News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Avocatul lui Iotcu cere audierea a noi martori de la Spitalul Judetean Arad

Termenul de astăzi al procesului în care s-a judecat dosarul DNA în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, este acuzat de trafic de influenţă alături de Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJ Arad, şi Mircea Alin Pătraşcu, director al firmei Medicare Technics, a stat sub semnul tensiunii. Când instanţa a vrut să-l audieze pe Ioţcu, acesta a declarat că nu dă nicio declaraţie până când nu i se pun la dispoziţie de către DNA toate convorbirile interceptate pe care le-a avut în perioada monitorizată.

În acel moment a intervenit avocatul Mateuţ care i-a reproşat judecătoarei faptul că nu a respectat procedura şi a trecut la audierea inculpaţilor fără a discuta despre eventuale cereri. “Sunt neplăcut surprins de nerespecatarea legalităţii. Sunt oripilat”, a declarat nervos avocatul după ce minute-n şir a invocat prevederile din codul de procedură penală. “Şi eu sunt oripilată de atitudinea dumneavoastră. E o chestiune reciprocă”, i-a replicat judecătoarea. Extrem de surescitat, Mateuţ a continuat să vocifereze, la un moment dat procurorul de şedinţă cerându-i să respecte solicitările instanţei pentu că “văd că aţi preluat şedinţa”. După ce Ioţcu a semnat declaraţia de inculpat că nu dă o declaraţie acum, lucru făcut şi de Nedelciu, avocatul Mateuţ a venit cu un purpuriu de solicitări – punerea la dispoziţie a tuturor convorbirilor telefonice şi vizionarea lor în şedinţă publică, reaudierea tuturor martorilor din dosar, sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa articolului 347 alininatul 7 din Codul de procedură penală privind administrarea probelor în faza de judecătă, solicitarea de noi documente de la Consiliul Judeţean Arad şi audierea de noi martori, printre care angajaţi ai spitalului judeţean, ai CJA şi reprezentanţi ai firmei Ager Leasing. Procurorul a susţinut că “se continuă şi de această dată încercarea de prelungire a procesului cât mai mult. Sunt lucruri care s-au cerut la modul general. Nu s-a spus, în cazul înregistrărilor se contestă discuţia de la data, de la ora la ora, ci la general”.

Singura probă cu care a fost de acord a fost solicitarea de a primi de la consiliul judeţean documente. În cazul lui Pătraşcu, instanţa a admis solicitarea acestuia de a fi judecat pe procedura simplificată, care prevede reducerea pedepsei cu o treime după ce acesta a recunoscut faptele aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu. Următorul termen a fost stabilit pentru 18 decembrie, urmând ca instanţa să se pronunţe prin încheiere pe majoritatea cererilor lui Ioţcu, singura admisă în sală fiind cea de audiere în faţa instanţei a martorilor din rechizitoriu.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/12/avocatul-mateut-show-la-procesul-de-coruptie-al-sefului-cj-arad-sunt-oripilat-vezi-reactia-judecatoarei/

Read more