Pe principiul “ să nu ne vindem ţara” membrii comisiei pentru Politică Economică din Camera Deputaţilor se opune iniţiativei de majorare de la 1 la 5% a pragului impus investitorilor la SIF-uri.
“ Personal, sunt PENTRU eliminarea acestui prag, tocmai pentru a oferi egalitate de şanse între investitori. Cum se poate vorbi despre libertate pe o piaţă care impune limite legate de nivelul investiţiilor. Niciunde în lume nu se practică o asemenea măsură, care, în mod cert, dacă nu blochează, încetineşte dezvoltarea acestor segmente de piaţă ce ar putea conduce la o relansare a economiei naţionale”, susţine deputatul Ciprian Luca, iniţiator al proiectului de lege.
Demnitarul arădean apreciază drept nefondată teoria susţinută de cei care se opun noului proiect de lege cum că majorarea acestui prag sau eliminarea lui, ar conduce la o manipulare pe piaţa de capital. “Consider că asigurarea libertăţii investitorilor de a se implica în anumite direcţii, nu reprezintă altceva decât firescul unei politici economice conturată pentru dezvoltare”, susţine Ciprian Luca.
Lipsa unei strategii clare privind relansarea economiei pe de o parte şi siguranţa naţională, pe de altă parte, se dovedeşte încă o dată. Lipsa unei coerenţe se arată şi prin antiteza în care se află măsura privatizării laboratoarelor de analize sanitar veterinare, respectiv desfiinţarea Autorităţii Sanitar Veterinare şi Pentru Suguranţa alimentelor (deşi privatizarea în acest sector implică riscuri majore pentru sănătatea populaţiei) cu refuzul de eliminare sau cel puţin de majorare a pragului impus investitorilor la SIF.
“ Cum să urmărim relansare economică fără bani? Iar în loc să ştim să profităm de interesul marilor investitori europeni de a aduce bani în ţară, ne cramponăm în praguri care să nu permită o aşa-zisă manipulare în piaţă. În loc să deschidem căi de a atrage bani în investiţii ce vor genera şi alte avantaje atât pentru bugetul de stat cât şi pentru populaţie, noi preferăm să ne îndatorăm până peste cap”.
Deputatul Ciprian Luca a fost contactat recent de un grup de mici investitori care susţin ideea desfiinţării pragului de investiţii. Aceştia apreciază că eliminarea plafonului conduce la creşterea nivelului de investiţii, ceea ce ar conduce la majorarea valorii acţiunilor. “Pe de altă parte, aceste SIF-uri deţin acţiuni de la 20% până la un procent de 100%la câte 200 de societăţi de fiecare SIF, adică aceste 5 SIF-uri au în proprietate la un loc 1000 de societăţi.Ce ar fi dacă aceste societăţi prin intermediul SIF –urilor ar fi în proprietatea acelor investitori care ar avea banii şi cunoştinţele necesare pentru dezvoltarea lor? Oare acei investitori ar sta şi ar lăsa ca investiţia lor să dispară să-şi piardă banii? Noi cred că nu si credem că treptat ar investi în toate acele societăţi care prezintă potenţial. Şi iată încă un effect din care economia României ar câştiga prin investiţii directe în producţie, locuri de muncă create, venituri suplimentare la bugetul de stat” se arată în adresa remisă de investitori demnitarului arădean.
Proiectul de lege a trecut de comisia juridică însă nu a primit aviz favorabil din partea comisiei pentru politică economică. El va ajunge însă în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
Read moreOrganizaţia judeţeană PSD Arad îşi exprimă profunda indignare pentru modul în care Guvernul Băsescu – Udrea – Boc înţelege să terfelească încă o dată Constituţia României, prin asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei.
Dincolo de faptul că Legea Educaţiei este o lege organică, pe care nu se poate asuma răspunderea, dincolo de faptul că la ora actuală ea este în dezbatere şi ar urma să intre în vigoare abia din septembrie anul viitor – ceea ce nu justifică în niciun fel graba Executivului – legea conţine prevederi total antiromâneşti, fiind introduse sub presiunea şantajului UDMR. Prin punerea în aplicare a acestora – şi nu ne referim doar la studierea geografiei şi istoriei în limba maghiară – se realizează de facto o importantă componentă a autonomiei teritoriale, ţinta urmărită de către UDMR. După ce au împiedicat căderea acestui guvern incompetent şi corupt, nevotând Moţiunea Populară de Cenzură, mercenarii maghiari îşi aşteaptă solda, constând într-o lege anticonstituţională şi antiromânească.
Prin acest troc ruşinos, guvernul îşi demonstrează şi „calitatea” de grupare antiromânească, dispusă să acţioneze la comanda UDMR, printr-un atac direct la integritatea statului român. Le-am solicitat parlamentarilor PDL de Arad să voteze moţiunea de cenzură, conform intereselor celor care i-au trimis în Parlament, dar au preferat să servească interesele personale şi de grup. De această dată, nu mai este vorba despre corupţie, ci despre un atentat direct la suveranitatea statului român. Sperăm că nu aceasta înţeleg Traian Băsescu şi PDL prin reformarea statului român, pe care afirmă că vor să o realizeze.
Mă adresez aşadar, încă odată, acestor parlamentari, cerându-le să nu îşi lipească singuri pe frunte eticheta de trădători de ţară, ci să voteze noua Moţiune pentru care Partidul Naţional Liberal a anunţat deja că va strânge semnături. Dacă mai au un pic de mândrie, nu se vor lăsa şantajaţi şi umiliţi de către o minoritate, ci se vor revolta împotriva acestui premier care nu a adus decât grave deservicii partidului, parlamentarilor săi, care, girând trădarea, îşi anulează orice şansă de a mai câştiga la următoarele alegeri.
Dorel Căprar
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad