SENATORUL TRAIAN IGAS DA RAPORTUL ASUPRA ACTIVITATII SALE LEGISLATIVE IN FATA ARADENILOR
PoliticaUltimele stiri 14 ianuarie 2016 0
La început de an senatorul liberal Constantin Traian Igaș ne prezintă raportul activității sale parlamentare. Senatorul arădean se află în top 10 la majoritatea indicatorilor care relevă felul în care un parlamentar și-a îndeplinit atribuțiile. Acești indicatori sunt pârghiile de control parlamentar: întrebări, interpelări, declarații politice și inițiative legislative.
“Statistica de final de an vine ca o dovadă a motivației mele în îndeplinirea atribuțiilor ce mi-au fost conferite de alegători prin votul lor. Am inițiat, individual sau împreună cu colegii, 44 de propuneri legislative, multe dintre ele pornind de la arădeni care au venit în audiență și mi-au solicitat sprijinul pe diverse probleme”, declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.
În anul 2015, membrii grupului parlamentar al Partidului Național Liberal au depus 517 întrebări, 389 interpelări și 327 declarații politice.
Senatorul arădean și-a reluat activitatea la cabinetele parlamentare pentru audiențe. “Obișnuiesc să prezint un raport al activității mele la finalul fiecărei sesiuni parlamentare. La reluarea activității am centralizat datele referitoare la activitatea mea dar am avut și numeroase discuții cu cetățenii . De asemenea, am început să îmi creionez programul pentru începutul sesiunii. În acest sens pregătesc o inițiativă legislativă prin care propun reintroducerea gratuității unui set de analize medicale de care fiecare cetățean să beneficieze în luna în care s-a născut sau măcar în trimestrul aferent”, este de părere senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.
Read moreTRAIAN IGAS: PROCEDURA RADIERII UNUI VEHICUL TREBUIE IMBUNATATITA SI CLARIFICATA”
PoliticaUltimele stiri 22 septembrie 2015 0
Audiențele sunt datoria fiecărui parlamentar și arată dedicaţia cu care acesta își parcurge mandatul cu care a fost învestit. Senatorul Constantin Traian Igaș are un program de audiențe destul de încărcat, iar sesizările care i se aduc la cunoștință sunt foarte variate. Săptămâna aceasta, ca urmare a numeroaselor sesizări depuse la biroul său parlamentar, senatorul arădean i-a adresat o întrebare ministrului Gabriel Oprea referitoare la necesitatea unei reglementări mai bune a procesului de radiere a unui vehicul.
“Există multe cazuri în care o mașină și-a schimbat proprietarul de drept de mai multe ori, fără ca autoturismul sa fie înmatriculat pe numele cumpărătorilor. Mai mulți cetățeni mi s-au adresat, în cadrul audiențelor, cu solicitarea de a îmbunătăți și clarifica procedura radierii unui vehicul înstrăinat, pentru care nu s-au îndeplinit procedurile de înmatriculare de către noul proprietar, iar înstrăinarea a fost făcută și de următorul proprietar, pierzându-se șirul și numele persoanelor care au intrat în posesia vehiculului”, declară senatorul arădean Constantin Traian Igaș.
Trebuie avut în vedere că anumite documente solicitate în normele de aplicare a OUG nr. 195/2002 pentru radierea unui vehicul nu pot fi prezentate de primul proprietar, cum sunt: cartea de identitate a vehiculului, talonul, contractul de vânzare-cumpărare, etc. În unele cazuri înstrăinarea vehiculului a avut loc cu până la 10 ani în urmă, poate chiar mai mult. De asemenea, radierea, așa cum este stipulată la lit. e, art. 17 din OUG nr. 195/2002, presupune, în practică, o dublă radiere, atât din evidențele fiscale cât și din cele ale autorității care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului. Fără o astfel de radiere nu se stinge rolul fiscal al primului proprietar odată cu vânzarea mașinii.
“În prezent, foarte multe persoane încă plătesc impozitele si taxele fiscale aferente unui bun pe care nu îl mai utilizează, odată cu eventualele amenzi primite de cel care folosește vehiculul. Din acest motiv am considerat că este necesară o reglementare mai clară în cadrul OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice astfel încât persoanele în cauză să poată apela la procedura radierii“ este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.
Read more