BACALAUREATUL SE INCHEIE VINERI CU PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI SI A SPECIALIZARII
NationalUltimele stiri 8 iulie 2016 0
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat se încheie vineri cu proba la alegere a profilului și specializării, candidații putând opta pentru una dintre disciplinele – Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și psihologie.
Pentru susținerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate în acest sens, s-au înscris peste 137.300 de candidați din toate promoțiile.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16,00). În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16,00 — 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iulie.
MENCS precizează că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare.
De asemenea, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Sursa: agerpres.ro
Read more
BACALAUREAT: 95,5%, RATA DE PARTICIPARE LA PROBA OBLIGATORIE A PROFILULUI, 55 DE CANDIDATI AU FOST ELIMINATI
NationalUltimele stiri 7 iulie 2016 0
Rata de participare la proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – susținută miercuri în cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie, a fost de 95,5%, iar 55 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Potrivit unui comunicat al MENCȘ transmis joi AGERPRES, dintre cei 125.840 de candidați înscriși pentru susținerea testelor scrise la una dintre cele două discipline — Matematică sau Istorie—, s-au prezentat 120.176 de candidați, au absentat 5.609 candidați, iar 55 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
MENCȘ precizează că alți 11.798 de candidați și-au echivalat notele obținute în sesiuni anterioare și recunoscute potrivit procedurilor în vigoare.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 se încheie vineri cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut de ales din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16,00), iar în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul orar 16,00 — 20,00.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice pe 16 iulie
Sursa: agerpres.ro
Read morePrima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri cu proba obligatorie a profilului care va fi susținută la disciplinele Istorie și Matematică.
Ultimul examen scris din sesiunea curentă — proba la alegere a profilului și specializării (proba E)d) — este programată vineri.
În funcție de cele două criterii, candidații au putut opta pentru una dintre următoarele discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie.
Pentru susținerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate în acest sens, s-au înscris peste 137.300 de candidați din toate promoțiile.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16,00). În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul orar 16,00 — 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iulie.
MENCȘ precizează că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare.
De asemenea, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Sursa: agerpres.ro
Read moreREGULI NOI PENTRU TAXI-URILE DIN ROMANIA
NationalUltimele stiri 7 martie 2016 0
Firmele de taxi trebuie să aibă manageri cu atestat, condiția minimă fiind absolvirea liceului.
Ministerul Transporturilor a elaborat normele privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere.
Odată cu adoptatea hotărârii, firmele de taxi, care au mai mult de două mașini, trebuie să funcționeze cu un manager pentru gestionarea activității. În prezent, singurul atestat care se putea obține era pentru funcția de manager de transport care implica toate domeniile de transpot persoane intern și internațional. Odată cu aplicarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere, firmele de taxi trebuie să aibă manageri specializați.
Aceștia vor trebui să urmeze cursurile centrelor de pregătire și perfecționare profesională autorizate de Ministerul Transporturilor și apoi să participe la examenul pentru obţinerea certificatelui de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere, acesta având o valabilitate de 10 ani. Pentru obținerea certificatului, persoanele interesate vor avea de îndeplinit o serie de condiții printre care absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat și să dețină certificatul de competență profesională pentru activitatea de transport rutier de persoane.
„Persoanele care vor să devină manageri în activitatea de taximetrie trebuie să aibă minim liceu. Anumiți patroni ai firmelor de taxi s-au supărat după ce am impus această regulă privind absolvirea liceului. Certificatul pentru funcția de manager de transport în regim de taxi este valabil doar pe teritoriul României”, ne-au declarat surse din domeniu.
Reguli și norme noi pentru firmele de taxi
Managerii sunt obligați să urmeze 60 de ore de curs în centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate. Programul de pregătire profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere include cursuri de drept civil, comercial, social, fiscal, gestionarea comercială și financiară a firmelor, precum și siguranța rutieră și securitatea transportului. Pot participa la examenul pentru obținerea certificatului de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere doar candidații care au absolvit cursul de pregătire profesională, în termen de maxim 12 luni de la data absolvirii. Certificatul se obţine în urma promovării de către candidați a unui examen, care constă dintr-o probă cu durata de 60 de minute, cuprinzând 60 de întrebări cu 4 variante de răspuns, din care una sau mai multe corecte. Pentru promovarea examenului, candidaţii trebuie să răspundă corect la cel puţin 70% din întrebări.
Certificatele de competență profesională a managerului de transport în regim de taxi și închiriere, sunt eliberate de către Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Rutieră Română.
Sursa: capital.ro
Read more