News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CAND SA NU BEI APA

CAND SA NU BEI APA

Utile 12 februarie 2016 0

O hidratare corespunzătoare este esențială pentru sănătate cât și pentru buna funcționare a organismului. Cu toate acestea, există persoane care nu știu când și cum să bea apă sau mai ales când să nu bea apă, astfel că greșelile frecvente în acest sens pot provoca diferite afecțiuni.

Iată când nu este bine să bei apă și de ce excesul de apă îți poate face rău!

Când să nu bei apă – în timpul meselor

Se spune că una dintre cele mai frecvente greşeli în ceea ce priveşte hidratarea este consumul de apă în timpul mesei şi imediat după. Medicii spun că este foarte important să evităm să bem apă în timpul mesei, deoarece aceasta îngreunează digestia prin ,,diluarea” acizilor şi enzimelor, care duc la acumularea de toxine în organism.

Principala preocupare este că apă diluează acizii şi enzimele digestive din stomacul şi are că rezultat balonarea sau distensia. Această preocupare este un mit, conform gastroenterologului Michael Picco. El spune că apa băută în timpul mesei poate ajuta la îmbunătăţirea digestiei organismului şi sugerează că oamenii pot obţine aceleaşi beneficii digestive dacă beau apă la scurt timp după mese.

Când o persoană ia masa organismul începe să fabrice sucuri şi enzime digestive care ajută la descompunerea alimentelor. Procesul de descompunere este hormonal şi se întâmplă în mod natural, indiferent dacă oamenii beau apă la masă sau nu. Nici o cercetare nu sugerează că acizii şi enzimele digestive sunt diluate de aportul de apă.

Există, totdată, multe persoane care se plâng de balonare după ce au băut apă în timpul mesei, însă asta se întâmplă pentru cp nu consumă mai multă apă în dietă lor de zi cu zi. Medicii recomandă menţinerea hidratarii adecvate pe tot parcursul zilei, până la şase sau opt pahare pline pe zi. Hidratarea corespunzătoare ajută, de asemenea, la funcţionarea sistemului digestiv.

Când să nu bei apă – în timpul sau după antrenament

Înghiţirea a 2 litri de apă rece ca gheaţa în mijlocul sesiunii de antrenament sau după un efort fizic intens nu este o soluţie bună. Poţi face crampe stomacale, sau mai grav, organismul tău poate intra în stare de şoc din cauza schimbării bruşte de temperatură. E bine să bei aproximativ 300 ml de apă înainte de antrenament şi câte puţin în timpul desfăşurării acestuia, astfel încât să nu te deshidratezi.

Când să nu bei apă – înainte de somn

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Glasgow, ingerarea unei cantități mari de apă înainte de a merge la culcare duce la tulburări ale somnului, oameni  fiind nevoiți să meargă mai des la toaletă. Un pahar de apă înainte de culcare este mai mult decât suficient.

Când să nu bei apă – în timpul travaliului

Mai ales în primele stadii ale travaliului, când efortul depus este mare, femeile pot bea apă sau sucuri naturale. Există mai multe studii care au demonstrat că băuturile şi alimentele consumate în timpul travaliului nu reprezintă un pericol pentru mama sau făt. Trebuie avut în vedere însă că dacă bei prea multă apă în timpul travaliului şi nu mănânci nimic s-ar putea să ai un risc mai mare de hyponatraemia sau dezechilibru de sodiu.

Cantitatea recomandată de apă

Cantitatea recomandată de apă este aceea de 30-40 ml de apă pe kilogram. Astfel, o persoană cu o greutate de 50 de kg are ca necesar de apă 1,5 l iarna și 2 l vara.

Doza letală de apă, dovedită prin experimente pe șoareci, este de 90 ml pe kg. Excesul de apă este așadar situat între acești doi parametri. Diferă de la un organism la celălalt, dar depinde și de efortul fizic.

Un semnal al unei ingestii excesive de apă este mersul la toaletă frecvent, adică aproximativ o dată la două ore, și urina foarte deschisă la culoare.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
CAT DE PERICULOS ESTE SA RAMAI INCALTAT IN CASA? AVERTISMENTUL OAMENILOR DE STIINTA

Deşi pantofii tăi pot părea curaţi, cercetătorii de la Universitatea din Arizona au constatat un adevăr şocant.

Spre exemplu, în cultura japoneză, care este cea mai proeminentă cu privire la acest subiect, purtarea pantofilor în interiorul casei este puternic dezaprobată. Mai mult decât atât, japonezii cred că dacă persoana rămâne încălţată este un semn că nu se simte ca acasă.
Acum există dovezi ştiinţifice că această practică de descălţare la uşă este mai mult decât preferabilă.
Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au constatat că există aproape 421.000 de bacterii diferite prezente pe suprafaţa tălpii a 96 % de pantofi.
Chiar dacă pantofii par curaţi, ei sunt pur şi simplu murdari. Printre aceste bacterii sunt Klebsiella pneumonia (care provoacă infecţii ale tractului urinar), Serratia ficaria (care provoacă infecţii respiratorii), precum şi o mulţime bacterii E. coli.
Bacteriile E. coli pot provoca probleme digestive grave şi pot duce chiar la probleme grave ale rinichilor cu consecinţe letale posibile. Principala sursă de E. coli sau bacterii fecale vin de la toaletele publice. Din păcate, evitarea toaletele publice nu va fi o măsură care să vă asigure siguranţa, fiindcă materii fecale se găsesc peste tot: de la trotuare, la restaurante şi şosele.
Cercetătorii au descoperit faptul că transferul de bacterii de pe pantofi pe podelele de acasă se face în raport de aproximativ 90-99 %. Acest lucru înseamnă că rămânând încălţat în casă poţi contamina spaţiul tău personal.
Pentru a reduce numărul bacteriilor de pe suprafaţa podelelor, dar şi a încălţămintei, ar fi bine să se spele cu detergent, în maşina de spălat, pantofii şi să se curăţare în mod regulat cu abur pardoseala din casă şi covoarele.
Dar cea mai bună soluţie este să vă descălţaţi la uşă.
Sursa: descopera.ro
Read more
PROIECT REVOLUTIONAR MENIT SA CONSERVE CREIERUL UMAN PENTRU O PERIOADA DE 100 DE ANI

Proiectul câştigător va fi recompensat cu suma de 100.000 de dolari.

Cercetătorii din domeniul ştiinţelor neurologice încearcă să găsească noi metode prin intermediul cărora să poată conserva creierul uman, pentru a-l repune în funcţiune ulterior. În acest scop, specialiştii din cadrul Brain Preservation Foundation au lansat o competiţie de proiecte, menite să-i determine pe cercetători să vină cu propuneri privind prezervarea funcţiilor creierului uman pe o perioadă foarte mare de timp. Ideea câştigătoare va fi recompensată cu suma de 100.000 de dolari.

Fundaţia le propune oamenilor de ştiinţă să înceapă cu teste realizate pe animale, care pot fi adaptate mai apoi în cazul subiecţilor umani. La finalul acestor analize, competitorii vor trebui să demonstreze că au dezvoltat o tehnică chirurgicală eficientă, prin intermediul căreia creierul uman poate fi conservat pe o perioadă de cel puţin 100 de ani. Condiţiile principale pe care le pun organizatorii se referă la faptul că participanţii trebuie să folosească pentru studiile lor tehnica de imagistică microscopică disponibilă în momentul de faţă, iar, prin rezultatele pe care le obţin, să demonstreze că procesele neuronale de la nivelul materialului studiat nu au fost alterate.

Până acum, doar doi cercetători s-au înscris în competiţie: Shawn Mikula (Institutul pentru Cercetări Medicale din Heidelberg, Germania) şi compania americană specializată în cercetări de criobiologie, 21st Century Medicine. Mikula s-a prezentat la concurs cu o metodă de tratare chimică a creierelor şoarecilor. Pe de altă parte, americanii au venit cu o tehnică de prezervare criogenică a creierului, ce constă din infuzarea în celulele cerebrale a unui agent chimic fixativ, care previne formarea gheţii din timpul procesului de criogenizare. Compania speră că metoda va putea fi folosită în cazul creierelor iepurilor.

„Sunt sigur că, în viitor, transferul de informaţii de la nivelul materiei noastre cenuşii va fi disponibil pe cale virtuală. Mai mult decât atât, funcţiile organismului nostru vor putea fi transpuse în ţesuturi realizate integral din material sintetic. Acest lucru se va întâmpla de-abia după câteva sute de ani. Mai mult ca sigur că, până atunci, cei mai mulţi dintre noi nu vor mai exista”, a declarat Ken Hayworth, preşedintele Brain Preservation Foundation.

Sursa; DESCOPERA.RO

Read more
STUDIU: A FOST DESCOPERIT HORMONUL CARE POATE PRELUNGI DURATA DE VIATA

Un hormon care extinde durata de viață a șoarecilor cu 40 la sută este produs de celule specializate din glanda timus și protejează împotriva pierderii funcției imune care se produce pe măsura înaintării în vârstă, potrivit unui studiu american publicat online în revista ‘Proceedings of the National Academy of Sciences’ (PNAS), informează agenția Xinhua.

Concluziile studiului au implicații viitoare pentru îmbunătățirea funcției imune la vârstnici, pentru combaterea obezității și a unor boli cum ar fi cancerul și diabetul de tip 2.

Când funcționează în mod normal, timusul produce celule T (sau limfocite T) noi pentru sistemul imunitar, însă odată cu înaintarea în vârstă, timusul devine gras și își pierde capacitatea de a produce noi celule T. Această pierdere a producerii de noi celule T în organism este cauza unui risc crescut de infecții și de anumite tipuri de cancer la vârstnici.

Condus de Vishwa Deep Dixit, profesor de medicină comparativă și imunobiologie la Yale School of Medicine, cercetătorii au studiat șoareci transgenici cu niveluri ridicate sau reduse ale unui hormon al prelungirii duratei de viață numit FGF21.

Ei au descoperit că prin creșterea nivelului de FGF21 la șoarecii bătrâni a fost protejat timusul de degenerescența grasă legată de vârstă și a crescut capacitatea timusului de a produce noi celulele T, în timp ce deficitul de FGF21 a accelerat degenerarea timusului la acești șoareci vârstnici.

„Am descoperit că nivelurile FGF21 din celulele epiteliale timice este de câteva ori mai mare decât în ficat și prin urmare FGF21 acționează în cadrul timusului pentru a promova producția de celule T”, a spus Dixit.

„Ridicarea nivelului de FGF21 la pacienții în vârstă, cu cancer, sau în care au urmat transplantul de măduvă osoasă poate fi o strategie suplimentară pentru creșterea producției de celule T, și, astfel, să susțină funcția imună”, a spus Dixit.

Studii suplimentare se vor concentra pe înțelegerea modului în care FGF21 protejează timusul de îmbătrânire și dacă sporirea FGF21 pe cale farmacologică poate extinde durata vieții umane și poate reduce incidența bolilor cauzate de pierderea funcției imune legată de vârstă, a adăugat specialistul citat de agenția Xinhua.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
CONCLUZIE IN CAZUL „TRENULUI NAZIST PLIN CU COMORI, GASIT IN POLONIA

În perioada 1943 – 1945, naziştii au forţat prizonierii de război să sape mai mult de 9 km de tuneluri lângă Walbrzych.

Experţii în geologie din Polonia nu au găsit vreo dovadă privind existenţa trenului nazist plin cu aur  şi pietre preţioase.

Prezentându-şi concluziile privind presupusa descoperire din oraşul polonez Walbrzych, de la graniţa Poloniei cu Cehia, cercetătorii au declarat că ar putea fi vorba de un tunel, în nici un caz de un tren.

Unul dintre căutătorii de comori, care a spus în vară că a descoperit trenul, este convins, însă, că acesta există. El susţine că, în timp ce armata sovietică se apropia de Polonia, în 1945, trenul a fost ascuns în pământ lângă Wroclaw.

Naziştii au construit mulţi kilometri de tunele în apropiere de Walbrzych, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În august, ministrul adjunct al Culturii, Piotr Zuchowski , a afirmat că imaginile radar l-au convins în proporţie de 90% că trenul nazist a fost îngropat lângă Walbrzych. El a mai spus că imaginile par să arate un tren echipat cu mitraliere.

Marţi, profesorul Janusz Madej, de la Academia de Minerit din Cracovia, a spus că cercetarea geologică a zonei arată că nu există nici un tren. „Ar putea fi un tunel. Nu e nici un tren acolo”, a spus acesta într-o conferinţă de presă la Walbrzych.

Miturile locale spun că trenul ar fi intrat într-un tunel din apropierea castelului Ksiaz, în regiunea Silenzia Inferioară, şi nu a mai văzut niciodată lumina zilei. Potrivit poveştilor, tunelul a fost închis şi a fost uitată poziţia sa.

În perioada 1943 – 1945, naziştii au forţat prizonierii de război să sape mai mult de 9 km de tuneluri lângă Walbrzych, care erau aparent folosite ca fabrici. Unle dintre ele sunt atracţii turistice acum pentru turişti.

Sursa: descopera.ro

Foto: descopera.ro

Read more
SALATA VERDE ESTE DE 3 ORI MAI NOCIVA DECAT BACONUL, IAR DIETA VEGETARIANA POATE FI DAUNATOARE MEDIULUI

Alimentele considerate necesare pentru o alimentaţie sănătoasă sunt fructele şi legumele.

Potrivit unui studiu american,  consumul lor este, de fapt, mai dăunător mediului încojurător decât consumul de carne.
Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Carnegie Mellon (CMU), care au analizat impactul pe calorie a diferitor alimente în termeni de costuri de energie, consum de apă şi emisii de gaze, „salata verde şi consumul ei este de peste trei ori mai dăunător în emisia gazelor ce produc efectul de seră, decât consumul de şuncă”.
Studiul merge împotriva tendinţei din ultimii ani care îndeamnă oamenii să renunţă la carne şi să consume cereale pentru a combate schimbările climatice.

Consumul de alimente considerate „sănătoase” prevăzute într-o recomandare recentă a Departamentului Agriculturii din SUA (USDA) amplifică impactul unei persoane asupra mediului în toţi cei trei factori – costuri de energie, consumul de apă şi emisii de gaze, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Experţii au examinat procesul de creştere, prelucrare şi transportare a produselor alimentare; vânzări şi servicii; depozitare şi preparare. Toate au fost analizate din perspectiva efectului pe care-l au diferitele produse alimentare asupra mediului.
Paul Fischbeck, co-autorul studiului şi profesor la CMU în domeniul ştiinţelor sociale şi al deciziilor, a declarat: „O mulţime de legume comune necesită mai multe resurse per calorie decât s-ar crede.
O decizie mai bună este pur şi simplu reducerea numărului de calorii consumate, fără a schimba proporţia de carne şi alte tipuri de produse alimentare. Această decizie poate reduce cu 9% cantitatea de energie, emisiile de gaze şi necesarul de apă.
Menţinerea aportului de calorii prin trecerea la consumul de ”alimente sănătoase” au crescut consumul de energie cu 43 %, utilizarea apei cu 16 % şi a emisiilor cu 11 %.
Dar, surprinzător e faptul că şi atunci când oamenii reduc consumul de carne, reduc şi numărul de calorii. Potrivit recomandării USDA, impactul asupra mediului înconjrător creşte:  energia cu peste  (38 la sută), apa (10 la sută) şi emisiile (6 la sută).
Michelle Tom, un alt co-autor al studiului, a declarat ”relaţia dintre alimentaţie şi mediu este una complexă şi ceea ce este bun pentru sănătatea noastră nu este întotdeauna cel mai bun pentru mediu încojurător. Asta e important să fie ştiut de instituţiile publice, iar reprezentanţii lor să fie conştieni că ei dezvoltă orientările dietice”, a declarat Michelle Tom.
Sursa: descopera.ro
Read more
CHIMICALELE DIN E-CIGARETTE POT CAUZA BOALA „PLAMANILOR-POPCORN”
La începutul anilor 2000, expunerea prin inhalare la compusul chimic-diacetil din produsele alimentare a devenit asociat cu o boală gravă care a ajuns să fie numită boala „plămânilor-popcorn”. Muncitorii care lucrau la o instalaţie cu microunde de prelucrare a popcornului au fost expuşi la praf şi particule vizibile, precum vapori cu miros puternic de unt. Acest miros apărea atunci când uleiul, sarea şi aromele se amestecau în rezervoare mari, încălzite.
Mulţi dintre aceşti muncitori au dezvoltat o boală respiratorie care seamănă cu bronşita obliterantă. Simptomele includ tuse, astm şi dificultăţi de respiraţie. Aceasta poate duce la pierderea ireversibilă a funcţiei pulmonare, ce poate deveni atât de severă încât numai un transplant ar putea servi drept  tratament.
În ciuda popularităţii E-Cigaretelor, aproximativ 3 miliarde de dolari au fost cheltuiţi în 2013, numai în SUA, pentru cercetarea substanţelor chimice aromatizante folosite în lichidul ţigărilor electronice.
Acum, cercetările chimicalelor din ţigările electronice sunt conduse de Joseph Harvard Allen. Echipa de la Harvard analizează fluxul de aer evacuat din 51 de tipuri de ţigări electronice aromate. Pe lângă diacetil ( un produs secundar al fermentaţiei. Diacetilul apare în mod natural în băuturile alcoolice şi se adaugă la unele produsele alimentare pentru a le conferi un gust untos), echipa a studiat şi 2,3-pentandionă şi acetoină. Toate cele trei substanţe chimice se găsesc în arome precum: unt, caramel, pina colada şi căpşuni.
Echipa a constatat că cel puţin unul dintre cei trei produşi chimici aromatizanţi se găsesc în 47 din cele 51 de arome testate. Diacetilul a fost detectat în 39 de arome, în timp ce 2,3-pentandionă şi acetoină au fost detectate în 23 şi 46 de arome.
Din cauza asocierii diacetilului cu bolile respiratorii grave, echipa de cercetători recomandă „măsuri urgente” de evaluare a efectelor acestor chimice în condiţiile de expunere la scară largă, prin intermediul  aromelor pentru E-cigarette. În lume, există în acest moment peste 70.000 de sortimente de lichid aromat pentru ţigări electronice.
Sursa: descopera.ro
Foto: descopera.ro
Read more
CE SE INTAMPLA CU PERSOANELE CARE DORM ALATURI DE ANIMALELE LOR

Persoanele care permit animalelor lor de companie să doarmă alături de ele în acelaşi pat beneficiază de un somn mai bun şi se simt, de asemenea, „mai apărate şi mai în siguranţă” pe timpul nopţii, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează Daily Mail.
În 2014, cercetătorii de la Mayo Clinic raportau că jumătate dintre pacienţii care au beneficiat de consultaţii în această clinică specializată în medicina somnului erau proprietari de animale care au raportat faptul că sunt adeseori treziţi în mijlocul nopţii de prietenii lor necuvântători.

Un nou studiu, publicat recent, a indicat însă faptul că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor de companie au parte de un somn mai bun.

Cercetătorii au stat de vorbă cu 150 de pacienţi despre obiceiurile lor în privinţa somnului şi despre animalele lor de companie şi au descoperit că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor se simt „mai apărate şi mai în siguranţă”.

Rezultatele studiului au fost obţinute pe baza răspunsurilor oferite de pacienţii care au beneficiat de consultaţii la Center for Sleep Medicine din cadrul Mayo Clinic din Scottsdale, Arizona.

Cercetătorii americani au descoperit faptul că 56% dintre participanţii la studiu dorm alături de pisicile sau câinii lor.

Însă, doar 20% au spus că au fost treziţi în mijlocul nopţii de prietenii lor necuvântători, iar 41% dintre respondenţi consideră că prezenţa animalelor lor de companie în paturile lor îi ajută să se simtă mai protejaţi şi să doarmă mai bine.

Pe de altă parte, un alt studiu, publicat la începutul acestui an, a dezvăluit faptul că animalele de companie pot să transmită stăpânilor lor o serie de afecţiuni, precum tuberculoză, conjunctivită felină şi toxiinfecţii alimentare.

Sursa: antena3.ro

Read more
CERCETATORII RUSI AU CREAT UN MEDICAMENT REVOLUTIONAR SI DESTUL DE IEFTIN PENTRU TRATAREA CANCERULUI

Pacienţii ruşi bolnavi de cancer vor avea acces la un medicament ce le poate salva vieţile.

Studii de ultimă oră în domeniul terapeuticii şi farmacologiei efectuate prin utilizarea nanotehnologiei în diagnosticul şi tratamentul cancerului şi realizate de cercetătorii ruşi din domeniul ştiinţelor farmaceutice s-au soldat prin crearea unui medicament revoluţionar destul de ieftin care tratează cancerul, Bevaţizumab.

Cercetătorii din domeniul ştiinţelor farmaceutice de la Sankt Petersburg au efectuat cu succes testele pentru primul medicament din lume, Bevaţizumab, similar cu cel creat de cercetătorii elveţieni, administrat în cazul bolilor oncologice, Avastin.

O cutie va costa în farmaciile din Rusia 60.000 de ruble (1 euro=71 ruble). Medicamentul rusesc va fi cu 30% mai ieftin faţă de cel elveţian.

Medicamentul a fost acreditat de Ministerul Sănătăţii din Federaţia Rusă, şi va ajunge în spitalele din Rusia pe la începutul anului 2016. Bevaţizumab este medicamentul cel mai solicitat în spitalele din Rusia de bolnavii de cancer în stadii avansate.

El poate prelungi cu doi ani viaţa bolnavilor de cancer de colon, rinichi, cancer mamar şi cancer cerebral. În 2014, Rusia a cheltuit 3,2 miliarde de ruble pentru achiziţionarea medicamentului elveţian Avastin.

Cercetătorii ruşi au mai inventat un biogel care tratează cancerul, capabil să distrugă celulele canceroase prin aplicare. Biogelul este biodegradabil. Acesta a trecut de testele de laborator, el fiind inventat de cercetătorii ruşi de la Sankt Petersburg.

Sursa: descopera.ro

Read more
IARNA VA FI MAI SCURTA. SCHIMABARI CLIMATICE MAJORE IN URMATORUL SECOL

Temperaturile calde asociate cu schimbările climatice vor face ca primăvara să vină în medie cu trei săptămâni mai devreme în SUA în următorul secol, au declarat cercetători americani într-un studiu publicat miercuri în revista ‘Environmental Research Letters’, informează agenția France Presse, potrivit Agerpres.

„Previziunile noastre arată că iarna va fi mai scurtă”, a spus Andrew Allstadt, de la Universitatea Wisconsin-Madison, co-autor al studiului.

În timp ce iubitorii de căldură ar putea fi tentați să se bucure, oamenii de știință atrag atenția asupra impactului pe termen lung pe care o astfel de schimbare îl va avea asupra faunei și florei.

„Păsările migratoare, care acoperă distanțe lungi, aleg momentul plecării în funcție de lungimea zilelor de iarnă”, au explicat Andrew Allstadt.

Dacă primăvara vine cu trei săptămâni înainte de termen, păsările, care își vor menține aceleași date de migrație bazate pe durata zilei, vor risca astfel „să ajungă la locurile de reproducere și să descopere că plantele de care au nevoie au crescut deja mai mult”.

Sosirea timpurie a primăverii va fi resimțită pe coastele de nord-vest ale SUA la Pacific precum și în regiunile muntoase din vest. Schimbarea ar trebui să fie mai puțin notabilă în partea de sud, unde primăvara sosește deja mai devreme.

Plantele de primăvară au început deja să răsară mai devreme în cursul ultimelor decenii din cauza creșterii temperaturii, au declarat cercetătorii citați de AFP.

Sursa: antena3.ro

Foto: antena3.ro

Read more