News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LEGEA “DARII IN PLATA” SAU ANTI-CAMATARIE, CONTESTATA VEHEMENT
Băncile susţin că darea în plată ar putea crea risc sistemic în sector.
Care este opinia dumneavoastră avocat Coltuc Marius Vicentiu cu privire la
această idee?

Dimpotrivă, această metodă de ştergere a datoriilor către bănci va aduce
echilibru şi reponsabilitate în piaţă. În primul rînd, mecanismul dării în
plată cu efect liberatoriu este un levier foarte puternic şi eficient
pentru consumatorul supraîndatorat şi captiv într-un contract pe termen
lung cu o banca. În cele 15 zile de la notificarea intenţiei de dare în
plată, banca va trebui fie să accepte situaţia în care devine involuntar
proprietar al casei, fie să reducă povara acestui credit, împărţind
pierderile cu consumatorul. Dacă va accepta să devină proprietar al casei,
banca va avea avantajul de a marca mai rapid pierderea, utilizând
provizionul pentru finanţarea activităţii proprii. Dacă va accepta să
reducă povara creditului pînă la o limita suportabilă de către creditor,
banca va reînnoi parteneriatul cu consumatorul, evitând pierderea
rezultată din executarea silită a casei, urmată de vânzarea cu
discount-uri de 90-98% la colectorii de creanţă a restului creanţei rămasă
neacoperită.


Risc sistemic este situaţia actuală în care, conform statisticii Biroului
de credit, peste 950 de mii de persoane fizice sunt în situaţie de
faliment (credit neperformant).

Faptul că încă nu sunt evacuaţi din locuinţele familiale toţi aceşti
faliţi se explică printr-o "manipulare" a hârtiilor practicată de bănci,
manipulare care este relevată chiar de domnul Cinteză atunci când spune că
sunt “restructurări” dubioase ale creditelor, unele repetându-se de 20 de
ori în doi ani. Totalul restructurărilor este, tot după declaraţiile
domnului Cinteză, de 28 de miliarde de lei. Când aceste restructurări nu
vor mai putea fi rostogolite, ele vor face să crească numărul faliţilor cu
mult peste 950 de mii şi cu mult peste valoarea de 2-4 miliarde de lei a
pierderilor ce ar rezulta din aplicarea legii dării în plată a imobilului
ipotecat, valoare estimată de acelaşi domn Cinteză. Pe de altă parte, risc
sistemic este ceea ce se întâmplă deja în piaţă – preluări ale caselor în
contul creanţelor, urmate de vânzarea debitorilor lăsaţi fără locuinţă
către colectorii de creanţe. Aceşti oamenii nu doar că sunt deja homeless,
ei sunt şi prăzi captive ale colectorilor de creanţe, care îi urmăresc şi
îi presează psihic zilnic. În fine, risc sistemic este ca o treime din
debitorii la bănci să fie în faliment şi, deci, în imposibilitatea de a
mai lucra cu băncile.

Această situaţie nu este de ieri – de azi. E din 2009. Toate aceste
mizerii au fost introduse sub preş de către cei care s-au jucat de-a
creditarea în anii 2006-2008, iar asta s-a făcut cu aprobarea tacită şi,
ulterior, cu susţinerea făţişă în calitate de apărător de ultimă instanţă,
a BNR.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că a existat iresponsabilitate în sistemul
bancar la momentul punerii pe piaţă a creditelor riscante şi pentru că a
existat indolenţă în controlul şi supravegherea acestei activităţi


Legea darii in plata nu retroactiveaza

1.Curtea Constituțională, încă din 2011, a spus că „o lege nu este
retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută
anterior
2.CJUE de la Luxembourg a spus încă din 2012 că o lege internă de
protecție a consumatorilor poate fi aplicată și unor contracte în derulare
3.Codul Civil statuează că, dacă o situație juridică anterioară intrării
în vigoare a unei legi noi este generată de regimul juridic al
proprietății sau al bunurilor, atunci efectele viitoare ale acestei
situații juridice anterioare sunt reglementate de legea nouă
4.OUG 50/2010 se aplică și contractelor în derulare, dacă e vorba de
dreptul la refinanțare sau la rambursarea anticipată a creditului (precum
și la informație, costuri maximale etc



avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

 

Read more