CASTIGUL SALARIAL MEDIU A CRESCUT LA 1.849 LEI, IN IULIE
EconomieUltimele stiri 7 septembrie 2015 0
âștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.849 lei în iulie, în creștere față de luna precedentă cu 31 de lei (1,7%), arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.088 lei).
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.563 lei în iulie, cu 1,9% mai mare decât în luna iunie 2015.
În luna iulie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță și pentru performanțe deosebite), sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte).
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, cu 14,2%, și în alte activități extractive, cu 14,1%.
Creșteri între între 6% și 8% s-au înregistrat în depozitare și activități auxiliare pentru transport, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, fabricarea altor mijloace de transport.
De asemenea, creșteri între între 4,5% și 5,5% s-au înregistrat în sectoarele de extracția cărbunelui superior și inferior, hoteluri și restaurante, agricultură, vânătoare și servicii anexe, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio și activități de editare muzicală; activități de difuzare și transmitere de programe), colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor (inclusiv activități de recuperare a materialelor reciclabile; activități și servicii de decontaminare), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei (inclusiv fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, construcții.
Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iunie de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță), sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul de fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice — 10,9%, în cel de activități de editare, fabricarea băuturilor — între 9,5% și 10%, în cel de în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, cercetare-dezvoltare, activități de servicii anexe extracției, extracția petrolului brut și a gazelor naturale — între 2% și 4,5%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă astfel: în administrație publică (2,2%), sănătate și asistență socială (1,3%), ca urmare a aplicării prevederilor legale de la 1 iulie 2015. În învățământ s-a înregistrat o scădere a câștigului salarial mediu net, cu 3,4%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.
Sursa: antena3.ro
Read moreCLAUDIA BOGHICEVICI: „PLEDEZ PENTRU GASIREA UNOR SOLUTII EUROPENE, IN SPIRITUL VALORILOR EUROPENE”
PoliticaUltimele stiri 4 septembrie 2015 0
Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, pledează pentru găsirea unor soluții europene pentru criza refugiaților din Uniunea Europeană, solicitând în același timp responsabililor din Guvernul României să accelereze pregătirile pentru ca țara noastră să fie capabilă să facă față unui potențial val de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
“Actuala criză a refugiaților și imigranților din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord afectează întreaga Uniune Europeană, prin urmare trebuie identificate soluții politici europene comune în materie de migraţie. Solidaritatea, respectul față de aproape, demnitatea umană sunt valori europene și nu doar concepte scrise în tratate. Pe de altă parte trebuie să ne gândim dacă România este pregătită sau nu pentru un val mare de refugiați. Din păcate, Guvernul Romaniei nu pare interesat de această problemă, iar discuțiile pe această temă sunt la un nivel scăzut, de aceea le solicit responsabililor din Guvern să accelereze pregătirile pentru ca țara noastră să fie capabilă să facă față unui potențial val de imigranți” a declarat Claudia Boghicevici
„Refugiații sunt niște victime ale unor conflicte armate din țările lor, precum și victime ale rețelelor de trafic de persoane. Cred că o parte importantă din acțiunea colectivă a UE în domeniul migrației ilegale trebuie să fie de combatere și limitare a traficului de persoane. Degeaba stabilim cote în interiorul UE, mecanisme de relocare pentru un număr fix de persoane dacă nu acționăm și pentru destructurarea acestor grupări infracționale, uneori cu infiltrații teroriste, care trafichează persoane. Revenind la chestiunea cotelor, cred că ele sunt în linie cu principiul solidarității care stă la baza Uniunii Europene, dar cred și că ele nu pot fi decât un mecanism temporar care să soluționeze situații de criză. Migrația nu ar trebui văzută doar ca un fenomen negativ, ci și ca o reglare a pieței forței de muncă. Pentru majoritatea statelor europene populația îmbătrânită și lipsa de deschidere a rezidenților pentru anumite meserii fac ca migrația să fie singura soluție pentru acoperirea acestor goluri. Evident însă că trebuie stabilite reguli foarte clare astfel încât migrația să nu se transforme într-o formă de asistență socială, dar ea nici nu trebuie repudiată“, a mai declarat Claudia Boghicevici.
Read more