News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

APIA Arad demarează campania de preluare a cererilor unice de plată pentru 2018

În conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare, cererile unice de plată se depun în perioada 01 martie – 15 mai 2018.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, schema simplificată pentru micii fermieri, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).

În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Acelasi principiu se aplică si pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaratie sector zootehnic, împreună cu functionarul APIA, în aplicatia dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii vor depune la APIA o singură cerere unică de plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrul judetean APIA Arad în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Fermierii arondati Centrului local Chisineu Cris vor depune cererea unica de plata la noul sediu al Centrului local APIA Chisineu Cris situat in Chisineu Cris, strada Oituz, nr.4.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători  de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)” n) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispozitia lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unitătilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul.”

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosintă.

Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, cererea unică de plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informatii privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 si Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare si la Centrele judetene/locale APIA.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare si/sau, după caz, să detină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere si solarii, suprafata minimă a exploatatei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafata minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum si a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii Unice de Plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2018, trebuie să respecte normele de ecoconditionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informatiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărtile si listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele judetene/locale ale APIA si pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro si www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data si ora la care sunt programati conform INVITATIEI primite.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la secţiunea Dezvoltare Rurală, puteţi accesa şi informaţiile privind Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Read more
APIA demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, mâine, 01 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017.

Astfel, Cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai a.c. la Centrele judeţene/locale şi la Centrul Municipiului Bucureşti ale/al APIA, pentru schemele de plată/ măsurile de sprijin/ajutor prezentate în Anexă.

Recomandăm fermierilor ca înainte de a veni la Centrele APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploatație și animale să verifice situația acestora în registrul Național al Exploatațiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociației sau propriilor evidențe, dacă este utilizator SNIIA.

Facem precizarea că și în acest an completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea și închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Beneficiarii plăţilor directe și ai măsurilor de mediu și climă sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

Pentru pajiştile comunale concesionate/închiriate în condiţiile legii de către asociaţiile crescătorilor de animale, beneficiarii plăţilor pot fi:

  1. a) membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa de pajişte concesionată/închiriată. Calculul suprafeţelor aferente fiecărui membru se efectuează proporţional cu numărul de UVM ale fiecărui membru în parte cu care asigură cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha prin păşunat, la data depunerii Cererii unice de plată, pentru suprafaţa concesionată/închiriată de către asociaţie;
  2. b) asociaţia crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafaţa concesionată/închiriată, asigurând cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, prin păşunat cu animalele înscrise în exploataţia asociaţiei înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor pe perioada păşunatului.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, confom art. 8 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru măsurile de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020 aplicabile pe terenurile agricole (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13) sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2017, cu excepția Ajutoarelor Naționale Tranzitorii sector vegetal și zootehnic, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală se aplică cu prioritate cerințele specifice acestor măsuri, iar elementele privind ecocondiționalitatea trebuie corelate cu angajamentele asumate în cadrul acestor măsuri.

Rugăm fermierii, că pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererii, să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren/animale în diferite localităţi sau judeţe.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Read more