News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TRAIAN IGAS: „ARADENII SUNT INVITATI SA DONEZE SANGE”

Senatorul Constantin Traian Igaș demarează, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad și cu autoritățile locale din Pecica, Nădlac și Curtici, o amplă campanie de donare de sânge. Aceasta se va desfășura pe parcursul a trei săptămâni în cele trei orașe menționate.

Sunt un donator fidel și, în ultimii ani, am văzut că se generează un val prin puterea exemplului personal. În urma unor discuții cu doamna doctor Laura Păcurariu am considerat că este necesară o campanie mai amplă având în vedere situația critică de la Centrul de transfuzie sanguină din Arad, unde nu se mai gaseste sânge, RH negativ. Prima campanie de acest fel va avea loc la Pecica, joi, 21 ianuarie, începând cu ora 9 dimineața. Partenerii noștri oferă spațiul și personalul medical necesar”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.

Campaniile de donare de sânge se vor desfășura într-un cadru organizat, toate vor fi în parteneriat cu Primăria și Centrul de Transfuzie Sanguină Arad. Programul după care se vor desfășura este următorul:

  1. Joi, 21 ianuarie 2016, ora 9:00, Pecica, Sala mică de sport;
  2. Vineri, 29 ianuarie 2016, ora 9:00, Nădlac, Cabinetul Medical dr. Kizur Camelia;
  3. Joi, 4 februarie 2016, ora 9:00, Curtici, Cămin Cultural (sala mică).

Primăria Pecica a intrat în acest parteneriat în încercarea de a contribui la acoperirea necesarului de sânge și pentru a sprijini Centrul de Transfuzie Sanguină Arad să iasă din situația critică în care se află. Anul trecut, în noiembrie, am mai avut o campanie de acest fel și, cu o informare prealabilă, am observat că pecicanii reacționează foarte bine și se alătură pentru a-și ajuta semenii”, declară Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Read more
TRAIAN IGAS: „NADLACANII AU DAT DOVADA DE SPIRIT CIVIC”

Senatorul Constantin Traian Igaş a participat astăzi, 14 octombrie, la o nouă campanie de donare de sânge. Iniţiativa îi aparţine consilierului judeţean Mircea Onea, iar campania s-a desfăşurat la Nădlac, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad şi a cabinetului medical dr. Kizur Camelia.

Am onorat invitaţia consilierului judeţean de a participa alături de nădlăcani la o nouă acţiune de donare de sânge. Am rămas plăcut impresionat de numărul mare de donatori în mijlocul cărora s-a aflat şi primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac. Nădlăcanii au dat dovadă de spirit civic”, a declarat senatorul Constantin Traian Igaș.

Este prima acţiune de donare de sânge de asemenea amploare organizată în oraşul Nădlac, iar cel care i-a mobilizat este consilierul judeţean Mircea Onea.

Mă bucur că nădlăcanii au fost receptivi la mesajul adresat de mine pentru a participa la această acţiune de donare de sânge. Îmi doresc şi sunt sigur că acest demers va avea continuitate pentru că astăzi am avut dovada clară a unei mobilizări exemplare din partea localnicilor şi nu numai. Îi mulţumesc senatorului nostru Traian Igaş pentru implicare şi pentru faptul că a donat împreună cu noi, nădlăcanii”, a declarat consilierul județean Mircea Onea.

Centrul de Transfuzie Sanguină Arad face apel de nenumărate ori pentru a atinge necesarul de sânge. În ultima perioadă, CTS Arad se confruntă cu o criză de sânge, ajungând să se împrumute de la Oradea și Timișoara.

 

Read more