Reacţia vehementă organizaţiei judeţene a PSD Arad dovedeşte încă o dată că domnul Ienăşescu nu face muncă sindicală, ci o evidentă muncă politică. Eu respect oamenii care vin la Instituţia Prefectului să-şi spună necazurile şi în zecile de audienţe pe care le-am avut de la începutul anului am încercat, în limitele legale, să ajutăm pe fiecare cetăţean al judeţului Arad. Instituţia noastră rămâne în continuare deschisă atât cetăţenilor, cât şi liderilor de sindicate, cu care am mai avut întâlniri desfăşurate în termeni decenţi.
Referindu-mă strict la domnul profesor din Şimand, care a solicitat o audienţă, eu îi respect cererea şi i-am prezentat un punct de vedere legal. Însă, am rămas surprins cum liderul de sindicat a înţeles să politizeze o discuţie purtată la o audienţă desfăşurată la Prefectură, o instituţie prin esenţă apolitică. Este foarte clar că această politizare îl poziţionează pe domnul Ienăşescu în zona politică şi nu în cea sindicală, cum ar fi normal.
În calitate de prefect, colaborez cu sindicatele şi îmi arăt deschiderea şi pe mai departe. Doresc să fiu un partener al sindicatelor, dar îmi exprim speranţa că nu vom mai avea asemenea exemple, cum ne-a oferit domnul Ienăşescu, care încearcă să politizeze o audienţă şi să speculeze politic necazul şi nemulţumirea unui cetăţean. (comunicat)
Read more