News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

1.951 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore; peste 17.000 de teste efectuate

Un număr de 1.951 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 17.000 de teste, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 5.445 de teste RT-PCR (3.296 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.149 la cerere) şi 12.270 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 227 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore s-au înregistrat la pacienţi care s-au reinfectat, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până luni, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.842.739 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 139 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.753.804 teste RT-PCR şi 9.233.207 teste rapide antigenice. AGERPRES

Read more
Guvernul anunță că un angajat este suspect de COVID-19
Guvernul României a negat marți seara informația potrivit căreia ar exista cel puțin șapte cazuri confirmate de COVID-19 în rândul funccționarilor instituției. Executivul informează că există un angajat de la departamentul Protocol suspect de infecția cu conoravirus care în acest moment se află în izolare. De asemenea, aceasta nu a fost prezentă la serviciu în ultima săptămână.
”Informaţia potrivit căreia „la etajul patru al clădirii Guvernului unde sunt birourile de suport tehnic (juridic, economic, fiscal, etc.) sunt cel puţin 7 cazuri de infectaţi, toţi nevaccinaţi” este în totalitate falsă. Până la această oră, niciun angajat al structurilor menţionate nu este în izolare, carantină, depistat pozitiv sau contact cu vreo persoană depistată pozitiv. Referitor la angajatul de la departamentul Protocol confirmat pozitiv, facem precizarea că există o persoană suspectată de infecţia cu virusul SARS-COV-2, care se află la domiciliu şi care în ultima săptămână nu a fost la birou.” anunţă Guvernul ca reacţie la ”informaţiile vehiculate în spaţiul public privind existenţa unor focare de COVID-19 la diferite structuri din aparatul de lucru al Guvernului”.
Executivul dă asigurări că, în situaţia în care va fi identificat un caz de Covid-19 sau un focar în rândul personalului Aparatului de lucru al Guvernului, acest lucru ”va fi adus la cunoştinţă celorlalţi angajaţi în mod rapid şi vor fi luate toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-COV-2”.
Read more