News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Biblioteca Județeană Arad lansează proiectul ‘Biblioteca digitală arădeană’

Este vorba de o platformă online de acces la resursele electronice ale instituției și are ca obiectiv general, arhivarea și punerea în circulație în mediul online a documentelor și resurselor electronice relevante pentru istoria, cultura și timpul prezent al județului și municipiului Arad.

Până la sfârșitul anului 2020, aici se vor putea accesa peste 50 de periodice arădene digitizate (însumând peste 400000 de pagini). Procesul de #digitizare a fost inițiat în 2013 și continuă în prezent. Sunt cuprinse în acest proiect ziare și reviste locale de secol XIX, XX și XXI în limbile română, maghiară și germană.

Pentru început se pot accesa cotidienele ‘Știrea’ (1933 — 1944) și ‘Românul’ (1918), urmând ca până la sfârșitul anului să fie introdusă în sistem toată colecția ‘Românul’, iar în următorii trei ani, treptat, să fie introduse toate celelalte periodice digitizate.

Menționăm faptul că ziarul ‘Știrea’ este partajat deja pe platforma Europeana, urmare a participării la proiectul ‘LoCloud’ în 2015 și sperăm ca pe viitor și celelalte resurse existente pe platforma noastră să fie partajate pe Europeană.

De asemenea, dorim ca pe viitor colecțiile prezente pe platformă să se îmbogățească cu alte tipuri de resurse precum, fotografii, vederi, hărți, înregistrari video etc.

Legături web:

Biblioteca digitală arădeană: http://digitizare.bibliotecaarad.ro/

Ziarul Știrea pe platforma Europeana:

http://www.europeana.eu/portal/en/searchâ??

Proiectul LoCloud: http://www.bjc.ro/new/index.php?locloud

Read more