Fiecare soi de grapefrut – roz, roşu şi galben – conţine multă vitamina C, de aceea terapeuţii recomandă să fie consumat zilnic, mai ales în sezonul rece. Bogat în vitamine şi antioxidanţi, grapefrutul are numeroase beneficii pentru sănătate.
- Previne cancerul. Mai multe studii au arătat că acest fruct ne protejează de cancerul bucal, faringian, esofagian, stomacal sau de colon. Conţine substanţe numite limonoizi, care împiedică formarea tumorilor.
- Scade colesterolul. Consumul a două grapefruturi pe zi scade nivelul de colesterol şi trigliceridele. Studiile desfăşurate de specialişti au demonstrat că pectina poate reduce nivelul de colesterol din sânge.
- Previne boala Parkinson. Datorită flavonoidelor, grapefrutul scade riscul de dezvoltare a bolii Parkinson.
- Eficient în curele de slăbire. Fructul conţine substanţe nutritive care stimulează metabolismul şi favorizează digestia, reprezentând un aliment de bază în curele de slăbire. Contribuie la scăderea în greutate, dacă se respectă şi o alimentaţie echilibrată şi activităţi fizice regulate.
- Îmbunătăţeşte vederea. Reprezintă o bună sursă de licopen, betacaroten, luteină şi zeaxantină, compuşi care au proprietăţi antioxidante şi sunt esenţiali pentru vedere, conform www.alegesanatos.ro.
- Previne bolile de inimă. Grapefrutul poate reduce riscul de boli cardiovasculare datorită vitaminelor, mineralelor, antioxidanţilor şi fibrelor conţinute, care au un rol protector.
Click! spune: Chiar dacă aduce multiple beneficii organismului, grapefrutul are următorul dezavantaj: poate anula efectul unor medicamente, cum ar fi contraceptivele, antibioticele, antidepresivele etc.
Sursa:click.ro
Sărbătorile de iarnă pot să predispună la excese culinare. Tocmai de aceea, în perioada imediat următoare, este bine să aveţi grijă la preparatele mai grele, mai ales pe bază de carne. Specialistul Click! în medicina tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne spune cum puteţi ţine sub control nivelul colesterolului.
Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg%, nu e necesar nici un tratament, doar atenţie la alimentaţie. Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg%, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (HDL/LDL).
Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg%, este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la două pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol). Se recomandă peştele în locul cărnii şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi a usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în tratamentul colesterolului în exces.
Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg% sau peste, se recomandă un regim alimentar vegetarian, bogat în alimente complete (legume, seminţe, leguminoase, nuci, germeni, fructe, cereale şi sucuri). Este însă absolut necesară ţinerea sub control a stresului. Pacientul trebuie să facă schimbări în stilul de viaţă, care să includă un orar de somn suficient, programe de relaxare, psihoterapie, reflexoterapie sau masaj de tip Ayurveda, pentru a diminua cât mai mult tensiunile cauzate de stres.
Sursa: click.ro
Foto: click.ro
- 1
- 2