News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

APIA a finalizat controlul clasic pe teren pentru Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024.

Astfel, la nivel național au fost verificați toți fermierii selectați în eșantionul de control clasic, respectiv un număr de 8.490 exploatații în sector vegetal, cu o suprafață de 795.003 hectare și un total de 220.772 parcele controlate la fața locului.

Inspectorii APIA au lucrat chiar și în zilele de weekend pentru a finaliza cât mai repede această acțiune de control ce reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plăților aferente Campaniei 2024.

Reamintim că, în conformitate cu OMADR nr. 292/16.07.2024 pentru aprobarea aprobarea Procedurii operaţionale privind activitatea de control clasic pe teren, aplicabilă în Campania 2024, ediția a II-a, termenul de finalizare a controalelor pe teren este de cel târziu până la data de 11 octombrie 2024, cu excepția verificărilor la fața locului  a cerințelor de bază și specifice pentru accesarea măsurilor de dezvoltare rurală aflate în derulare din PNDR 2014-2020 și a intervențiilor  de dezvoltare rurală  din PS-PAC 2023-2027, care se vor efectua  în primăvara anului următor.

În perioada următoare, până cel târziu în data de 10.10.2024, APIA va opera și verifica rapoartele de control în sistemul informatic, astfel încât în 16.10.2024 să demareze cu succes Campania de plată în avans a beneficiarilor care au depus cerere în anul 2024.

Read more
APIA demarează plata în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va demara, începând de luni, Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021, anunţă un comunicat al agenţiei.

Potrivit sursei citate, APIA îşi propune, în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste un miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.”, se menţionează în comunicat. AGERPRES

Read more
APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 717.250,41 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 25 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Read more
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă, respectiv Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020. Aceste conventii se adresează fermierilor care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2020 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Read more
APIA Arad demarează campania de preluare a cererilor unice de plată pentru 2018

În conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare, cererile unice de plată se depun în perioada 01 martie – 15 mai 2018.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, schema simplificată pentru micii fermieri, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).

În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Acelasi principiu se aplică si pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaratie sector zootehnic, împreună cu functionarul APIA, în aplicatia dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii vor depune la APIA o singură cerere unică de plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrul judetean APIA Arad în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Fermierii arondati Centrului local Chisineu Cris vor depune cererea unica de plata la noul sediu al Centrului local APIA Chisineu Cris situat in Chisineu Cris, strada Oituz, nr.4.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători  de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)” n) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispozitia lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unitătilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul.”

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosintă.

Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, cererea unică de plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informatii privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 si Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare si la Centrele judetene/locale APIA.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare si/sau, după caz, să detină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere si solarii, suprafata minimă a exploatatei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafata minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum si a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii Unice de Plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2018, trebuie să respecte normele de ecoconditionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informatiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărtile si listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele judetene/locale ale APIA si pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro si www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018, rugăm fermierii să se prezinte la data si ora la care sunt programati conform INVITATIEI primite.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la secţiunea Dezvoltare Rurală, puteţi accesa şi informaţiile privind Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2018 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Read more
Avans APIA și pentru crescătorii de animale!

Directorul general al APIA a anunțat o veste extraordinară pentru crescătorii de animale, pentru prima dată după 11 ani se vor da avansuri și pentru crescătorii de animale.

”Vom da în premieră anul acesta avans la Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) la ovine/caprine. Intenția a fost să prindem în schemă și crescătorii de bovine dar știți că există acea perioadă de retenție în exploatație de 6 luni, care expiră la 15 noiembrie” a anunțat pentru agrointel.ro, Adrian Pintea, directorul general APIA.

Read more
APIA prelungește termenul pentru cererile de ajutor de stat pentru serviciile de silvomediu

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că sesiunea de depunere a Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1  „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se prelungește până la data de  15 iunie 2017, ora 17.00.

Anunțul de prelungire a sesiunii de depunere este publicat pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, alături de toate documentele necesare accesării schemei de ajutor de stat.

Reamintim că depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului.

Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de  117.803.922 euro.

Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.

Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.

Read more
Vizarea carnetelor de rentier agricol se poate face până la sfârșitul lunii august

În perioada 1 martie – 31 august (în zilele lucrătoare) rentierii agricoli trebuie să se prezinte, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pentru obţinerea vizei aferente anului 2016, a carnetelor de rentier agricol.

Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, solicitantul (rentierul personal ori prin mandatar/curator/tutore), trebuie să semneze o declaraţie pentru obţinerea vizei anuale, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de documente, pe baza cărora persoana desemnată de către Centrul judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi în cazul persoanelor pensionate pe caz de boală va certifica copiile depuse ale deciziilor de la comisia de expertiză medicală, respectiv de:

1) carnetul de rentier agricol;
2) actul de identitate al solicitantului;
3) decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală, în original. Decizia de la comisia de expertiză medicală se depune în copie;
4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;
5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării;
6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opţional).

În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.

Solicitanţii prezintă la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, documentele menţionate mai sus, în original, pe baza cărora angajatul APIA va certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor.

Read more
APIA demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, mâine, 01 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017.

Astfel, Cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai a.c. la Centrele judeţene/locale şi la Centrul Municipiului Bucureşti ale/al APIA, pentru schemele de plată/ măsurile de sprijin/ajutor prezentate în Anexă.

Recomandăm fermierilor ca înainte de a veni la Centrele APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploatație și animale să verifice situația acestora în registrul Național al Exploatațiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociației sau propriilor evidențe, dacă este utilizator SNIIA.

Facem precizarea că și în acest an completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea și închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Beneficiarii plăţilor directe și ai măsurilor de mediu și climă sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

Pentru pajiştile comunale concesionate/închiriate în condiţiile legii de către asociaţiile crescătorilor de animale, beneficiarii plăţilor pot fi:

  1. a) membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa de pajişte concesionată/închiriată. Calculul suprafeţelor aferente fiecărui membru se efectuează proporţional cu numărul de UVM ale fiecărui membru în parte cu care asigură cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha prin păşunat, la data depunerii Cererii unice de plată, pentru suprafaţa concesionată/închiriată de către asociaţie;
  2. b) asociaţia crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafaţa concesionată/închiriată, asigurând cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, prin păşunat cu animalele înscrise în exploataţia asociaţiei înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor pe perioada păşunatului.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, confom art. 8 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru măsurile de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020 aplicabile pe terenurile agricole (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13) sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2017, cu excepția Ajutoarelor Naționale Tranzitorii sector vegetal și zootehnic, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală se aplică cu prioritate cerințele specifice acestor măsuri, iar elementele privind ecocondiționalitatea trebuie corelate cu angajamentele asumate în cadrul acestor măsuri.

Rugăm fermierii, că pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererii, să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren/animale în diferite localităţi sau judeţe.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Read more
Termenul pentru depunerea cererilor de plată pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin este de 30 noiembrie!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin este data de 30 noiembrie 2016, conform prevederilor art.5 (1) din OMADR 1329/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de asigurare a recoltei de struguri pentru vin, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.

Beneficiarii, persoane fizice/juridice, trebuie să depună la Centrele Judeţene şi la Centrul Municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, o cerere de plată (conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din normele metodologice), însoţită de următoarele documente:

  1.   a) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;

  2.   b) copia actelor care să dovedească dreptul de proprietate şi/sau de exploatare pentru suprafaţa asigurată;

  3.   c) fişă informatizată a suprafeţelor viticole înscrise în R.P.V. pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcţiile pentru agricultură judeţene (A.J.şi al municipiului Bucureşti;

  4.   d) copia poliţei de asigurare.

Aceste documentele sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de către reprezentantul A.P.I.A. prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”, după care originalele se restituie beneficiarului.

Read more