Adrian Todor : Susținem ideea președintelui CJA, Iustin Cionca, de a preda Aeroportul municipalității
PoliticaUltimele stiri 20 ianuarie 2017 0
Reprezentanții administrației locale din Arad s-au întâlnit, joi, la sediul Consiliului județean, cu parlamentarii arădeni, întâlnire în cadrul căreia s-au discutat proiectele de dezvoltare a județului și municipiului.
La finalul întâlnirii, deputatul Adrian Todor a avut o scurtă discuție cu președintele CJA, în care Iustin Cionca și-a manifestat intenția de a transfera Aeroportul Arad către Primărie, o idee susținută și de către parlamentarii PSD Arad.
„Am afirmat întotdeauna că Aeroportul trebuie să rămână al Aradului, având în vedere investițiile masive realizate în ultimii ani din banii arădenilor, nu să îl cedăm Timișoarei sau Guvernului, care ulterior să-l închidă. La finalul întâlnirii cu administrațiile municipiului și județului, președintele Iustin Cionca mi-a prezentat această idee, de a transfera Aeroportul în proprietatea Primăriei Arad. Parlamentarii PSD susțin un astfel de demers, având în vedere posibilitățile financiare mult mai mari ale municipalității, care beneficiază de un buget dublu față de CJA, iar din excedentul de 140 de milioane de lei din 2016 ar putea rezolva principala problemă a Aeroportului, prelungirea pistei de aterizare-decolare.În plus, municipiul Arad beneficiază cel mai mult de pe urma dezvoltării Aeroportului, în special pe zona cargo, care ar deservi mai ales firmele din municipiu. Nu mai vorbim de experiența în administrație și viziunea primarului Gheorghe Falcă, care suntem convinși că va identifica cele mai bune soluții pentru ca Aeroportul să redevină funcțional.Așadar, considerăm oportună o astfel de inițiativă, care ar putea salva Aeroportul Arad din moartea clinică în care se află de ani de zile. Nu putem aștepta, așa cum ar dori unii „specialiști“, după Masterplanul pe Transport, care prevede modernizarea Aeroportului în 2027. Încă zece ani fără un Aeroport funcțional ar fi prea mulți pentru Arad“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.
Read moreCu mâini finuțe se taie panglicile!
Ultimele stiriUslasul_Perit 17 noiembrie 2016 0
Un eveniment monden a avut loc ieri în orășelul nostru, compania Farmec a inaugurat un magazin nou de prezentare a produselor sale, pe bulevardul Revoluției. Ne mirăm că marele vizionar și edil a aprobat deschiderea unui magazin adevărat pe o arteră plină de second-uri și jocuri electronice.
Eveniment deosebit la care nu am putut să nu observăm că invitatul momentului a fost vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea. Cu mânuțele sale iscusite a reușit să taie panglica violetă a deschiderii magazinului. Astfel pentru acest an nu putem să spunem că este vicepreședintele zero barat, a reușit să taie o funduliță, nu înainte de a se desfăta cu faimoasele creme de mâini, care-i vor fi necesare pentru a nu i se crăpa pielea fină, până la următoarele inaugurări. Tăieri de panglici care se anunță foarte îndepartate, având în vedere că pe la Consiliul Județean nu se mișcă nimic, zero inițiative, zero investiții și zero administrație.
Avem rugămintea ca cetățenii județului nostru să mai invite vreun șef de pe la CJA și la alte tipuri de inaugurări, cum ar fi primul porc tăiat de pe lista de Crăciun sau groapa cu numărul 10 mii de pe drumul Arad-Șiria.