FLORIN TRIPA: „PRIMARIA ARAD CONTINUA SA MINTA REFERITOR LA IMPOZITELE LOCALE”
PoliticaUltimele stiri 12 ianuarie 2016 0
Primăria Arad persistă să dezinformeze opinia publică în legătură cu nivelul taxelor şi impozitelor din Arad. „Reprezentanţii Primăriei Arad continuă minciunile primarului Falcă în legătură cu impozitele locale. Noi am prezentat foarte clar şi detaliat că prin noul Cod Fiscal, nu există obligativitatea majorării impozitelor pentru arădeni. Am spus acest lucur în conferinţe de presă, în dezbaterea publică privind taxele şi impozitele locale, în şedinţa CLM în care au fost stabilite impozitele. Mai mult, am propus amendamentele prin care se putea stopa creşterea impozitelor. Propunerea concretă a PSD a fost de a reduce cota de impozitare de la 0,12%, aşa cum este prevăzută în proiectul de hotărâre, la 0,08%, posibilitate permisă de Codul Fiscal. Consilierii locali ai PNL au respins această propunere prin vot. Într-un fel, înţelegem că sunt consecvenţi liniei PDL şi a lui Gheorghe Falcă, de a impune impozite cât mai mari, aşa cum procedează de 12 ani. Dar credem că trebuie să îşi asume această obsesie de a lua şapte piei de pe arădeni, cu care noi nu suntem de acord. Nu putem tolera această atitudine imorală, de a majora impozitele încercând în mod mincinos să dea vina pe alţii. Aradul a fost în topul oraşelor care au aplicat o cotă crescută de majorare a impozitelor locale, în toate revistele de specialitate care au analizat proiectul Primăriei. Nu înţelegem această încercare de a-i minţi de la oraz pe arădeni. Credem că arădenii trebuie să ştie că PNL şi Gheorghe Falcă au majorat taxele şi impozitele cu toată opoziţia consilierilor municipali PSD. Nimeni nu i-a obligat, aceasta este strategia lor, pe care noi o considerăm împotriva arădenilor. Corect este totuşi să îşi asume acest lucru şi să nu mai mintă”, a spus Florin Tripa, preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PSD Arad.
Read moreCRESTERE SEMNIFICATIVA A IMPOZITULUI PE LOCUINTA DIN 2016
NationalUltimele stiri 11 decembrie 2015 0
Bucureştenii care au maşini electrice şi hibride vor fi scutiţi de impozit anul viitor, potrivit hotărârii privind taxele şi impozitele locale în Capitală, adoptată joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), însă se estimează că impozitele pe locuinţe ar putea creşte cu aproximativ 25% în urma aplicării Codului Fiscal, transmite Mediafax.
Proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale în Capitală nu a prevăzut majorări, singura modificare fiind doar la impozitarea clădirilor, potrivit noului Cod fiscal.
Astfel, se estimează că impozitul pe locuinţă va fi cu aproximativ 25 la sută mai mare, a precizat Lenuţa Boncota, director la Direcţia venituri din Primăria Capitalei.
Potrivit Codului fiscal, pentru clădiri cu destinaţie rezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul rămâne 0,1 la sută din valoarea impozabilă, iar pentru clădiri cu destinaţie nerezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice – 0,2 la sută din valoarea impozabilă.
Persoanele juridice plătesc pentru clădirile cu destinaţie rezidenţială 0,2 la sută din valoarea impozabilă, iar pentru clădiri cu destinaţie nerezidenţială – 1,5 la sută din valoarea impozabilă, tot la fel ca în anul 2015.
Proprietarii de maşini electrice sau hibride vor beneficia anul viitor de o scutire de 100 la sută, după ce consilierii generali au aprobat un amendament la hotărâre propus de Cornel Poteraşu.
Hotărârea mai prevede că în Bucureşti taxa hotelieră, de 1 la sută din tariful de cazare, la fel ca în acest an, va fi folosită pentru promovarea turismului. De altfel, această taxă îşi schimbă numele în „taxă de promovare a Bucureştiului”.
Sursa: antena3.ro
Read moreFLAVIUS MADUTA: „REDUCEREA FISCALITATII SI LEGEA SALARIZARII, PRIORITATILE SESIUNII PARLAMENTARE
PoliticaUltimele stiri 1 septembrie 2015 0
Astăzi începe o nouă sesiune parlamentară, care are pe agendă legi aşteptate de milioane de români. „Începem în forţă sesiunea parlamentară, cu re-examinarea Codului Fiscal, o lege importantă care aduce o reducere puternică a fiscalităţii. Potrivit noului Cod Fiscal, TVA scade de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% începând cu anul 2017. Este principala prevedere a legii, care va ajuta atât consumatorii, cât şi agenţii economici, prin stimularea consumului. Această măsură va fi resimţită pozitiv în bugetul fiecărei familii de români. De asemenea, se elimină impozitul pe construcţii speciale pentru construcţiile din agricultură. Din păcate, se amână pentru anul 2017 câteva măsuri importante, care vor ajuta populaţia şi economia. Printre acestea, amintesc reducerea cu 18%, în medie, a accizelor, inclusiv pentru combustibil. De asemenea, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, eliminarea taxei pe stâlp şi plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate la 5 salarii medii pe economie. Chiar dacă aceste măsuri importante sunt amânate un an, este important că sunt incluse în Codul Fiscal, sunt convenite de toate partidele politice şi cred că vor fi respectate, indiferent cine va guverna în 2017. O altă prioritate a sesiunii parlamentare va fi definitivarea legii salarizării în sistemul bugetar. Cred că această lege va stabili un raport mai corect între importanţa muncii şi salarizare şi va conduce la creşteri salariale pentru multe sectoare prioritare, cum ar fi sănătatea şi educaţia”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.
Read morePreședintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal.
Șeful statului subliniază că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ”, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate”.
„Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni”, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.
În opinia sa, „bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă”.
„Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare”, precizează Iohannis.
Read more