Carm Rustic, mezeluri așa cum au fost odată…
PublicitateUltimele stiri 28 aprilie 2016 0
Înainte de intersecția din centrul orașului Pecica, imediat după barieră, pe partea dreaptă se află magazinul Carm Rustic. De ce este acest magazin mai special, veți afla urmărind reportajul următor.
„Când ne-am hotărât să facem carmangeria, ideea a fost să promovăm tradițiile locale și rețetele de salam, unele vechi de patru generații, de mai bine de 90 de ani. Folosim numai condimente naturale, achiziționate de la țăranii din zonă pe care îi cunoaștem și cu care cooperăm de ani de zile. Următorul pas este să finalizăm și microabatorul, ca să putem achiziționa și porci din zona Pecica – Nădlac”, ne-a declarat Gheorghe Cionca, promotorul ideii unui magazin cu produse și preparate tradiționale din carne.
Read more