Deputatul Ciprian Luca acuză autoritățile de accidentele tragice înregistrate pe tronsonul de drum Arad- Șiria. După evenimentul produs la finele acestei săptămâni, în care o femeie este la un pas de a-și pierde viața în urma impactului produs în timp ce încerca să evite o groapă, demnitarul arădean își reînnoiește apelul adresat Autorității Rutiere Române, solicitând mai multă implicare în verificarea autivehiculelor de mare tonaj care circulă pe drumurile județene din Arad.
“La jumătatea anului trecut am semnalat starea deplorabilă în care se află carosabilul de pe tronsonul Arad – Șiria, stare cauzată de zecile de transporturi de mare tonaj, peste limita legală admisă, efectuate zilnic pe această rută. Denivelările și gropile din asfalt s-au accentuat și mai mult în sezonul rece și iată că acum, din cauza unor oameni plătiți din banii statului care nu își fac treaba, se ajunge la astfel de situații tragice cum este cea a accidentului rutier înregistrat zilele trecute. Străbat săptămânal această rută, mergând în colegiul meu și efectiv sunt porțiuni de drum „ciuruite” parcă, șoferii autoturismelor mai joase riscând să se aleagă cu băile de ulei sparte din cauza denivelărilor produse de camionale care transportă materiale de la balastiera din zonă, Asta în situații norocoase, pentru că alți participanți la trafic ajung să își piardă viața sau să rămână nenorociți pentru tot restul ei”, apreciază deputatul Ciprian Luca.
În pofida apelurilor primite și a realității de care se lovesc cei care străbat cel mai circulat drum județean din Arad, autoritățile se comportă ca și când nu ar exista nici o problemă.
“Pentru evitarea producerii unor alte accidente cu pierderi de vieți, solicit, din nou, Autorităţii Rutiere să stabilească aici noi puncte de control pentru a ţine sub control problemele din trafic. Nu înțeleg atitudinea tacită a celor de la ARR față de ceea ce se întâmplă pe aceste rute, ceea ce ridică serioase semne de întrebare legate de seriozitatea acestora în câmpul muncii. Să fie vorba despre șpaga luată în schimbul “închiderii ochilor’, să fie vorba despre alte interese personale ale celor care ar trebui să dispună controale sau de incompetență?!”, a conchis Ciprian Luca.
De mentionat ca accidentul produs la sfarsitul saptamanii a dus la ranirea a 6 persoane.
Read morePDL a ieșit public în repetate rânduri susținând că prin noua legislație elaborată de “capetele lor luminate” se vor reduce cheltuielile de organizare a alegerilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, se vor reduce cheltuielile în Parlament prin reducerea numărului de parlamentari. Atât de bine și-au făcut ”PDL-eii” calculele, încât acum, la prezentarea proiectului privind alegerile din 2012, la trasul liniei ies mai mulți parlamentari decât în actualul mandat. In pofida acestor inadvertente, Boc a decis să își asume răspunderea (și) pe acesta.
“Totul se dovedește a fi o încercare, eșuată e adevărat, de atragere a unui capital de imagine către actuala Putere. Eșuată pentru că românii nu pot fi “duși cu preșul”, așa cum își imaginaseră guvernanții lui Boc. Incompetența actualei Puteri este demonstrată încă o dată. Propriile cifre răstoarnă întreaga strategie de imagine elaborată minuțios de Ministerul Administrației și Internelor. Într-o asemenea situație penibilă, premierul Boc ar trebui să se gândească de două ori când folosește expresia “de râsul curcilor”, întrucât lor li se potrivește mai bine”, apreciază deputatul Luca.
Inițiativa Coaliției de guvernare este una menită să atragă capital de imagine, cum aminteam, iar pe de altă parte să asigure un teren propice pentru șpaga electorală și pentru alocarea banilor necesari alegerilor pe direcțiile agreate de portocalii.
Proiectul pus la transparență de Ministerul de Interne demonstrează haosul în care își gândesc porocaliii strategiile. Una spun, alta fac, atitudini cu care de altfel ne-am obișnuit în timpul guvernării Boc. Reprezentanții Puterii “dau stângul în dreptul”, ca să folosesc genul de expresii pe gustul PDL-iștilor. Nu țin cont de Comisia de la Venetia care dă niște linii clare în această privință. Potrivit acesteia „deși legislația electorală nu este gravată în marmură, ea nu poate, pe de altă parte, să facă obiectul unor modificări constante. Schimbarea regulilor jocului chiar înaintea sau în timpul alegerilor nu favorizează alegerile democratice.”De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stipulează că „elementele fundamentale ale dreptului electoral […] nu trebuie deloc modificate cu mai puțin de un an înaintea alegerilor si trebuie tratate la nivel constituțional sau la un nivel superior celui al unei legi ordinare”. PDL nu ține cont nici măcar de propriile reguli. Toate acestea determină autodistrugerea actualei Puteri, însă problema e, că odată cu ei se distruge și țara.
Prin proiectul MAI, PDL arată că nu mai are nicio rușine și se pregătește de schimbarea regimului democratic din România prin fraudarea masivă, în văzul lumii, a alegerilor viitoare. Este un semnal de alarmă grav care anunță formarea primului regim autocratic din Uniunea Europeană. Se modifică definiția fraudei electorale în așa fel încât aceasta să fie înlesnită, nu împiedicată! Pe de altă parte MAI vrea refacerea de la zero a colegiilor uninominale, fără implicarea Autorităţii Electorale sau a Parlamentului, pentru a-și avantaja propriii candidați și pentru a manipula mai ușor voturile din străinătate.
“Este o inițiativă care trebuie să trezească societatea civilă românească, Uniunea Europeană și alte organisme internaționale ale lumii civilizare democratice. De aceea USL se opune categoric unui alt sistem de vot. Nu putem accepta încălcarea principiilor democrației, nu putem fi părtași la haosul indus de actuala guvernare”, a conchis Ciprian Luca.
Read moreDeputatul Ciprian Luca nu va vota bugetul pentru anul 2012 dacă în textul acestuia nu se vor regăsi propunerile USL de redresare a economiei naționale, prin crearea unor noi locuri de munca, pe de o parte și prin atragerea unor fonduri suplimentare la buget.
“ Desigur însă că propunerile USL nu vizează și păstrarea modalităților de furt practicate de PDL din banul public, iar acest fapt este demonstrat și prin dezaprobarea măsurilor USL de actuala Putere. Sunt măsuri pertinente care conduc spre relansare economică, spre creșterea nivelului de trai a populației și implicit spre redresarea activității agenților economici care acum, abia reușesc să se mențină la linia de supraviețuire”, apreciază Ciprian Luca.
Propunerile Opoziței pentru BUGETUL 2012
5 măsuri pentru crearea de locuri de muncă și relansarea rapidă a
economiei, care implică anumite cheltuieli bugetare:
*Reducerea CAS
*Reducerea TVA (începerea reducerii eșalonate a TVA, pentru a se reveni spre 19%)
*Introducerea unei scheme speciale de TVA pentru agricultură
*Respectarea legii actuale în ceea ce privește indexarea pensiilor cu
rata inflației plus 5% din creșterea salariului mediu pe economie
*Menținerea cotei de cofinanțare de la buget pentru proiectele derulate
cu fonduri europene
5 masuri care ar aduce venituri suplimentare la buget:
*Reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, pentru oprirea
risipei actuale
*Blocarea cheltuielilor de partid – suspendarea programului național de
dezvoltare a infrastructurii și a altor cheltuieli similare, care nu
se fac decât prin clientela de partid
*Obligarea primului ministru de a nu mai folosi fondul de rezervă al
guvernului decat pentru situații de urgență (catastrofe naturale), în
locul alocării de fonduri primarilor puterii
*Menținerea contribuției actuale la Pilonul II de pensii
*Stimularea atragerii fondurilor europene, care să completeze fondurile
interne și care să ajungă în economie pentru crearea de noi locuri de
muncă.
Aceasta este opinia deputatului Ciprian Luca legată de fenomenul disponibilizărilor masive înregistrate în ultimii doi ani în general și in ultimele luni, în special.
“ Peste 6500 de români și-au pierdut locurile de muncă în toamna acestui an. Situații disperate ale unor oameni care trăiesc din ajutorul de șomaj. Sunt tineri rămași fără orizont, persoane care mai au câțiva ani până la pensie, condamnați la sărăcie, ignorați de autoritățile obișnuite deja să se ascundă în spatele crizei economice mondiale. În paralel însă, deși există soluții, capatele luminate ale lui Băsescu ignoră orice variantă de redresare a pieței economice”, apreciază deputatul Luca.
Demnitarul arădean susține că valurile de disponbilizări de care s-a lovit România în “perioada de glorie a lui Băsescu”, este fără precedent. “ Fără să amintim de miile de oameni care au fost trimiși acasă, unii după zeci de ani de muncă în aceeași structură, siatuația este cruntă doar dacă o privim prin prisma celor 6500 de români disponibilizați în această perioadă. Măsura luată ne clasează pe locul trei după Marea Britanie și Olanda. Însă, indiferent de numărul disponibilizaților, nu se poate vorbi despre un termen de comparație între nivelul de trai al românilor față de cel al șomerilor din celelalte state”, declară deputatul Luca.
În pofida situației jalnice în care se află România la finele anului 2011, demnitarul arădean susține că există și soluții pentru depășirea acestei etape. “Soluțiile există, USL le-a prezentat Puterii însă aceasta continuă să ignore orice măsură de redresare. Primul pas pentru asigurarea unor noi locuri de muncă, aspect extrem de important în cercul vicios în care ne învârtim, este stimularea firmelor în acest sens. Și acest lucru se poate foarte ușor. Reducând agenților economici din nivelul obligațiilor financiare pe care aceștia le au către stat și cărora acum nu le mai pot face față. În acest context, USL propune reducerea CAS cu 5 procente, măsură care ar stimula angajările. Specialiștii Puterii se ascund în spatele unei presupuse scăderi a PIB-ului prin această reducere. Într-o primă fază este vorba despre o reducere de 0,8 procente din PIB. Însă dacă salariul minim pe economie ar crește la 800 de lei, scăderea din PIB ar fi de numai 0,5 procente. Împactul pe piață ar fi însă unul mult mai vizibil, oamenii de afaceri reușind să “respire” și să aibă posibilitatea financiară de a face angajări”, declară Ciprian Luca.
O altă etapă de redresare este văzută de USL prin reducerea TVA. “Odată cu revenirea treptată la TVA-ul de 19 procente, situația din piață ar reveni la limitele normale. Iar cele două măsuri de care spuneam, coroborate, ar avea impact pozitiv atât în mediul de afaceri cât mai ales în rândul românilor de rând, beneficiari direcți ai acestor măsuri”, a conchis Ciprian Luca.
Read moreDeputatul Ciprian Luca acuză Puterea de furt din banul public pentru pregătirea campaniei electorale din 2012. “Furt este ceea ce face PDL prin impozitarea pensiilor românilor. În acest mod, Guvernul Boc încearcă să atragă bani la buget pe care să îi direcţioneze, după cum însuşi a recunoscut, spre primăriile portocalii şi nu numai. Spun asta pentru că prin aceste finanţări, aceştia vor încerca atragarea primarilor PSD şi PNL către UNPR. Prin acest demers, portocaliii încearcă să ne atragă primarii, condiţionându-i că doar în acest mod vor primi bani la buget”, susţine deputatul Luca.
Demnitarul arădean apreciază că în pofida sumelor fabuloase pe care clanul portocaliu îl pune în joc în campania electorală, aceştia nu mai au nici o şansă de a câştiga încrederea românilor.
„ Au furat tot ce s-a putut fura până acum şi iata că prin impozitarea pensiilor încearcă să jecmănească printr-un nou mijloc poporul român. Clasa politică portocalie, în frunte cu Băsescu şi Boc nu are limite când e vorba despre atingerea scopului. Mint şi fură privindu-ne în faţă, pozând în cei interesaţi de binele ţării. Ba mai mult, şeful executivului declara recent că pensionarii ar fi de-a dreptul privilegiaţi faţă de bugetari, care, din spusele lui Boc, nu ar fi fost loviţi de măsurile de austeritate. Şi fiind privilegiaţi, acum ar veni, în opinia lui Boc, rândul lor să suporte nişte tăieri din venituri, care să asigure Puterii fonduri suplimentare pentru campania electorală. Îi sugerez domnului Boc să urmeze un tratament cu lecitină, poate aşa îşi va reaminti de bătaia de joc cu care i-a tratat pe vârstnici. Şi asta numai în ultimii doi ani”.
„ De ce? Pentru că Puterea nu şi-a făcut bine temele. Pentru că, prea ocupată cu jocurile de culise din interiorul partidului şi cu strategiile pentru alegerile din 2012, aceştia au scăpat din vedere obligaţiile asumate în faţa Europei. Exceptând ieşirile în presă ale băieţilor de casă ai lui Băsescu ce dădeau ca sigură intrarea României în Spaţiul Schengen, actuala Putere nu a făcut nici un efort constant, vizibil şi determinat în acest sens. Să nu uităm de raportul încheiat în luna iulie unde este specificat clar că România a ratat termenul privind procesul de operaţionalizare a schimbului de date pentru facilitarea cooperării poliţieneşti transfrontaliere în materie de crimă organizată, terorism şi migraţie ilegalăh,apreciază deputatul Ciprian Luca.
Demnitarul arădean susţine că demersul actualei guvernări de a impresiona celelalte state membre a eşuat „ Au marşat pe modul de interpretare a rezultatelor obţinute în anchetele din vămi în ampla campanie mai mult de imagine, derulată de la începutul anului. Doar că nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că toţi acei poliţişti de frontieră acuzaţi îşi desfăşurau activitatea fără ştiinţa superiorilor”.
Neacceptarea României în spaţiul Schengen reprezintă un alt eşec al Puterii. Într-o structură politică neunitară, cu tabere interne conduse pe principii diferite, PDL distruge tot ce atinge. Până şi pe sine. Obsedaţi că românii nu le mai acceptă minciunile, membrii acestei grupări încearcă prin orice mijloace să îşi salveze scaunul cald şi recurg la diverse tertipuri care i-ar putea favoriza.
„Cum să fie ei interesaţi de aderarea României la Schengen când au de atins alte obiective mult mai importante, adică alegerile din 2012?! Simţind că pierd teren în rândul electoratului, aceştia pozează în oameni cumpătaţi, interesaţi de economii la bugetul alocat alegerilor. După cum susţinea zilele trecute şi colegul meu, domnul Adrian Năstase, comasarea alegerilor nu presupune nici pe departe economii în condiţiile în care e nevoie de organizarea unor secţii de votare separate. Scopul este altul însă. Şi anume, cel de a se folosi de numele anumitor primari care au realizări în unităţile administrativ teritoriale pe care le conduc, pentru a atrage voturi pentru partid. Sunt soluţii disperate ale unor oameni care văd cu fiecare zi ce trece că pierd încrederea electoratului. După cum susţine şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, PDL încearcă să se ascundă sub o altă culoare politică, vopsindu-şi gardul din portocaliu în verde, în aceeaşi modalitate încearcă să ascundă alegerile parlamentare sub umbra celor locale. Aspecte de altfel fireşti în demersurile portocalii despre care arădenii din colegiul pe care cu onoare îl reprezint în Parlament, vor putea să afle mai multe detalii cu prilejul vizitei domnului Adrian Năstase în judeţul nostru”afirmă deputatul Ciprian Luca.
Adrian Năstase va fi prezent sâmbătă şi duminică la Arad. În prima zi a vizitei, Domnia sa va participa la o întâlnire cu arădenii organizată începând cu orele 16.00 la căminul cultural din localitatea Groşeni, comuna Archiş. De asemenea, în aceeaşi zi, la orele 20.30 în incinta librăriei din mall, va avea loc lansarea lucrării „Codul lui Zambaccianh. Duminică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD va participa la târnosirea noii biserici a mănăstiri din Gai.
Read moreÎn timp ce “ afară e vopsit gardul, înăuntru, e leopardul”. Expresia îşi găseşte veridicitatea în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad. În timp ce înăuntru, zac în paturi bolnavi care nu beneficiază de un simplu calmant pentru că stocurile spitalului au fost epuizate, conducerile unităţii sanitare, respectiv a Consiliului Judeţean sunt preocupate de tratamente de ordin estetic pentru clădire.
„ Interesul pentru investiţii exprimat în ultima perioadă de mai marii judeţului în ceea ce priveşte clădirea în care funcţionează Spitalul Judeţean are şi o explicaţie. Una, desigur, de ordin material. Asta pentru că începând de la lucrările efectuate pentru „cosmetizarea” imobilului şi până la celelalte servicii externalizate sunt asigurate de firme „căpuşă”, agreate de colosul portocaliu”, susţine deputatul Ciprian Luca.
Demnitarul arădean apreciază că Sănătatea arădeană este „ sufocată” la propriu şi la figurat. Puterea a distrus întregul sistem sanitar existent la nivel de judeţ, astfel încât activitatea desfăşurată în spitalele desfiinţate a fost direcţionată spre Spitalul Judeţean. Aşa s-a ajuns la o supraaglomerare a unităţii sanitare.
„ Este inadmisibil ca într-un spital cu pretenţii, în care autorităţile portocalii au investit în ultimele luni sume enorme, direcţionate, e adevărat, către diverse societăţi particulare, pacienţii să nu aibă locuri de cazare. E inadmisibil ca părinţi ai unor copii de câţiva ani să fie nevoiţi să îşi petreacă nopţile în curtea spitalului pentru că în saloane este prea mare aglomeraţia”, a conchis deputatul Luca.
Read more