News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Noii aleși arădeni au primit certificatele de parlamentari

Astăzi, într-un cadru festiv, la sediul Prefecturii Arad, a avut loc înmânarea certificatelor de parlamentari candidaților care și-au câștigat acest drept conform alegerilor din 11 decembrie 2016.

Prefectul Cosmin Pribac împreună cu doamna Mariana Cioară, preşedintele biroului electoral de circumscripţie nr. 2 Arad, i-au felicitat pe senatorii şi deputaţii aleşi, şi le-au transmis succes pentru mandatul pe care îl vor avea de îndeplinit. De asemenea, au transmis mulţumiri tuturor angajaţilor instituţiilor implicate în organizarea scrutinului din judeţul nostru în condiţii foarte bune.

Astfel, cei trei senatori de Arad sunt: Mihai Fifor (PSD), Ioan Cristina (PNL) şi Adrian Wiener (USR). În Camera Deputaţilor, Aradul va fi reprezentat de: Dorel Căprar, Florin Tripa, Adrian Todor (PSD), Glad Varga, Eusebiu Pistru (PNL), Sergiu Vlad (USR) şi Petru Farago (UDMR).

Alegerile din 11 decemrie din judeţul Arad au fost câştigate de social-democraţi, care au cel mai mare număr de parlamentari.

 

Read more
PSD Arad a depus la BEJ listele pentru alegerile parlamentare

PSD Arad a depus în această dimineaţă la Biroul Electoral Judeţean listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, validate ieri, la Bucureşti, de către Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat.Listele pentru Senat si Camera Deputaţilor cuprind nume ale unor lideri cu experienţă politică precum actualul senator Mihai Fifor, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, ce deschide lista la Senat şi a deputatului Dorel Căprar, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Arad, care se află în fruntea listei la Camera Deputaţilor.Pe următoarele locuri se regăsesc politicieni cu notorietate publică locală precum Florin Tripa , Adrian Todor sau Cristian Videscu la Camera Deputaţilor, în timp ce locul doi pe listă la Senat este ocupat de respectatul medic Gheorghe Furău.Poziţiile următoare la Senat sunt completate de Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin, de avocata Gianina Ignuţa şi de Ioan Herbei, edilul local al comunei Moneasa.

Lista de candidaţi PSD Arad pentru  Camera Deputaților :

 

  1. Dorel Căprar
  2. Florin Tripa
  3. Adrian Todor
  4. Cristian Videscu
  5. Florina Vasilescu
  6. Marius Sulincean
  7. Dan Pocrişer
  8. Cecilia Irimie
  9. Alexandru Tăşedan

 

Lista de candidaţi PSD Arad pentru  Senatul României :

 

  1. Mihai Fifor
  2. Gheorghe Furău
  3. Ioan Vodicean
  4. Gianina Ignuţa
  5. Ioan Herbei
Read more
Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 11 decembrie

Guvernul a adus completări legislației electorale astfel încât să faciliteze exercitarea dreptului de a alege pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

De asemenea, urmare a consultării cu partidele politice, Executivul a stabilit, prin Hotărâre, ca alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților să se desfășoare duminică, 11 decembrie 2016, urmând ca actul normativ să intre în vigoare la data de 12 septembrie 2016.

Printr-o Ordonanță de Urgență, Executivul a completat prevederile Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și Legea nr.288/2015 privind votul prin corespondență, măsurile adoptate îndreptând obstacolele tehnice în calea exercitării dreptului la vot, fără a schimba filozofia și principiile de bază ale legislației electorale.

Prin noile reglementări se aduc modificări, în principal, în două direcții.

Una are în vedere completarea listei secțiilor de votare din afara granițelor, la propunerea justificată a Ministerului Afacerilor Externe și cu aprobarea Autorității Electorale Permanente. Astfel, pe lângă secțiile de votare deschise pe lângă misiunile diplomatice, și celelalte reprezentanțe ale statului în străinătate – oficii consulare, secții consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite și institute culturale – cu acordul autorităților din țara respectivă, pot fi deschise secții de votare și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. La stabilirea listei acestor secții de votare, se vor avea în vedere localitățile unde au mai fost organizate alegeri, date statistice ale prezenței la vot de la procesele electorale anterioare și ale dinamicii prezenței cetățenilor cu domiciliul sau reședința în străinătate, precum și implicațiile administrative-bugetare aferente organizării acestora. Prevederile legale în vigoare conțin garanții acoperitoare pentru evitarea posibilității votului dublu datorită sistemului de verificare electronică automată a identității alegătorului.

De asemenea, se introduce posibilitatea cetățenilor români cu drept de vot să își exercite dreptul electoral pe liste suplimentare, inclusiv la secţiile care se vor crea, potrivit legii, pe baza solicitării a cel puţin 100 de români aflaţi în străinătate, într-o anumită regiune sau localitate, precum și în secțiile de votare constituite în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

O altă completare a legislației vizează metoda de înscriere în Registrul Electoral. Astfel, cetățenii cu drept de vot din străinătate se vor putea înscrie în Registrul electoral trimițând cererea și documentele care atestă domiciliul sau reședința în afara granițelor, și prin intermediul poștei electronice.

 

 

Read more
SINGURATATEA SI IZOLAREA SOCIALA POT CRESTE RISCUL BOLILOR CARDIOVASCULARE

Un nou studiu publicat în revista British Medical Journal arată că singurătatea şi izolarea socială pot creşte riscul unui atac cerebral vascular şi al bolilor de inimă cu 30%, scrie CSID.

Studiul arată că singurătatea şi izolarea socială reprezintă factori de risc pentru sănătate şi sunt asociate cu un risc cu 29% mai mare de a suferi un atac anginos şi cu 32% de a suferi un accident cerebral vascular. Experţii au analizat informaţiile din 23 de studii desfăşurate pe un interval cuprins între 3 şi 21 de ani, care au implicat mai mult de 180 de mii de subiecţi şi 4.628 de afecţiuni cardio-vasculare.

Cercetătorii de la Universitatea Brigham Young din Utah au arătat că singurătatea şi izolarea socială ar putea avea un rol crucial în prevenţia a două dintre cauzele principale de deces în ţările cu venituri ridicate.

„Dacă ţinem cont de schimbările rapide în felul în care oamenii interacţionează, este nevoie de studii pentru a afla răspunsul la câteva întrebări importante. Interacţiunea socială via tehnologie reduce sau o înlocuieşte pe cea clasică sau modifică aptitudinile sociale? Nivelul tot mai ridicat de singurătate şi izolare socială din Europa şi America de Nord ridică semne de întrebare şi asupra stării de sănătate a populaţiei. Similar cu modul în care cardiologii şi alţi medici au expus ca factori de risc pentru bolile cardiovasculare fumatul sau dietele bogate în grăsimi saturate, o privire mai atentă asupra legăturilor sociale este necesară pentru a întări prevenţia şi acţiunile agenţiilor de sănătate publică”, explică doctorii Julianne Holt-Lunstad şi Timothy Smith de la Universitatea Brigham Young din Utah.

Singurătatea a fost asociată cu un sistem imunitar slab, hipertensiune arterială şi risc de deces, dar legăturile dintre izolarea socială şi riscul bolilor cardiovasculare au început să fie examinate abia acum.

Cercetătorii consideră că descoperirile sunt similare cu identificarea altor factori de risc recunoscuţi, precum anxietatea şi o slujbă stresantă şi ar putea avea implicaţii importante pentru sănătatea publică.

„Singurătatea şi izolarea socială pot duce la alegeri dăunătoare pentru sănătate cum ar fi fumatul, care creşte riscul bolilor cardio-vasculare”, a explicat Cristopher Allen de la British Heart Foundation.

Şi cercetătorii de la Universitatea din California au arătat că singurătatea este factor agravant pentru boli şi poate creşte riscul de deces cu 10%.

 

Sursa: descopera.ro

Read more
Data de 5 iunie este propunerea AEP pentru desfasurarea alegerilor locale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică şase proiecte de hotărâre de Guvern, unul dintre acestea vizând stabilirea datei de 5 iunie pentru organizarea alegerilor locale.

Un alt proiect vizează calendarul acţiunilor din perioada electorală a alegerilor locale.

Astfel, cel târziu până la 22 martie, trebuie numerotate circumscripţiile electorale judeţene şi a circumscripţiei electorale a municipiului Bucureşti, iar până la 24 martie a celor din fiecare judeţ şi din fiecare sector al Capitalei. Până la 25 martie ar trebui adusă la cunoştinţă data şedinţei pentru tragerea la sorţi a judecătorilor în Biroul Electoral Central, care ar trebui să aibă loc pe 26 martie, iar o zi mai târziu să fie ales preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia. BEC ar trebui completat cel târziu până la 28 martie cu preşedintele şi vicepreşedinţii AEP, cu câte un reprezentant al partidelor politice, al organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Până pe 6 aprilie, partidele, alianţele şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central.

Proiectul de hotărâre mai stipulează că cel târziu până la 12 aprilie trebuie comunicat de către AEP numărul de alegători rezultat din Registrul electoral şi din listele electorale complementare.

Depunerea candidaturilor la alegerile locale va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai.

Campania electorală pentru acest scrutin va începe pe 7 mai şi se va încheia pe 4 iunie la ora 7,00.

Buletinele de vot vor fi tipărite până pe data de 26 mai.

Votul va începe pe 5 iunie, la ora 7,00, şi se va încheia la ora 21,00.

Celelalte proiecte de hotărâre prevăd numerotarea celor 42 de circumscripţii electorale, stabilirea măsurilor tehnice necesare organizării şi desfăşurării scrutinului, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării alegerilor locale, preconizate pentru AEP la 11.218.000 de lei, şi aprobarea modelelor şi a condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot.

Cele şase proiecte de hotărâri ale Guvernului referitoare la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
au fost lansate marţi în dezbatere publică.

Potrivit unui comunicat al AEP remis, miercuri, AGERPRES, observaţiile şi propunerile legate de aceste proiecte de hotărâri pot fi transmise la adresa de email [email protected], în termen de 15 zile calendaristice de la data afişării lor. (agerpres.ro)

Read more
INGRID IORDACHE: „GESTUL PRESEDINTELUI TSD NU REPREZINTA VOCEA TINERILOR SOCIAL-DEMOCRATI”

Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad consideră ieşirea publică a lui Mihai Sturzu la Congresul Naţional al PSD drept nepotrivită, precizând în calitate de lider al organizaţiei arădene de tineret că acesta nu a avut girul colegilor şi a exprimat o părere strict în nume personal.

„Este inadmisibil ca gestul președintelui TSD, să fie interpretat ca «vocea tinerilor». Demersul său a fost unul strict subiectiv, în calitate de (zic eu) politician şi nicidecum de președinte TSD, structură care nu l-a mandatat pentru un asemenea mesaj public. Eu m-am născut după 1989 şi nu pot funcţiona structural sau prin educaţie ca un comunist. Alegerile de duminică s-au derulat cât se poate de corect şi democrat. Cred în social-democraţia modernă şi în idealurile europene ale doctrinei de stânga şi de asemenea, consider că prin intermediul TSD ai şansa să evoluezi într-un adevărat om politic altruist. Domnul președinte Liviu Dragnea, după ani întregi de implicare şi muncă organizatorică a fost ales pe MERIT – Preşedintele PSD!”- afirmă Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.

Read more

claudia_boghicevici3

Deputatul ACL de Arad Claudia Boghicevici le mulțumește arădenilor pentru modul în care s-au mobilizat la vot pentru candidatul Klaus Iohannis și consideră că alegerile din 2 noiembrie a.c. au demonstrat viabilitatea proiectului Dreptei Unite și faptul că Aradul și întreg Ardealul rămân bastioane ale Dreptei anti-PSD.

”Le mulțumesc tuturor românilor și arădenilor care au ieșit la vot și au dat o șansă speranței și schimbării de care are nevoie țara noastră. Sunt convinsă că în 16 noiembrie întreaga Dreaptă va fi unită și vom reuși să dăm un președinte serios și competent ca Iohannis pentru România. Ardealul a rămas un bastion al Dreptei și regiunea care dă semnalul schimbării și pentru turul 2 al prezidențialelor. În Arad în special am reușit să avem un avans de 15% față de Victor Ponta, ceea ce reprezintă un uriaș vot de blam dat de arădeni actualilor guvernanți”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul ACL consideră că primul tur al prezidențialelor deschide calea pentru câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, în condițiile creării unei mari coaliții a oamenilor care s-au săturat de minciunile PSD și ale lui Victor Ponta: ”Aceste alegeri au demonstrat că Ponta divizează și dezbină electoratul și în niciun caz nu îl unește, având în vedere că nu a reușit să câștige peste zestrea tradițională a PSD-UNPR-PC. În același timp, candidatul Klaus Iohannis și Alianța Creștin-Liberală s-au consacrat ca singura alternativă la Ponta și PSD. Faptul că în doar câteva luni de la formarea ACL și de la anunțarea candidatului Iohannis reușim să adunăm peste 30% din opțiunile electoratului și 1 milion de voturi în plus față de cele de la alegerile europarlamentare, arată că în sfârșit pe Dreapta avem un proiect viabil, capabil să elimine hegemonia PSD. Acest prim tur a mai confirmat și faptul că pomenile electorale și guvernarea discreționară nu mai pot funcționa la nesfârșit. Prezența foarte bună la vot în mediul urban și scorurile bune obținute de candidații Dreptei în marile orașe arată că românii au înțeles nevoia de a sancționa o guvernare clientelară și coruptă care nu face altceva decât să încerce acapararea întregii puteri în stat, inclusiv prin călcarea în picioare a independenței justiției și a instituțiilor statului de drept. Pe 16 noiembrie trebuie să desăvârșim schimbarea pe care am început-o la alegerile din 2 noiembrie. Avem nevoie de o mare coaliție a oamenilor drepți, a oamenilor liberi și curajoși, care s-au săturat de minciunile PSD și ale lui Victor Ponta și care își doresc o Românie normală, o Românie a lucrului bine făcut. Aradul și tot Ardealul vor fi și la aceste alegeri motorul schimbării și al victoriei Dreptei”, a conchis deputatul ACL.

Read more

newsarad stiri arad

Dragi aradeni,

pe 9 decembrie aveti oportunitatea de a va exprima modul in care ati inteles ultimii patru ani din viata dumneavoastra si de a alege modul in care vreti sa traiti urmatorii patru ani. Din punct de vedere politic, desigur, dar, de cele mai multe ori, din toate punctele de vedere, economic, social si chiar cultural. Alegerile legislative reprezinta o forma de justitie speciala, in care puteti fi atat procurori, cat si avocati, dar mai ales judecatori ai celor care isi rezolva, in feluri netransparente si, de cele mai multe ori, neserioase, calitatea de candidat la functia de reprezentare politica a intereselor, aspiratiilor si problemelor dumneavoastra.

In Romania, contrar principiilor democratice, sefii partidelor politice sau, mai bine zis, baronii locali ai acestora aleg, in locul membrilor si simpatizantilor, in locul dumneavoastra in ultima instanta, cine sa vina sa va curteze si sa va imbrobodeasca pentru a va – zice-se! – reprezenta in forul legislativ al tarii.

Cu toate ca votati pe colegii uninominale, alegerea dumneavoastra este pervertita si mutilata de intelegeri netransparente, oculte, intre partide si aliante politice sau electorale, intre sefi si baroni, intre grupuri si coalitii de interese nelegitime. Mai rau, deoarece noul sistem electoral nu a fost pus in acord cu Constitutia Romaniei, mandatul celor care obtin, in fel si chip, responsabilitatea morala de a va reprezenta in Parlamentul Romaniei este unul neimperativ, fara nicio o obligatie si responsabilitate formala in fata dumneavoastra. In fapt, dat fiind modul obscur in care ajung sa candideze si sa fie alesi, ei devin reprezentantii celor care i-au desemnat, legati moralemente, dar mai ales imoralmente, de partide si, in mod special, de sefii acelor partide. In acest fel, partidele sunt condamnate la o perpetua anti-reforma, la o dependenta dezesperanta de baroni si de gastile lor mafiote, iar noi, alegatorii, membrii sau nu ai partidelor politice, suntem supusi la dispret si ignoranta, la uitare si batjocura, la o dependenta mortala, ca cetateni, de aranjamentele si de influenta celor care ar trebui, in mod normal, sa actioneze si sa functioneze ca angajati, ca mandatari sau administratori ai intereselor noastre.

Astfel, din angajator, din patron de drept al reprezentantului sau in forurile legislative, cetateanul devine un sclav al aranjamentelor si intereselor personale sau de grup ale celor pe care ii trimit, prin votul lor, in fruntea comunitatii si a tarii.

Eu, unul, m-am saturat de acest circ cu paiate si animale politice, de aceasta sarabanda de tepe sau mituiri electorale! Desi am optat inca din studentie, din zilele revoltelor din decembrie 1989, pentru o politica de dreapta, ramanand fidel principiilor si valorilor pentru care am actionat in spatiul public, in Arad, la Timisoara, cand am fost student, sau la Bucuresti, in ultimii patru ani, ma simt obligat astazi sa ma dezic de si sa denunt “politica” unor colegi si a liderilor PDL, pititi in acest an sub diverse masti, ca Miscarea Crestin Liberala sau Alianta Romania Dreapta. De la bun inceput am fost categoric impotriva rebranduirii prin simpla schimbare a denumirii, in fapt o operatiune ipocrita, cat se poate de falsa. Rebranduire era daca puteam vorbi de reforma interna, ori asa ceva nu exista, iar daca ar fi existat i-ati fi vazut in aceasta campanile, in prim-plan, pe Monica Macovei, pe Cristian Preda si pe Sever Voinescu, adica pe sefa Comisiei de Etica a PDL, umilita prin deciziile politice ale conducerii PDL si ADR, pe prim-vicepresedintele PDL si pe purtatorul de cuvant al PDL, care, apropos, a renuntat sa mai candideze. Nu numai sa mai spuna ceva, dar nici sa nu mai candideze!

Avem, in schimb, o alianta pe sub masa cu un “partid nenascut inca”, despre care as putea sa scriu o carte, un tratat de erezie politica, de inselatorie, manipulare si nerecunostinta, care clameaza si vinde tocmai ceea ce nu practica, ce nu are: cinste, integritate, meritocratie si, cica, vrednicie! Vrednicia, in fapt, de a minti, de a murdari si de a te face frate cu dracul ca sa treci puntea… Spre Parlament!

Fondatorul inchipuit al unui astfel de “partid nenascut inca”, Mihail George Neamtu, s-a inscris in PNTCD pentru a candida, in mod fraudulos, din punct de vedere juridic, si statutar, daca luam in considerare statutul PNTCD si al PDL, brat la brat cu PDL-ul, pe care il ataca cu sete cu cateva luni in urma, in toamna trecuta, in iarna si primavara acestui an, acuzandu-l ca este un partid al coruptiei si imposturii, care trebuie sa se pocaiasca pentru a mai putea sa faca politica. Politica de dreapta.

Vazandu-l pe Neamtu la Arad, pe afise si panouri electorale cu Gheorghe Falca, stau sa ma intreb, ca orice pacatos, daca s-a pocait PDL-ul sau daca a fost corupt “partidul nenascut inca” si “liderul politic nebotezat inca” al “miscarii de la firul ierbii”.
Ce ziceti?!

Despre Noua Republica voi scrie un tratat si voi initia un proces de “indreptare”, tot ca o forma de justitie speciala, cum spuneam la inceput ca este, in fond si la urma urmei, votul dumneavoastra! Voi face asta, incepand cu aceasta scrisoare, pornita din constiinta, pentru ca Noua Republica s-a nascut la Arad in anul 2006, la initiativa mea si a unui prieten, tot aradean, Cosmin Aldea, fiind continuata, ca formula de dezbatere publica pentru o Noua Constitutie, de catre Valeriu Stoica, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir, toti, alaturi de modestii Dacian Tolea si Cosmin Aldea, contributori la cariera si imaginea publica a celui care vine astazi sa va ceara votul. Toti i-am oferit cate ceva – eu si Cosmin chiar pozitia de purtator de cuvant si de lider al unei miscari constitutionalsite, pe care a confiscat-o si deturnat-o in scopul de a-si trage la cherem un partid politic! –si pe toti ne-a recompensat cu aceeasi moneda a ingratitudinii si denigrarii. Asta pentru ca, bun inteles, vrednicia si meritocratia sunt coordonatele sub care isi doarme noptile si isi consuma lumina!

Dragi micalaceni si dragi gradisteni,

Va scriu aceste randuri nu pentru ca vreau sa va avertizez asupra imposturii si cameleonismului unui candidat vopsit, canit si magentat special pentru a-si atinge visul de a se vedea in Parlament, de a deveni om politic – cum ii place sa se alinte! – fara sa inteleaga cum se cuvine rostul politicii si al conceptelor pe care i le-am explicat si pus in brate, ca democratia la firul ierbii, cetatenia activa sau amanetarea viitorului copiilor nostri, ci pentru ca vreau sa va spun ceva mult mai grav, mult mai ingrijorator.

Ganditi-va bine la faptul ca un om care si-a inselat partenerii in casa carora a mancat, dormit si scris conceptul in baza caruia si-a propus sa atace inalta scena a politicii romanesti, parteneri cu nume, prenume, identitate si viata, griji si aspiratii, pe care a ajuns sa le cunoasca indeaproape, sa le vada zi de zi, parteneri care, ca si dumneavoastra, erau aradeni, cica de-ai lui, si care i-au oferit inima in palme, a descins acum in frumosul si romanticul oras de pe Mures sa obtina un procent electoral care sa-i permita sa-si vada visul cu ochii, sa acceasa in Parlamentul Romaniei. Adica peste 10.000 de voturi, poate 15, poate 20, cine stie la cate il provoaca ambitiile sale sa viseze! Mii sau zeci de mii de voturi fara nume, fara prenume, fara identitate clara, fara adresa, fara chip, voturi care vor fi trecute in dreptul unei aliante electorale care s-ar putea ca peste niciun an sa nici nu mai existe si de care are toate motivele sa se rupa numaidecat pentru a relua aventura “partidului nenascut inca”, “partid” care, prin artificii si scapari juridice, n-are nicio legatira formala, oficiala, cu aceasta alianta electorala.

Ganditi-va bine la recunostinta sa, la modul in care va recunoaste si rasplati “vrednicia” votantilor sai! Daca a calcat in picioare oameni care i-au pus totul la dispozitie, cum va proceda cu cei care ii vor pune votul la dispozitie?!

Pentru ca, pana la urma, despre asta este vorba in alegeri, despre dreptate, despre adevar, despre responsabilitate si despre recunostinta. Despre respect, pentru ca eu, unul, asa cum atat de bine spune Mario Vargas Llosa, “respect intelectualul sau politicianul care spune ce crede, face ce spune si nu-si foloseste ideile si cuvintele ca un alibi pentru a parveni”.

Ca ce altceva inseamna reprezentare, dragii mei aradeni?!

Dacian Axente TOLEA
6 decembrie 2012

sursa: facebook

Read more