Consilierul municipal Marin Lupaş a participat marţi la dezbaterea publică referitoare la studiul de fundamentare în vederea concesionării serviciului public de salubritate.
„Consider că a fost o dezbatere foarte importantă, pentru că este vorba despre curăţenia din Arad pe termen lung. Din păcate, prezenţa la dezbatere a fost foarte redusă. În primul rând, vreau să precizez că toţi cetăţenii cu care sunt în contact îşi doresc un oraş mai curat. Nu este încă foarte clar dacă starea de fapt poate fi imputată firmei care s-a ocupat de salubritatea stradală sau strategiei municipalităţii arădene. Cert este că cetăţenii sunt destul de nemulţumiţi şi consider că pe bună dreptate. Referitor la serviciul public de salubrizare, am propus ca perioada de concesionare să fie redusă de la 10 ani plus posibilitatea de prelungire cu alţi 5 ani, la 6 ani cu posibilitatea de prelungire pe alţi 3 ani. Motivaţia Primăriei a fost aceea că investiţiile firmei care va obţine concesiunea pot fi amortizate în 10 ani. Totuşi, potrivit normelor în vigoare, investiţiile de acest gen pot fi amortizate în 6 – 10 ani. Consider că prin propunerea făcută ne încadrăm lejer în acest interval. În acelaşi timp, asigurăm un cadru propice performanţei, în sensul în care nu se instituie un monopol pe termen lung al unei firme, care ar putea să se blazeze şi să scape controlului o perioadă îndelungată. Este bine ca din când în când, la intervale cât mai scurte, să existe posibilitatea unor noi competiţii, prin care să se îmbunătăţească semnificativ calitatea serviciilor publice. În acelaşi timp, dacă se pune problema amortizării investiţiilor, sper ca reprezentanţii Primăriei să se asigure la momentul oportun că se vor realiza investiţii în utilaje performante şi puţin poluante”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.
Read more
ANUL 2016 ADUCE CRESTEREA IMPOZITULUI PE LOCUINTE. BUCURESTENII VOR PLATI CU 25% MAI MULT DECAT IN 2015
EconomieUltimele stiri 5 ianuarie 2016 0
Toți cei care vor să plătească din timp impozitul și taxele locale trebuie să fie informați că anul acesta ar putea scoate bani mai mulți din buzunare, informează Digi24.
Impozitul pe clădirile nerezidențiale din București crește cu 25%, iar pentru clădirile nerezidențiale, majorarea este cu 250 la sută. În Râmnicu Vâlcea, impozitele pe clădirile nerezidențiale vor ajunge la 1.870%.
Primăriile au decis să crească impozitele pe locuințe, în unele localități ajungând și la 300 la sută.
Cei care dețin locuința pentru a face afaceri vor avea de plătit cel mai mult. Astfel, locuitorii orașelor Constanța, Râmnicu Vâlcea și Satu Mare care folosesc casa ca sediu pentru firmă vor scoate din buzunare cu peste1.600 la sută mai mult decât anul trecut.
În Turda, creșterea este cu 275%, în timp ce în Capitală, bucureștenii vor plăti cu 25% mai mult decât în 2015.
Pentru cei care vor achita suma până pe 31 martie, trebuie să știe că beneficiază de 10% reducere.
Impozite clădiri rezidenţiale
Turda – crește cu 275%
Tecuci – crește cu 150%
Arad – crește cu 50%
Bucureşti – crește cu 25%
Impozite clădiri nerezidenţiale
Râmnicu Vâlcea – crește cu 1870%
Constanţa – crește cu 1620%
Bucureşti – crește cu 250%
Sursa: b1.ro
Read moreFinanțele lansează, luni, prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani
EconomieNationalUltimele stiri 7 iunie 2015 0
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează, luni, prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani, emise prin Bursa de Valori București, perioada de subscriere urmând să să încheie în data de 19 iunie.
Valoarea nominală a unui titlu de stat va fi de 1.000 de lei, iar titlurile sunt emise pe o perioadă de doi ani. Emisiunea va fi scadentă la data de 25 iunie 2017.
„La data solicitării, prin completarea formularului de subscriere, persoanele fizice vor indica nivelul dobânzii la care doresc să cumpere titluri de stat, care trebuie să fie cuprins în intervalul 1,75% — 2,15% pe an. Dobânda plătită investitorilor va fi fixă, nivelul acesteia urmând a fi stabilit și comunicat de către MFP la momentul alocării emisiunii, în data de 22 iunie 2015”, se arată într-un comunicat al MFP.
Finanțele vizează să atragă prin această emisiune 100 de milioane de lei, însă valoarea ofertei poate fi majorată, în funcție de cererea înregistrată în perioada de subscriere.
Dobânda acestor titluri de stat va fi stabilită ulterior perioadei de subscriere, respectiv pe 22 iunie, în funcție de ordinele de subscriere plasate de investitori, iar prima zi de tranzacționare la BVB a titlurilor de stat pentru populație va fi 26 iunie.
Oferta va fi intermediată de un consorțiu de bănci format din Banca Comercială Română, BRD-Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank.
Potrivit autorităților, dobânda și câștigul de capital obținute de investitorii persoane fizice din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat emise de statul roman sunt venituri neimpozabile. De asemenea, maximul intervalului de dobândă la care poate subscrie populația va fi mai mare față de randamentul actual al titlurilor de stat cu aceeași maturitate (2 ani). Vânzarea titlurilor de stat pe bursă va permite conservarea dobânzii acumulate până la momentul tranzacției spre deosebire de alte investiții la care dobânda se pierde în cazul în care respectiva investiție nu este păstrată pana la maturitate sau pe un anumit termen predefinit.
Nu vor fi percepute comisioane în procesul de subscriere a titlurilor de stat de către populație, indiferent de modalitatea aleasă de cumpărător (cu numerar, direct la ghișeul bancar sau prin ordin de plată/transfer bancar), în cazul în care se utilizează una din cele trei bănci din sindicatul de intermediere.
Conform prospectului emisiunii, oferta are o durată totală de zece zile lucrătoare (8-19 iunie 2015), iar programul de subscriere este de la 9,00 la 17,00, în fiecare zi lucrătoare, cu excepția ultimei zile, când subscrierile vor putea fi înregistrate numai între orele 9,00—13,00. După expirarea Perioadei Ofertei nu mai sunt acceptate subscrieri de la investitori.
Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu consorțiul care va intermedia oferta de vânzare și Bursa de Valori București vor organiza un roadshow cu prezentări în Timișoara (9 iunie), Cluj-Napoca (10 iunie) și București (11 iunie).
Finanțele nu au mai emis titluri de stat pentru populație din 2005, când utiliza rata inflației ca referință pentru randament, la care se adaugă o marjă fixă. (agerpres.ro)
Read more