În ultima perioada presa a tot speculat faptul că Bianca Drăguşanu o să îi dăruiască un copil lui Victor Slav. Blondina nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, însă postările sale ridică multe semne de întrebare.
De curând Bianca Drăguşanu i-a făcut din nou pe fanii săi să se întrebe dacă este însărcinată după ce pe pagina ei a apărut o imagine cu câteva articole vestimentare de copil. „Înseamnă că o să ai copil? Ce nume ai vrea să aibă?”, au fost doar câteva întrebări venite din partea internauţilor. Fosta doamnă Slav nu le-a dat prietenilor săi virtuali niciun răspuns, dornică fiind să păstreze misterul, însă speculaţiile par să prindă contur.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav continuă să se iubească nebuneşte, la mai bine de doi ani de când au divorţat. Au avut o relaţie tumultoasă, dar într-un final se pare că cei doi au căzut de acord şi au decis să mai dea o şansă iubirii lor.
Sursa: spynews.ro
Read moreBianca Drăguşanu a reuşit să-l readucă în viaţa ei pe Victor Slav şi de atunci este incredibil de fericită. Îndrăgostită până peste cap, aceasta şi-a petrecut sărbătorile de iarnă alături de fostul soţ.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav se iubesc la nebunie, iar fanii sunt în culmea fericirii. Cei doi s-au fotografiat în timp ce se sărutau cu patimă în plină stradă.
Imaginea a strâns într-o oră peste 10.000 de like-uri pe Facebook, iar fanii i-au felicitat prin comentarii, precum: „Sunteţi foarte frumoşi, să vă iubiţi şi să fiţi fericiţi împreună!”, „Sunteţi superbi! Eu personal cred în dragostea voastră! Doamne ajută” sau „Să vă ţină! Sunteţi 2 frumoşi!”.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au divorţat, în urmă cu peste un an de zile. Au avut o relaţie tumultoasă, dar au decis să mai dea o şansă iubirii lor, iar acum sunt de nedespărţit.
Sursa: spynews.ro
Foto: spynews.ro
Read moreCu scurt timp în urmă, Bianca Drăguşanu era subiectul monden curent, acum nu mai este totul la fel. Vedeta a trecut printr-o transformare despre care a acordat detalii într-un interviu.
Reporterii Antenei Stars au aflat ce se află în spatele transformării sale. Acum apare mai rar în lumina reflectoarelor şi petrece mai mult timp în atelierul său.
„Dorinţa mea de a mă maturiza şi dorinţa mea de a deveni mamă. Dorinţa mea de a fi mai bună. Trebuie să fii bun, să fii răbdător, sunt sigură că atunci când o să fiu eu mamă şi o să am copilul meu, o să fiu… o să-l copleşesc. Sper să nu semene cu mine. Să fie cum vrea Dumnezeu, sănătos. Asta e cel mai important. Este o etapă nouă în viaţa mea. Îl văd ca pe un proiect de lungă durată. Îl văd ca pe un proiect al vieţii mele. Sunt foarte mândră că munca mea începe să vorbească despre mine. Sunt fericită că iubesc ceea ce fac. Vor exista mereu contestatari… nu mă îndoiesc de acest lucru, dar atâta timp cât eu mă regăsesc în tot ceea ce fac, sunt sigură că vor exista şi voci care să facă asta. Nu are nimic! Eu îmi asum. Sunt la început de drum, cu siguranţă peste câţiva ani voi privi în urmă şi voi spune că am mai învăţat ceva din ceea ce am început să fac acum”, a explicat Bianca.
Când s-a schimbat atât de mult, nu îşi dă seama exact. Totul s-a produs în timp, conform spuselor sale. Cel mai important este totuşi că e fericită că face exact ceea ce îşi doreşte!
„Cred că s-a produs în timp. Toate lucrurile sigure şi frumoase se construiesc în timp. Eu cred că evoluţia mea este vizibilă, a fost constantă. Încrederea în sine o am dintotdeauna, dar de când am o relaţie mai bună cu Dumnezeu, să spun aşa… Sunt un om credincios, un om asumat, eu ţin post miercurea şi vinerea. Nu pot să spun că e o schimbare radicală. În momentul de faţă am foarte multă linişte sufletească. Eu conştientizez că ar trebui să mă bucur de prezent şi de ce am, ca lucrurile să stea bine în prezent, să putem construi un viitor frumos. Tot ce fac mă face fericită!”, a mărturisit vedeta.
Munca la atelier este multă, iar Bianca Drăguşanu nu se sfieşte să le facă chiar pe toate! Ea face chiar şi treburile mai grele: dă cu mătura, curăţă.
„Eu aprovizionez atelierul, eu aleg materialele! Dacă e nevoie, eu mătur, eu schimb perdelele, eu le duc la curăţat, eu sunt disponibilă la orice muncă, la tot ce necesită atelierul meu. Nu mă dau înlături de la munca, nu m-am dat niciodată şi sunt foarte mulţumită de mine”, a povestit Bianca.
Fizicul este de invidiat. Schimbarea nu a venit şi cu o schimbare din acest punct de vedere. Totuşi, lucrurile s-au mai aşezat. Bianca nu mai merge întotdeauna la sală, iar regimul alimentar este schimbat: mănâncă din toate: „Atunci când nu am chef de sală, mă duc la electrostimulare. În doar 20 de minute, un antrenament face cât unul de trei ore. Plec cu febră musculară, am carnea fermă. Fac cam de trei ori pe săptămână (…) Mă bag la făcut sarmale, că nu le mănânc eu până la final… asta e. Gust din fiecare, important este şi cât mănânci, nu doar ce mănânci. Eu mănânc de toate, dar cu măsură”
Întrebată despre sărbători şi despre cum i-a mers de-a lungul întregului an, Bianca se declară mulţumită. Sărbătorile le va petrece alături de familie, iar lista de cadouri este deja gata!
„Cred că a fost un an bun! Am reuşit să duc la bun sfârşit ceea ce mi-am propus. Cred că până la sfârşitul anului, toate dorinţele mele se vor îndeplini. Mulţumesc lui Dumnezeu că îmi ascultă rugăciunile, că adorm liniştită, că mă trezesc cu drag şi spor. Sunt sănătoasă, am prieteni, am familie, există pace în ţara noastră…(…) În familie, cel mai frumos este să ai familia alături şi să te bucuri de prezenţa lor. Să deschizi cadourile sub bradul de Crăciun. Sunt româncă, iar eu spun asta cu mare dragoste. (…)Daaa! Am făcut-o! Îmi doresc să primesc zâmbetul lor, cred că asta mă va face pe mine foarte fericită. Cred că eu am primit deja ce îmi doream de Moş Crăciun”, a mărturisit Bianca.
În legătură cu femeile românce, vedeta are sfaturi de valoare: „Trebuie mereu să aibă încredere în ele, trebuie să ştie ce vor, indiferent de situaţie, trebuie să ştie că noi, femeile, suntem puternice, dacă noi credem în noi. Credem în Dumnezeu şi avem puterea de a ne concentra în lupta lucrurilor pe care ni le dorim, cu siguranţă tot ce ne propunem ni se va îndeplini. Asta mă descrie pe mine şi cred că pe orice femeie puternică.
(…)Eu sunt mândră că sunt româncă. Mă bucur că la noi în ţară este pace, este linişte, îmi doresc ca lucrurile să rămână la fel. Niciodată nu mi s-a spus că sunt româncă, dar eu am spus cu mândrie: <<Da, sunt româncă!>>. Mi s-a spus că sunt rusoaică cel mai des, iar eu le-am spus: <<nu, nu, România!>>”
Sursa: spynews.ro
Read more