”Vestea pe care o dăm nu este una tocmai bună, deoarece ea reprezintă expresia greşelilor pe care le fac liderii lumii”.
O echipă internaţională de cercetători, înfiinţată pentru prima dată la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, susţine că sfârşitul umanităţii este foarte aproape. Grupul de specialişti este cunoscut pentru faptul că a lansat în revista pe care o publică, The Bulletin of Atomic Scientists, aşa-numitul Ceas al Apocalipsei. Prin intermediul acestuia, oamenii de ştiinţă au calculat că omenirea se află atât de aproape de final, încât au echivalat timpul rămas cu 3 minute pe cadranul ceasului.
„3 minute până la miezul nopţii este un timp extrem de limitat. Vestea pe care o dăm nu este una tocmai bună, deoarece ea reprezintă expresia greşelilor pe care le fac liderii lumii în a-şi focusa eforturile pentru a reduce riscurile provocate de schimbările climatice şi folosirea armelor nucleare. Ambele pericole afectează existenţa civilizaţiei umane şi, drept urmare, ele ar trebui să se afle în fruntea listei de priorităţi a celor care ne conduc”, susţin oamenii de ştiinţă
Pe de altă parte, cercetătorii ţin să salute demersurile realizate în privinţa folosirii armamentului nuclear din Iran, dar şi rezultatele Conferinţei ONU pe tema modificărilor climatice de la Paris. Chiar şi aşa, problemele nu se opresc aici, deoarece apar noi ameninţări, cum este, de exemplu, cea venind din partea Coreei de Nord.
„Deşi acordul semnat cu Iranul ar putea constitui un succes, au apărut, însă, tensiuni între SUA şi Rusia. Pe de altă parte, conflictele din ţări precum Ucraina sau Siria continuă până astăzi. Mai mult decât atât, ne este tuturor cunoscut episodul în care, pe teritoriul Turciei, membră NATO, a fost doborât un avion rusesc”, au adăugat membrii Consiliului Director al Buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic.
Specialiştii sunt de părere că discuţiile din cadrul Conferinţei de la Paris ar putea avea rezultate încurajatoare, deşi s-au făcut foarte puţine referiri la impactul provocat deja de evoluţia climei pe Terra. „Deşi pare greu de crezut, acordul de la Paris a fost publicat la sfârşitul celui mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, 2015. Conform estimărilor, diferenţa de climă dintre perioada pre-industrială şi cea contemporană este circa 1 grad Celsius”, susţin specialiştii în paginile buletinului ştiinţific
Sursa: descopera.ro
Read moreSCHIMBARE MAJORA LA RCA IN 2016. REPARI MASINA PE PROPRIA POLITA
EconomieUltimele stiri 11 ianuarie 2016 0
RCA s-ar putea scumpi în 2016 pentru şoferii cu multe amenzi şi maşini puternice. Asiguratorii vor să acceseze baza de date a Poliţiei şi să calculeze costul poliţei RCA pe baza istoricului de risc în trafic al şoferului. De asemenea, am putea să ne reparăm maşina pe propriul RCA, în cazul unui accident. Autoritatea pentru Supravegherea Financiară a început încă de anul trecut discuţiile pe acest subiect şi are deja o listă scurtă de modificări.
În acest an un nou proiect de lege va scumpi, pentru unii şoferi, poliţa RCA. Deocamdată, propunerile sunt în dezbatere, însă există o listă scurtă agreată de părţile care au participat la negocieri. „ASF a demarat deja procesul de constituire a grupurilor de lucru și își dorește ca toate propunerile de modificări ale legislației primare să poată fi formulate într-un timp cât mai scurt, în prima parte a anului 2016“, au declarat pentru Capital, oficialii ASF, ca răspuns la o solicitare. Dezbaterile pe modificarea Normei RCA încep, în acest an,pe 25 ianuarie, în Parlament.
„În cadrul discuţiilor purtate în luna decembrie 2015 în Parlament, s-a concluzionat asupra necesităţii de a se aduce unele modificări asupra cadrului legal al asigurărilor, în principal asupra reglementărilor privind RCA. În acest sens, la nivelul ASF s-a constituit un grup de lucru ce va urmări formularea unor propuneri pentru actualizarea Legii 136/1995 și pentru revizuirea normelor privind RCA“, au declarat pentru Capital, oficialii Autorităţii pentru Supravegherea Financiară, instituţie care monitorizează piaţa asigurărilor. La ultima întâlnire din Senat, de anul trecut, părţile implicate au agreat că RCA nu se va scumpi în funcţie de vârsta şoferului. Se ia în calcul o schimbare a algoritmului de calcul al poliţei RCA prin introducerea de coeficienţi relevanti profilului de risc al consumatorului. Scumpirile vor fi doar în cazul unor categorii de şoferi, spun oficialii ASF.
„Apreciem că demersurile inițiate vor determina o evaluare mai corectă a riscului, astfel încât fiecare consumator să plătească un preț cât mai apropiat de nivelul riscului preluat de societatea de asigurare, ceea ce înseamnă că tarifele pot avea evoluții diferite în funcție de particularitățile fiecărui segment de clienți“, potrivit ASF.
Preţul RCA, calculat cu CNP-ul şoferului
Poliţa RCA va fi calculată în baza a 2 parametri importanţi: CNP-ul şoferului şi performanţele tehnice ale autovehiculului. Asta înseamnă că preţul poliţei RCA va oscila în funcţie de cazierul de accidente al şoferului şi de dotările tehnice ale maşinii. Mai exact, RCA va fi mai scump dacă şoferii au amenzi pentru viteză excesivă, trecere pe culoarea roşie a semaforului sau depăşire pe contrasens. Asiguratorii ar urma să aibă acces la baza de date a Poliţiei. Iar acest lucru a fost negociat de către Autoritatea pentru Supravegherea Financiară. „În anul 2015 au fost purtate mai multe discuții cu reprezentanți ai DRPCIV, concluzionându-se asupra necesității introducerii unor modificări de ordin legislativ pentru a se putea asigura accesul asigurătorilor la informații privind istoricul șoferilor. De asemenea, există și anumite limitări tehnice (bazele de date ale Poliței nu sunt adaptate pentru a prezenta informații complete privind șoferul, vehiculul și proprietarul vehiculului), dar și limitări din perspectiva asigurării confidențialității unor informații cu caracter personal (restricții impuse de legislația în vigoare)“, au explicat oficialii ASF, în urma solicitării Capital.
De asemenea, maşinile cu mulţi cai putere sunt mai predispuse la accidente, prin urmare ar trebui să fie asigurate mai scump. Pe de altă parte, maşinile cu multe dotări care uşurează frânarea sau redresarea maşinii în cazul în care şoferul pierde controlul, vor avea un RCA mai ieftin.
Repară-ţi maşina pe propriul RCA
Una dintre modificările aflate pe lista scurtă este şi posibilitatea reparării maşinii pe propriul RCA. „ASF analizează încă din anul 2011 astfel de soluții pentru asigurarea unor servicii de calitate și pentru rezolvarea unor probleme de pe piața RCA. Decontarea directă poate fi una din soluțiile importante de creștere a calității serviciilor pe piața asigurărilor, ce poate fi implementată într-un climat de stabilitate a pieței. Sperăm ca în anul acesta să se facă pași importanți în această direcție, în principal în ceea ce privește problemele privind regresele între societăți“, au declarat oficialii ASF.
„La dezbaterile din decembrie din Parlament, s-a discutat despre posibilitatea reparării unui autovehicul în baza propriului RCA, urmând ca asiguratorul RCA al persoanei nevinovate să îşi recupereze despăgubirea de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate. Pentru a se putea realiza acest lucru, va fi necesară crearea unei Case de compensări la care fiecare asigurator RCA va fi obligat să contribuie o sumă proporţională în funcţie de cota de piaţă în segmentul RCA. Acea Casă de compensări va opera acele plăţi între societăţile de asigurări participante în segmentul RCA“, a declarat pentru Capital, Cristian Muntean, preşedintele ASSAI. Această variantă este una foarte plauzibilă, spus oficialii ASF. „În ceea ce privește posibilitatea introducerii decontării directe, sunt analizate alte exemple de la nivel european, necesitatea înființării unei case de compensări fiind extrem de plauzibilă. Deocamdată nu vă putem oferi alte cifre“, au conchis aceştia.
Potrivit lui Cristian Muntean, în acest fel, se vor schimba criteriile de selecţie a unui asigurator RCA.
Dacă în prezent, criteriul de bază este „preţul cel mai scăzut“, prin noul sistem, un asigurat RCA va deveni mai responsabil în alegerea societăţii de asigurări, având ca şi criteriu „seriozitatea societăţii de asigurări“ care îl va despăgubi în caz de daună.
RCA pe ce perioadă vrei
O altă modificare luată în calcul de Autoritatea pentru Supravegherea Financiară este posibiiltatea fragmentării poliţei RCA pentru o perioadă de timp determinată de consumator, în funcţie de necesităţile existente. Astăzi, poliţa de asigurare obligatorie poate fi doar cumpărată pentru o perioadă de 6 luni sau un an (excepţie făcând autovehiculele aflate în etapa premergătoare înmatriculării, când poliţa RCA este pentru o lună).
Modificarea va permite unui şofer să îşi facă asigurare RCA şi pentru o perioadă de o lună şi jumătate sau 4 luni şi 10 zile, de exemplu. În ceea ce priveşte posibilitatea întreruperii asigurării RCA, se ia în calcul ca acest lucru să se facă printr-o simplă notificare către Asigurator sau Broker pentru perioada în care autovehiculul nu este utilizat.
Preţ de referinţă emis de ASF
O altă concluzie a discuţiilor avute cu ASF, transportatori, service-uri şi asiguratori este emiterea unui preţ de referinţă pentru poliţa RCA după care să se ghideze asiguratorii. Acest lucru ar urma să fie făcut de ASF periodic, pe criterii de vârstă pentru maşinile aflate în proprietatea persoanelor fizice iar pentru persoanele juridice, în funcţie de tonajul maşinii.
„ASF este în curs de inițiere a unui proiect ce vizează creșterea transparenței față de consumatori, inclusiv prin publicarea unor date statistice privind daunalitatea și prețurile de referință pe diferite segmente de asigurați“, au confirmat pentru Capital, oficialii ASF. O nouă modificare ar putea fi eliminarea riscului aferent Cărţii Verzi (pentru daune ce au loc înafara ţării) doar pentru autovehiculele de transport persoane care îşi desfăşoară activitatea doar în România.În prezent, tramvaiele, troleibuzele, parcul RATB plăteşte în polita RCA, ca şi cum acel autovehicul ar putea avea accidente în afara ţării.
3,11 milioane de polițe RCA au fost emise în România
Apreciem că demersurile inițiate vor determina o evaluare mai corectă a riscului, astfel încât fiecare consumator să plătească un preț cât mai apropiat de nivelul riscului preluat de societatea de asigurare, ceea ce înseamnă că tarifele pot avea evoluții diferite în funcție de particularitățile fiecărui segment de clienți.
Autoritatea pentru Supravegherea Financiară.
Propunerile de modificare a Normei RCA
- Reparea unui autovehicul în baza propriului RCA, urmând ca asiguratorul RCA al persoanei nevinovate să îşi recupereze despăgubirea de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate.
- Încheierea unei poliţe RCA pentru o perioada de timp determinată de către consumator.
- Eliminarea riscului aferent Cărţii Verzi pentru mijloacele de transport în comun.
- Calcularea poliţei RCA în baza a 2 parametri importanţi: CNP şofer şi performanţele tehnice ale autovehiculului.
- ASF va emite periodic un preţ de referinţă pentru poliţa RCA pe criterii de vârstă pentru maşinile aflate în proprietatea persoanelor fizice, iar pentru persoanele juridice, în funcţie de tonajul maşinii.
Sursa: capital.ro
Read more
PAGUBITII ASTRA, PRELUATI DE FONDUL DE GARANTARE A ASIGURATILOR
EconomieUltimele stiri 7 octombrie 2015 0
Dosarele pagubitilor si ale celor care au incheiat o asigurare auto obligatorie (RCA) sau facultativa (CASCO) la compania Astra, intrata recent in faliment, au fost preluate de catre Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA). Aceasta deoarece nu s-a gasit nicio firma de asigurari care sa se incumete la o astfel de actiune in care ar avea pierderi sigure, relatează National.
FGA a anuntat ca a incheiat procesul de transfer al dosarelor de dauna, al contractelor de asigurare si a bazelor de date de la Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA. Astfel, FGA a preluat, din 1 octombrie 2015, un numar de 57.210 de dosare de dauna, inclusiv dosare de rascumparare, precum si 2.046.604 de contracte de asigurare in vigoare, dupa cum urmeaza:
– Romania – polite : 1.826.483, dosare de dauna: 51.566;
– Germania – polite: 6.128, dosare de dauna: 193;
– Slovacia – polite: 22.752, dosare de dauna: 642;
– Ungaria – polite:191.241, dosare de dauna: 4.809.
Dupa verificarea prealabila a documentelor, FGA va publica in perioada urmatoare, pe pagina oficiala de web (http://www.fgaromania.ro), lista tuturor potentialilor creditori de asigurari. In aceste conditii, cei care au dosare de dauna sau cei care au incheiat o polita RCA la Astra pot afla ce demersuri au de facut si catre cine sa se indrepte pentru recuperarea pagubelor.
Noi dosare de daune
In vederea instrumentarii eficiente a dosarelor de dauna, FGA a angajat deja 15 inspectori evaluatori. Prin intermediul a 12 puncte de constatare, acestia vor acoperi urmatoarele judete si zonele limitrofe acestora: Iasi, Cluj, Constanta, Timis, Prahova, Covasna, Dolj, Brasov, Vrancea, precum si municipiul Bucuresti. Pana in prezent, FGA a primit 2.100 cereri de deschidere de dosare de dauna, dintre care 367 au fost deja procesate, iar alte 855 de dosare sunt in faza de finalizare. Autoritatile din domeniul asigurarilor au tinut sa precizeze ca, in prezent, atat Fondul de Garantare a Asiguratilor, cat si Autoritatea de Supraveghere Financiara sunt in contact permanent cu institutiile similare din Ungaria, Slovacia si Germania, in vederea identificarii si solutionarii problemelor cu care se confrunta.
Sursa: stiripesurse.ro
Read more