Consilierul local PSD din Sântana, doamna Irina Rus, acuză atitudinea publică dură şi total lipsită de respect a primarului liberal Daniel Tomuţa şi a unui membru al echipei sale, care au iniţiat o veritabilă campanie ostilă împotriva sa.
“ Nu sunt genul de persoană care să adopt o atitudine de victimă, însă ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme în şedinţele de Consiliu Local Sântana depăşesc orice închipuire.Este vorba despre lipsa de respect de care dă dovadă primarul din localitate faţă persoana mea, în condiţiile obstrucţionării oricărui dialog pe subiecte de ordin administrativ.Menţionez că am făcut 18 sesizări pe teme de interes local, fie că a fost vorba despre luări de poziţie în şedinţe de plen sau sesizări scrise.Este vorba despre propuneri constructive care în mod normal ar trebui supuse dezbaterii.Primarului Tomuţa i-a ţinut isonul consilierul liberal Ioan Brad al cărui comportament public în ceea ce mă priveşte se situează în aceeaşi zonă.Ameninţări, cuvinte de o duritate rară care nu pot fi reproduse din bun simţ, în orice context, iată imaginea pe care o proiectează edilul oraşului Sântana şi o parte din echipa sa.Astfel înţeleg aceşti domni să facă politică, insultând o femeie în timp ce practică un dialog al surzilor pe probleme administrative”, afirmă Irina Rus, consilier local PSD Sântana
Read more