News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PERCHEZITII LA PERSOANE BANUITE DE BRACONAJ CINEGETIC

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat, astăzi, 14 percheziţii în judeţul Arad, la persoane bănuite de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

          În urma activităţilor au fost ridicate 3 arme, 4 lunete, 76 de cartuşe, trofee, precum şi alte obiecte folosite la vânătoare.

 

La data de 16 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat 14 percheziţii domiciliare în judeţul Arad, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

 

În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea faptelor, percheziţiile fiind efectuate în cadrul unui dosar de cercetare penală, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, în care sunt cercetate 10 persoane.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 2 arme confecţionate artizanal, 1 armă de fabrică, de tir sportiv cu glonţ, 2 cartuşe de vânătoare cal. 12 mm, 74 de cartuşe cal. 5,6 mm. cu capsele nepercutate, 1 trofeu lopătar, 5 trofee de căprior, 4 lunete, 1 dispozitiv de văzut pe timp de noapte, 1 cameră de supraveghere, 2 suporţi pentru prindere pe armă, mai multe plase monofilament şi setci de pescuit.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activitate au participat şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 

Read more
Braconaj piscicol la Sebis sanctionat de jandarmi

Ieri un echipaj din cadrul Secţiei Jandarmi Sebiş a depistat în flagrant, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate.

Persoanele au fost depistate pe un mal al râului Crişul Alb, între localităţile Sebiş şi Bârsa, în timp ce pescuiau prin metoda numită “greblare”, având lansete de pescuit prevăzute cu cârlig triplu cu spin.

Jandarmii au procedat la identificarea persoanelor, fiind vorba de un bărbat în vârstă 62 de ani, din comuna Bârsa, judeţul Arad, şi un altul, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Harghita. Uneltele folosite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Având în vedere faptul că ”pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” reprezintă infracţiune, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale.

Read more