Consumul de alimente bogate în cereale integrale contribuie la reducerea riscului de mortalitate legat de bolile cardiovasculare sau de cancer, potrivit unei analize a mai multor studii, publicate luni, informează AFP.
„Aceste rezultate vin să confirme sfaturile nutriționiștilor care recomandă consumul zilnic a cel puțin 48 de grame de astfel de alimente pentru a ameliora sănătatea în mod durabil și a preveni riscul unei mortalități premature”, a subliniat Qi Sun, profesor la Harvard și autorul principal al cercetării.
Lucrarea este publicată în ediția on-line a „Circulation”, o publicație de specialitate a American Heart Association.
Potrivit acesteia, persoanele care consumă 70 de grame de cereale integrale pe zi au un risc global de mortalitate mai scăzut cu 22% față de cele care nu consumă astfel de alimente. Mai precis, riscul de mortalitate legat de bolile cardiovasculare și de cancer înregistrează o scădere de 23% și, respectiv, 20% în cazul persoanelor care consumă cantitatea amintită de cereale integrale.
Această analiză realizată de cercetători de la universitatea Harvard din Boston a avut în vedere peste 12 studii desfășurate în SUA, Marea Britanie și Scandinavia în perioada 1970 — 2010 pe un număr de 786.000 de participanți. Studiile precedente au demonstrat deja că a consuma cerealele integrale reduce riscul de boli cardiovasculare, diabetul de tip 2 și echilibrează flora intestinală.
Cercetătorii notează că aceste alimente conțin multiple substanțe bioactive care ar putea fi benefice pentru sănătate. Pe de altă parte, aceste alimente sunt bogate în fibre, fapt ce reduce producerea de colesterol.
Potrivit recomandărilor făcute de American Heart Association, cel puțin jumătate din cerealele consumate trebuie să conțină integral secară, grâu, orz sau orez brun.
Sursa: agerpres.ro
Read moreDescoperirea va ajuta la crearea unui nou medicament pentru prevenţia atacurilor de cord.
Cercetătorii au descoperit o variaţie rară şi anterior necunoscută a unor gene. Prezentă doar la unii oameni, această variaţie poate reduce, în mod substanţial, nivelul de risc al atacului de cord, dar şi nivelul de colesterol.
”Descoperirea ar putea deschide calea dezvoltării noilor medicamente”, au spus cercetătorii islandezi.
Absenţa celor 12 caractere dintr-o genă a cromozomului 17 a fost studiată într-o cercetare de genomuri şi date clinice în rândul populaţiei din Islanda.
Rezultatele au fost confirmate de datele provenite de la 300.000 de persoane din diferite ţări. Constatările cercetătorilor de la deCODE Genetic, filială a companiei Amgen, au fost publicate în revista New EnglandJournal of Medicine (NEJM).
Interesant este faptul că variaţia genetică oferă inimii mai mult decât o protecţie care poate fi obţinută prin reducerea colesterolului, ci poate contribui şi la realizarea altor procese precum reducerea inflamaţiei.
Un editorial de la NEJM a susţinut ideea că în combinaţie cu alte proceduri, ” variaţia poate indica calea spre dezvoltarea unei terapii viitoare pentru prevenirea bolilor coronariene”.
Descoperirea a determinat cercetătorii de la Amgen să înceapă munca asupra producţiei de medicamente ce vor dezvolta modalităţi de a inhiba proteina ASGR1 conectată cu gena în cauză.
Cu toate că statinele pot reduce riscurile unui atac de cord şi ale anumitor boli cardiovasculare, ele sunt încă o cauză principală a deceselor, iar companiile producătoare de medicamente continuă să caute noi terapii.
Sursa: descopera.ro
Read morePrezent în toate alimentele de origine animală, cum sunt carnea, lactatele şi ouăle, colesterolul poate deveni o problemă atunci când în dietă predomină aceste alimente. Pentru a evita creşterea LDL-ului, haideţi să vedem care sunt cei mai puternici aliaţi în lupta cu colesterolul rău.
Atunci când creşte, colesterolul rău (LDL) riscă să se depună pe vasele de sânge, ceea ce provoacă îngustarea artelelor. Pentru a preveni riscurile unei îmbolnăviri, nutriţioniştii recomandă să ne supraveghem alimentaţia şi să nu facem excese.
Berea
Mesele copioase reprezintă, fără îndoială, o tentaţie căreia nu mulţi îi rezistă, punând astfel organismul la grea încercare. Dacă însă consumarea în exces a alimentelor se produce după o perioadă în care nu aţi consumat alimente de origine animală, organismul trebuie să facă faţă unei provocări şi mai mari. De aceea, este nevoie ca în această perioadă să introducem în dietă alimente care să ajute organismul să lupte cu colesterolul LDL. Sursă de antioxidanţi şi fibre solubile, chiar berea, consumată moderat, poate contribui la creşterea nivelului de colesterol ”bun”, HDL”, spune Corina Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie. Antioxidanţii prezenţi în bere au ca sursă chiar ingredientele naturale din care această băutură este fabricată: cerealele şi hameiul. Cantitatea totală de antioxidanţi din bere depinde de tipul de bere.
Usturoiul
Beneficiile usturoiul sunt cunoscute încă din timpuri străvechi, fiind considerat o plantă medicinală încă din antichitate. Bogat în fitonutrienţii seleniu, zinc, mangan şi vitaminele A şi C, usturoiul întăreşte sistemul imunitar, împiedică formarea cheagurilor de sânge, favorizând circulaţia, şi joacă un rol activ în combaterea colesterolului LDL. Pentru a beneficia 100% de proprietăţile medicinale ale usturoiului, acesta trebuie consumat crud.
Mărul
Fibrele, cele solubile în mod deosebit, au demonstrat o eficienţă deosebit de mare în lupta cu colesterolul “rău”. Potrivit specialiştilor, 15 grame de fibre solubile consumate zilnic pot determina scăderea nivelului colesterolului cu până la 10%. Printre fibrele solubile care au acest efect se numără pectina, o substanţă prezentă în măr care scade colesterolul “rău” şi ajută procesul de digestie. Consumul zilnic de mere poate ţine sub control nivelul colesterolului, afirmă specialiştii în nutriţie.
Avocado poate fi considerat un fruct minune, ne poate ajuta să câştigăm lupta cu bolile de inimă, să ne menţinem silueta şi să înlăturăm semnele îmbătrânirii. Medicul Luminiţa Florea spune pentru Gândul pentru ce alte beneficii trebuie adoptat în regimul nostru de viaţă.
„Fructele de avocado aduc un aport nutritiv majoritar de glucide, vitamine şi minerale. Avocado are un conţinut ridicat de grăsimi şi calorii (150-160 kcal/ 100 g de fruct, fără coajă sau sâmbure), dar gustul subtil şi untos face din acesta unul dintre cele mai populare alimente uleioase, după nuci şi seminţe”, spune medicul specialist în diabet şi nutriţie Luminiţa Florea pentru Gândul.
1. Avocado este bogat în grăsimi mono-nesaturate: acizii graşi oleici, Omega-6, acizi graşi linoleici – cu efecte demonstrate cardio-protectoare şi metabolice, de scădere a colesterolului rău LDL- colesterol. Studii de cercetare au demonstrat că dieta mediteraneană, bogată în acizi graşi mono-nesaturaţi, ajută la scăderea colesterolului rău (LDL) şi contribuie la creşterea colesterolul bun (HDL), ajutând astfel la prevenirea bolilor coronariene şi accidentelor vasculare cerebrale. Avocado este din acest punct de vedere o sursă preţioasă de nutrient de calitate superioară.
2. 100 gr de avocado oferă 6,7 g de fibre, adică 18% din DZR de fibre (efect de protecţie a tubului digestiv, efect anti-constipaţie şi de scădere a absorbţiei grăsimilor animale).
3. Fructele de avocado sunt bogate în minerale esenţiale: fier, cupru, magneziu şi mangan. Magneziul întăreşte oasele, ba mai mult, poate fi considerat un adevărat scut cardiac. Fierul şi cuprul sunt necesare în producţia de celule roşii din sânge. Sunt şi o sursă de potasiu, 100 g de fructe oferind 485 mg sau aproximativ 10% din necesarul zilnic de potasiu.
4. De asemenea, este bogat în vitamine grase (liposolubile), cum ar fi vitaminele A, E, K, ce sunt concentrate în pulpa sa cremoasă.
5. Pulpa de avocado conţine antioxidanţi poli-fenolici (cryptoxanthină, luteină, zeaxantină, beta şi alfa caroten). Aceştia au rol protector împotriva oxigen-derivaţilor din radicalii liberi şi a speciilor reactive ale oxigenului (SRO), care joacă un rol important în procesul de îmbătrânire şi în procesele diferitelor boli.
Sursa: descopera.ro
Read moreToate alimentele de origine animală sunt bogate în colesterol. Pentru că se apropie Paştele, iar carnea, lactatele şi ouăle nu vor lipsi de pe masa românilor, aceştia se vor confrunta cu creşteri ale nivelului de colesterol, care riscă să se depună pe vasele de sânge şi să conducă la îngustarea arterelor.
Consumul moderat de bere ajută organismul să lupte cu ceea ce specialiştii numesc colesterol „rău” (LDL). Berea conţine, de asemenea, o serie de antioxidanţi, care provin din ingredientele naturale din care este fabricată această băutură, adică cereale şi hamei.
„Mesele copioase de sărbători reprezintă, fără îndoială, o tentaţie căreia nu mulţi îi rezistă, punând astfel organismul la grea încercare. Dacă însă consumarea în exces a alimentelor se produce şi după o perioadă de post, organismul trebuie să facă faţă unei provocări şi mai mari. De aceea, este nevoie ca în această perioadă să introducem în dietă alimente care să ajute organismul să lupte cu colesterolul LDL, aşa-numitul colesterol <rău>. Sursă de antioxidanţi şi fibre solubile, chiar berea, consumată moderat, poate contribui la creşterea nivelului de colesterol <bun>, HDL”, spune Corina Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Despre beneficiile usturoiului s-a vorbit din totdeauna. Acesta este bogat în seleniu, zinc, mangan şi vitaminele A şi C. Usturoiul întăreşte sistemul imunitar, împiedică formarea cheagurilor de sânge şi are un rol foarte important în lupta împotriva colesterolului LDL. Pentru ca proprietăţile sale să se menţină la valoare maximă, usturoiul trebuie consumat crud.
Merele sunt, de asemenea, aliatele organismului în lupta cu colesterolul. Ele sunt bogate în fibre, componente a căror eficienţă în această cauză a fost demonstrată de specialişti. Astfel, 15 grame de fibre solubile consumate zilnic pot determina scăderea nivelului de colesterol cu până la 10%.
Trebuie, deci, să includem aceste produse în alimentaţia zilnică şi să nu le ocolim nici în perioada sărbătorilor pascale.
Sursa: descopera.ro
Read moreVânăta este o legumă aparte! Nu doar că are nenumărate utilizări în gospodărie, dar are și o serie de întrebuințări în medicină.
Multă vreme oamenii au evitat vânăta din cauza faptului că are o culoare închisă, fiind considerată toxică. În cele din urmă a ajuns să fie utilizată în dieta de zi cu zi a multor popoare de pe glob care au descoperit nu doar că nu era toxică, ci că este și extrem de sănătoasă. Așadar, vânăta nu este numai un ingredient pentru o cină delicioasă, apa de vinete este foarte bună în curele de slăbire.
Iată rețeta pentru apa de vinete!
Ingrediente:
O vânătă de mărime medie
Un litru de apă
Sucul de la o jumătate de lămâie
Cum se prepară
Spală foarte bine vânăta și tai-o bucăți mici. Dă apa în fiert și adaugă cu grija bucățile de vânătă înăuntru. Dă focul la minim și lasă copmpoziția la fiert așa pentru 25 de minute sau până când observi că vânăta a început să se înmoaie. Ia cratița de pe foc și lasă la odihnit timp de o oră.
Strecoară lichidul și îndepărtează resturile de vânătă. Adaugă sucul de lămâie și amestecă bine. Depozitează compoziția într-un borcan închis la culoare.
Cum se consumă
Poți să bei apa de vinete de câteva ori pe zi. Prima cană trebuie să fie consumată înainte de micul dejun, cea de-a doua după prânz, o alta la amiază, iar cea de-a patra înainte de cină.
Încearcă acest tratament șapte zile la rând, o dată sau de două ori pe lună.
De reținut este faptul că apa de vinete te ajută să slăbești, însă aceasta trebuie să fie complementară unei diete bogate în nutrienții și mineralele de care ai nevoie zi de zi.
Alte întrebuințări ale vinetei
Vânăta are un conținut ridicat de antioxodanți și mai are un puternic acid clorogenic, care ajută la scăderea nivelului de colesterol, luptă împotriva radicalilor liberi și te ajută să scazi în greutate. Vânăta mai conține și flavonoizi, prevenind apariția problemelor cu inima cauzate de colesterolul ridicat. Iată de ce este bună apa de vinete!
Reumatism
Același acid clorogenic are și proprietăți antiinflamatoare și antibiotice care pot trata o serie de afecțiuni, inclusiv reumatismul și artrita. Persoanele care suferă de cele două boli pot bea apă de vinete în fiecare zi pentru îmbunătățirea calității vieții.
Citește și: Cum poți să faci reumatism
Retenția de apă
Unul dintre motivele pentru care apa de vinete este atât de benefică sănătății este pentru că ajută în dietele de slăbit. Este un puternic diuretic, ajutând fluidele să se elimine din corp. Retenția de fluide poate fi unul dintre motivele pentru care te îngrași brusc.
Elimină grăsimile abdominale
În urmă cu mulți ani, câțiva cercetători au descoperit că apa de vinete este ideală pentru persoanele care vor să scape de grăsimea din jurul burții. Explicația acestui efect miraculos asupra organismului ar fi aceea că apa de vinete este un diuretic și detoxifiant puternic, care ajută la eliminarea toxinelor din organism.
Sursa: unica.ro
Read morePe lângă stilul de viaţă sedentar, fumatul şi stresul, unele alimente pot duce la creşterea nivelului de colesterol „rău“. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt alimentele pe care trebuie să le eviţi dacă ai probleme cu colesterolul!
Puiul prăjit sau șnițelul de pui
Un ciocănel de pui prăjit conține mai mult colesterol decât un hamburger sau o porție de înghețată, deci evită aceste bombe de colesterol. Deși carnea de pui este considerată ca fiind una dintre tipurile de carne foarte slabe, când vine vorba de șnițel de pui sau ciocănele prăjite, lucrurile se schimbă la polul opus.
Spune nu ficatului!!
Ficatul de vită conține 330 mg de colesterol, ceea ce înseamnă mai mult decât doza zilnică recomandată, care este de 300 de mg. Iar dacă ai colesterolul mare oricum, ar trebui să eviți ficatul, mai ales cel de vită.
Renunță la gustările precum chipsuri sau alte ronțăieli
Toate gustările care se iau de obicei între mese și sunt compuse din covrigei, chipsuri sau alte asemenea, conțin mult colesterol, aditivi periculoși și dau dependență. Așa că ai un motiv în plus pentru a renunța la ele, colesterol mare.
Paste cu brânză
Dacă mâncarea ta preferată sunt pastele cu brânză și ai colesterolul mare, află că de aceea nivelul colesterolului tău a luat-o razna. Persoanele care mănâncă des cartofi prăjiți sau paste au probleme cu colesterolul. Așadar, schimbă mâncarea preferată cu ceva mai puțin bogat în colesterol, cum sunt legumele la cuptor sau supele creme.
Înghețata
Înghețata este printre deserturile cu cel mai ridicat nivel de colesterol, chiar mai mare decât hamburger-ul sau gogoșile. Așadar, când ai colesterolul mare, renunță la înghețată și înlocuiește-o cu salate de fructe. Fructele conțin fibre și vitamine, vitale pentru scăderea colesterolului.
Friptură de vită
Carnea de vită este foarte sănătoasă și gustoasă, dar când colesterolul tău este mare, nu este deloc recomandat să mănânci friptură de vită. O bucățică de friptură de vită conține în jur de 22% din nivelul de colesterol pe zi, ceea ce este mult când ai colesterol mare.
Spune adio brioșelor
Brioșele la cafea sunt micul dejun cel mai simplu și delicios. Dar nu și atunci când colesterolul tău e prea mare. De cele mai multe ori acestea conțin 8 grame de grăsimi într-o singură brioșă și mult zahăr, exact ceea ce corpul tău cu colesterol mare nu are nevoie.
Hamburger sau cheeseburger, dușmanii colesterolului
Mâncarea fast-food este delicioasă, dar nu foarte sănătoasă. Un cheeseburger conține 85 mg de colesterol (nu cel sănătos), iar un hamburger 175 de mg de colesterol. Așa că, mai bine evită acest gen de mâncare dacă nu vrei să dezvolți boli grave.
Evită ouăle prăjite
Ouăle sunt o sursă excelentă de vitamine, dar nu și atunci când ai colesterolul mare. Omleta și ouăle ochiuri sunt excelente la micul dejun, însă când nivelul colesterolului este foarte ridicat, ar trebui să renunți o perioadă la ele.
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreCele mai multe probleme digestive apar ca urmare a consumului redus de fibre, dar și a unor obiceiuri nesănătoase în ceea ce privește alimentația, stilul haotic de viață și stresul.
Balonarea, constipația, arsurile stomacale sau aciditatea gastrică pot fi prevenite prin consumul de fructe, acestea fiind bogate în fibre și enzime care ajută procesul de digestie.
Totodată, medicii recomandă introducerea fructelor colorate în alimentația zilnică și eliminarea alimentelor procesate, cu un conținut ridicat de zahăr. Iată care sunt cele mai bune fructe pentru o digestie sănătoasă!
Pere
O pară de mărime medie conține 4 grame de fibre solubile. În plus, fibrele îmbunătățesc nivelul colesterolului, atenuează sindromul colonului iritabil și vindecă constipația. Începe ziua cu un mic dejun format din cereale integrale și adaugă câteva felii de pară.
Zmeura
Un pumn de zmeură conține 4 grame de fibre, însă este recomandat să le consumați ca atare pentru a avea parte de toți nutrienții fructului.
Papaya
Fructul de papaya conține o enzimă numită papaină, precum și cantități mari de fibre și de potasiu. Papaina are efect antiinflamator asupra stomacului și ajută la digerarea rapidă a proteinelor, fapt ce descurajează refluxul acid. În plus, această enzimă și-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerului și ameliorarea sindromului de colon iritabil.
Ananas
Ananasul este un alt fruct tropical ce conține enzime digestive puternice. Fructul conține un compus numit bromelaină, o enzimă benefică pentru tulburările digestive cum ar fi balonarea, gazele intestinale, constipația și crampele abdominale.
Fructele uscate
Prunele, curmalele și smochinele, atât cele proaspete, cât și în forma deshidratată, conțin fibre solubile, care ajută tractul digestiv să transporte mâncarea și să elimine toxinele. Totodată, curmalele ajută în digestia zaharurilor și a glutenului.
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreRețeta tradițională Amish vindecă mai multe boli și consolidează sistemul imunitar. Amestecul de ingrediente prin proprietățile lor ajută la reducerea colesterolului și a tensiunii arteriale ridicate. Acestea sunt două dintre afecțiunile cu care multă lume se confruntă astăzi.
Cauzele care duc la creșterea colesterolului sunt alimentația, stresul, greutatea corporală, nivelul de activitate, vârsta și sexul, dar și starea generală de sănătate și fumatul.
Potrivit statisticilor, în România peste 30 % din persoanele adulte suferă de colesterol crescut. Se pare că cei care se confruntă cu această afecțiune sunt cei din Capitală cu un procent de 48 %, urmați de cei din Multenia, Banat și Transilvania, Moldova și Oltenia, cu procente apropiate.
Hipertensiunea este o boală cronică care este caracterizată prin valori crescute ale presiunii arteriale. Valoarea ridicată face ca inima să pompeze sângele într-un ritm mai accelerat. Potrivit studiilor efectuate, Organizația Mondială a Sănătății spune că a identificat hipertensiunea arterială sau tensiunea arterială crescută, ca fiind prima cauză a mortalității cardiovasculare.
Iată cum o poți pregăti:
Rețeta Amish pentru reducerea colesterolului și a hipertensiunii arteriale
Ingrediente :
– 4 căței de usturoi (pasat)
– o bucată de ghimbir ars
o lingură de suc de lămâie
– o lingură de oțet de mere
– o linguriță de miere
Mod de preparare
Modul în care se prepară este destul de simplu. Pune toate ingredientele enumerate în blender și amestecă pentru câteva minute la viteză mare. După ce ai terminat, pui amestecul obținut într-un vas cu capac și-l pui în frigider pentru 5 zile.
Mod de utilizare
Acest amestec poate fi o cale de atac eficientă în cazul în care este consumată o linguriță înainte de a mânca micul dejun și cina, cu toate acestea nu trebuie să-l iei de mai mult de maxim 3 ori pe zi. Imediat după ce a trecut o săptămână de la începerea consumului, vei observa o diferență, reducându-se nivelul colesterolului, împreună cu hipertensiunea arterială.
Cafeaua preparată la filtru este mai sănătoasă decât cea pregătită la ibric, evidențiază Consiliul olandez pentru sănătate într-o nouă directivă care vizează o alimentație sănătoasă. În această directivă, Consiliul olandez pentru sănătate trece în revistă modurile de pregătire a cafelei, subliniindu-le pe cele recomandabile.
Boabele de cafea conțin diterpene, substanțe organice din care principalele sunt cafestolul și kahweolul. Unele studii au arătat că aceste substanțe duc la creșterea ușoară a colesterolului rău (LDL) din sânge. Pregătirea cafelei cu un filtru de hârtie reține aceste elemente, băutura rămânând aproape fără ele, relatează passionsante.be.
În cafetiera cu filtru de hârtie sau în aparatele cu capsule, cafestolul și kahweolul dispar aproape complet, așa încât efectul asupra colesterolului este nesemnificativ. Același lucru este valabil și în cazul cafelei solubile (ness) sau a celei obținute din concentrat lichid (la automatele de cafea).
Cafetiera cu filtru metalic, precum și cafeaua grecească sau turcească (la ibric) nu elimină cafestolul și kahweolul, prin urmare un consum ridicat (de peste cinci cești pe zi) poate avea un oarecare impact — limitat totuși — asupra nivelului de colesterol rău.
Cafeaua espresso nu pune niciun fel de problemă. Apa sub presiune ridicată trece rapid prin cafeaua măcinată mărunt, cu care intră în contact foarte puțin timp. Ca să se constate o eventuală influență asupra colesterolului ar fi nevoie de o cantitate mare.
Sursa: agerpres.ro
Read more- 1
- 2