News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cel mai mare bucătar din lume s-a sinucis la 44 de ani

Chef Benoit Violier de 44 de ani, al cărui restaurant elveţian a fost numit cel mai bun din lume în luna decembrie a anului trecut, a fost găsit mort în casa unde locuia, scrie BBC în varianta electronică.

Violier a condus Restaurantul Hotelului Ville în Crissier, în apropierea oraşului Lausanne.

El avea trei stele Michelin şi se afla în topul listei franceze cu cele mai bune o mie de locuri unde poţi mânca.

Poliţia din Elveţia a spus că Violier, bucătarul născut în Franţa, pare că s-ar fi împuşcat singur.

Un site de ştiri scrie că acesta ar fi trebuit să meargă luni la Paris pentru a participa la inaugurarea noului ghid Michelin.

Moartea sa a venit la şase luni după cea a lui Philippe Rochat, mentorul şi predecesorul său la Restaurantul Hotelului Ville.

El lucra la restaurant încă din 1996, iar în 2012 Violier şi soţia acestuia, Brigitte, l-au preluat, imediat după ce au obţinut naţionalitate elveţiană.

Vânător pasionat, toate specialtiăţile sale îi purtau ”semnătura” gastronomică, iar anul trecut a realizat o carte despre carnea greu de vânat.

Conform titlului francez pe care i l-a oferit Ministrul de Externe al Franţei ca o alternativă a premiului pentru cele mai bune 50 de restaurante din lume, el a spus că a fost o onoare “excepţională” să primească decoraţia respectivă.

Bucătarul elveţian Fredy Girardet, care are şi el trei stele Michelin, a declarat pentru aceeaşi publicaţie că a fost înmărmurit când a citit ştirile.

“Era un om genial”, a spus el. “Era atât de talentat şi avea o capacitate uimitoare pentru muncă. A fost un om bun, avea multe calităţi. Ne-a dat impresia că este perfect.”

De asemenea, bucătarul francez, Pierre Gagnaire a trimis pe Twitter un mesaj în memoria lui Benoit Violier. “Gândurile mele se îndreaptă către familia lui Benoit Violier. Sunt veşti foarte triste despre un bucătar extrem de talentat.” (zf.ro)

Read more