News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Adrian Todor: „Falcă mai dă 350.000 de lei ADI Deșeuri ca să închidă ochii la neregulile firmelor de salubritate“

Primarul Gheorghe Falcă solicită consilierilor municipali acordarea unui mandat special, tot pentru Gheorghe Falcă, reprezentantul municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad, să voteze cuantumul anual al cotizaţiei municipiului Arad în sumă de 354.928 lei şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli a Asociației  pentru anul 2019.

„Primăria lui Falcă mai alocă încă 354 de mii de lei asociației lui Falcă, ADI Deșeuri, asociație care

nu-și face datoria și unde și-au găsit un loc călduț tot felul de pedeliști, actuali liberali, care taie frunze la câini pe bani publici.

Nu știm cum se justifică alocarea unei sume atât de mari sub formă de cotizație, în condițiile în care și celelalte comune și orașe din județ, dar și CJA vor contribui cu bani la bugetul ADI Deșeuri din acest an. Se va aduna, cu siguranță, o sumă frumușică, din care vor fi plătite salarii grase, pentru clientela de partid, care clientelă apără interesele firmelor de casă și nu pe cele ale arădenilor.

Ce fac cei de la ADI Deșeuri, în frunte cu președintele Bîlcea și vicepreședintele Falcă, astfel încât să merite să alocăm de la buget 354 de mii de lei anual pentru această asociație? Nu fac altceva decât să închidă ochii la neregulile operatorilor de salubritate, care nu au autorizații de mediu și nici licențe, dar operează bine merci în zonele din județ. Firmele respective nu au făcut investițiile asumate prin contract, dar nimeni de la ADI Deșeuri nu-i trage la răspundere, așa cum cere legea. Stațiile de sortare nu sunt funcționale, nu se colectează selectiv deșeurile, dar nimeni nu răspunde, ba mai mult se transmit date false prin intermediul CJA la AM POS Mediu, unde se anunță că proiectul este funcțional. În același timp, AGA de la ADI Deșeuri, condusă de Falcă-Bîlcea, e preocupată cum să majoreze tarifele pentru Retim, deși în contract se stipulează clar că nu se poate majora timp de trei ani.

Cu alte cuvinte, ADI Deșeuri „înghite“ sume uriașe de bani, ca să protejeze interesele unor firme. Nu mai puțin de 1,2 milioane de lei sunt salariile celor 15 angajați, cu tot cu contribuții, ceea ce înseamnă că avem o medie de peste 8400 de lei pentru un angajat. Adică 8400 de lei pentru fiecare persoană care închide ochii la neregulile din Masterplanul de Deșeuri“, declară deputatul Adrian Todor, președinte al organizației municipale PSD Arad.

Read more
Adrian Todor: ”Corupția administrației PNL transformă Aradul într-o capitală europeană a gunoaielor”

Municipiul Arad și mai multe comune și orașe din județul Arad au fost transformate în adevărate gropi de gunoi, în urma implementării defectuoase a unui proiect european privind sistemul integrat de management al deșeurilor solide, în valoare de 112 milioane de lei. Din cauza incompetenței și corupției administrației PNL, care implementează acest proiect gestionat de Consiliul Județean Arad, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, zeci de mii de arădeni stau de două săptămâni cu gunoiul în fața caselor, blocurilor, în curțile instituțiilor publice, școlilor și spitalelor. Firma RETIM, cea care a câștigat licitația, este tratată cu o îngăduință cel puțin suspectă de către autoritățile Aradului, de conducerea ADI Deșeuri, de șefii liberali ai Consiliului Județean Arad, de conducerea liberală a Primăriei Arad, în timp ce o parte din județul nostru se află în pragul izbucnirii unei epidemii, fiind constituit, prin ordin de prefect, Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii.

În urma unor anchete de presă, au ieșit la iveală gravele deficiențe în implementarea acestui proiect finanțat din fonduri europene, fiind semnalate o serie de nereguli care ne duc spre zona penalului, a corupției.

Firma de salubritate RETIM, apropiată PNL, după cum bine se știe, a contestat nivelul tarifelor propuse prin planul tarifar din proiectul european, dar a pierdut la Curtea de Apel Timișoara. Deși știa că nu se poate încadra în costuri, RETIM a participat la procedura de achiziție, fiind singura firmă care a depus o ofertă. Ulterior, în contract au fost modificate tarifele, aceste modificări fiind votate inclusiv de Consiliul Local Municipal Arad, primarul Gheorghe Falcă forțând trecerea proiectului cu majoritate simplă, după ce nu a reușit, în două rânduri, să obțină cele două treimi prevăzute de lege. Un gest care arată disperarea cu care cei de la PNL încearcă să ducă la îndeplinire solicitările RETIM.

De la semnarea contractului și până în prezent, firma RETIM nu a respectat oferta tehnică, referitoare la dotarea cu utilaje și resursa umană aferentă (un motiv suficient pentru rezilierea contractului), drept urmare, neavând mașinile și nici angajații de care ar fi fost nevoie pentru a gestiona situația deșeurilor în cele 25 de unități administrativ-teritoriale, cetățenii au rămas cu gunoiul în fața caselor, iar orașele și comunele au devenit adevărate focare de infecție.

Nici măcar vizita la Arad a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, care a verificat personal situația salubrității din municipiu și județ, nu a avut darul de a sensibiliza firma RETIM sau autoritățile locale, situația rămânând la fel de gravă.

Prin urmare, solicit conducerii Agenției Naționale pentru Aciziții Publice să ne precizeze dacă într-un caiet de sarcini încărcat în SEAP și asumat de ofertanți, se mai pot efectua modificări după semnarea contractului: în acesta s-au modificat mai multe paragrafe din contract, inclusiv cele care se referă la majorarea tarifului, care nu putea fi făcută pe o perioadă de 36 luni.

Solicit președintelui ANRSC un punct de vedere oficial, cu privire la licența emisă de ANRS fără ca operatorul de salubrizare RETIM să dețină autorizație de mediu, un document fără de care nu se poate obține licența.

De asemenea, solicit Ministerului Sănătății să intervină de urgență, prin structurile sale centrale și locale, pentru a preveni izbucnirea unei epidemii în județul Arad. Solicit Ministerului Fondurilor Europene să verifice de urgență modul în care este gestionat proiectul finanțat de Uniunea Europeană și, de asemenea, solicit o verificare amănunțită din partea Departamentului pentru Lupta Antifraudă, având în vedere gravele modificări ale contractului, după câștigarea licitației.

Știm cu toții că Aradul a fost, în ultimii ani, un subiect tabu pentru reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție. Că primarul Gheorghe Falcă este un protejat al SISTEMULUI, numeroasele sale dosare penale fiind ținute ani de zile în sertarele procurorilor. Este momentul, însă, ca protecția de care se bucură liberalii din fruntea județului și municipiului Arad să înceteze. Este vorba de zeci de mii de arădeni batjocoriți în urma unor înțelegeri corupte între autorități și o firmă privată, oameni care stau cu gunoaiele în stradă, este vorba de mii de copii care se joacă printre gunoaie în curtea școlilor sau sute de bolnavi care inhalează mirosurile pestilențiale emanate de tonele de gunoaie din apropierea spitalelor. Avem de a face cu un atentat la sănătatea arădenilor, generat de o administrație coruptă, care a transformat Aradul într-o imensă groapă de gunoi.

Dacă doamna Kovesi mai are un gram de imparțialitate și urmărește cu adevărat eradicarea corupției în această țară, trebuie să ia măsuri urgente împotriva celor care au încălcat grav legea pentru a satisface interesele economice ale firmei RETIM, în detrimentul sănătății arădenilor.

Read more
Adrian Todor : „Primăria Arad blochează finalizarea noului bazin de polo“

Deputatul Adrian Todor a solicitat conducerii Companiei Naționale de Investiții, prin intermediul unei întrebări adresate în Parlamentul României, să dea explicații cu privire la stadiul în care se află noul bazin de polo din Arad, un proiect finanțat de CNI. Răspunsul instituției ne arată că acest bazin nu a fost finalizat din vina Primăriei Arad, deși lucrările ar fi trebuit încheiate în urmă cu un an și jumătate.

„Noul bazin de polo din Subcetate trebuia finalizat, conform documentelor oficiale, în data de 23.10.2016. Din păcate, aflăm de la Compania Națională de Investiții, cea care finanțează această lucrare, că de-a lungul timpului au fost tot felul de piedici care au dus la decalarea termenului de finalizare.

Mai întâi, antreprenorul general, o firmă apropiată de PNL Arad, care lucrează și la stadion, și la bazinul de polo, și la Palatul Cultural, a invocat tot felul de scuze, pentru a amâna termenul de finalizare. Mai apoi, Primăria Arad nu a asigurat partea de utilități, conform înțelegerii parafate cu CNI. Deși bazinul trebuia finalizat la 23.10.2016, printr-o adresă din 14 decembrie 2017, adică după mai bine de un an, Primăria Arad anunța CNI că a finalizat lucrările la alimentarea cu apă și gaze naturale, că a realizat branșamentul la canalizare, dar că încă nu a fost legat bazinul la rețeaua electrică.

Vedem cu câtă neseriozitate tratează administrația Falcă o investiție guvernamentală, un bazin de polo atât de necesar pentru arădeni, pentru cei care vor să facă sport, pentru elevi, pentru sportivii de performanță. Este încă o dovadă a disprețului față de Arad și arădeni, pe care primarul Gheorghe Falcă îl afișează, de câte ori are ocazia“, declară deputatul Adrian Todor, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, din Camera Deputaților.

Vezi răspunsul CNI

Read more
Adrian Todor : „Marinel Cionca să-și depună demisia, dacă nu are soluții pentru Aeroportul Arad“

Conducerea Consiliului Județean Arad are pretenția ca deputații PSD să rezolve problema curselor de pe Aeroportul Arad, o societate pe acțiuni deținută de CJA.

Printr-o scrisoare deschisă, concepută în departamentul de comunicare al CJA și asumată, probabil la ordin, de conducerea aeroportului, deputatul Adrian Todor este acuzat, cu un tupeu tipic defunctului PDL, că nu a adus curse Tarom sau un alt operator de zbor pe Aeroportul Arad, deși nu are niciun fel de atribuții în acest sens.

„Nu știam că deputații au mai nou în fișa postului atribuții ale Consiliului Județean Arad. Înțeleg că în județul nostru se întâmplă lucruri bizare, că problemele ce țin de CJA sunt rezolvate ba de cetățeni, ba de sponsori, ba de guvern. Înțeleg că cei de la CJA sunt atât de incompetenți, încât așteaptă să strângă bani ONG-urile pentru a renova saloanele de la Spitalul Județean, sau nu știu ce să facă în privința drumurilor județene, decât să aștepte să le repare guvernul. Înțeleg că cei de la CJA sunt repetenți la fonduri europene și stau cu mâna întinsă la guvern, dar să ajungă să ceară ca și problema Aeroportului Arad să fie rezolvată de alte persoane decât conducerea societății sau cea a CJA, acționarul principal, mi se pare de domeniul fantasticului.

Probabil, dacă domnii Cionca, Moșneag, Ando și alți politruci plătiți din bani publici nu s-ar crede mari specialiști în probleme de aviație și i-ar lăsa pe cei de la aeroport să se ocupe de aducerea unor curse la Arad, am fi avut mai mult succes în negocierile cu cele 400 de companii contactate de o altă maestră a zborului de la PNL, doamna Boghicevici. Probabil, dacă s-ar fi ocupat de această problemă cei din conducerea Aeroportului Arad, pe 2017, conducerea CJA nu ar fi fost nevoită să se laude cu minusculul număr de 11.000 de pasageri. Adică, o rușine pentru Consiliul Județean Arad (chiar dacă rușinea e ceva străin pentru personajele de acolo), în condițiile în care Aeroportul Timișoara a înregistrat anul trecut un număr de 1,7 milioane de pasageri. Cu alte cuvinte, CJA se laudă că are undeva la 0,7 la sută din numărul de pasageri de pe Timișoara. Unde mai pui că și acești 11.000 de pasageri sunt rezultatul muncii unor agenții de turism, care au reușit să aducă zboruri charter spre Turcia, pe perioada verii (nu există nimic mai josnic decât să furi munca altor oameni). Dacă ar fi să vorbim de pasageri pe zboruri de linie, în 2017, la Arad, numărul lor ar fi ZERO, un număr care oglindește perfect activitatea lui Marinel Cionca și a grupului din jurul său. Oameni care trăiesc bine, pe salarii grase plătite din banii arădenilor, pe care le ridică lună de lună de la casieria CJA.

Observăm că domnul Marinel Cionca nu poate reabilita drumuri, nu poate renova spitale, nu poate aduce curse pe Aeroportul Arad. Sloganul favorit al șefului CJA este „nu pot“. Iar dacă nu poate, arată cu degetul tot timpul spre alții, sperând ca astfel arădenii să nu-i observe incompetența. În loc să se chinuie într-o funcție mult prea mare pentru puterile sale, ar fi de preferat pentru toată lumea, mai ales pentru cetățenii Aradului, ca domnul Marinel Cionca să lase pe cineva competent, care își cunoaște atribuțiile, știe cum să rezolve problemele județului și nu așteaptă pe scările CJA să vină cineva să deschidă parașuta“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Read more
Adrian Todor : „CJA bagă încă un milion de euro în gaura neagră numită Aeroportul Arad”

Deputatul PSD Arad Adrian Todor acuză amatorismul conducerii Consiliului Judeţean Arad, atunci când vine vorba despre gestionarea Aeroportului Arad, instituţie aflată în subordinea tripletei Cionca-Bîlcea-Boghicevici.

Parlamentarul arădean afirmă că în bugetul pentru 2018, CJA vrea să aloce 4,462 milioane de lei, aproximativ un milion de euro, pentru susținerea activității de la Aeroportul Arad, o societatea care an de an înghite sume imense din bugetul județului.

„CJA  a băgat, de-a lungul anilor, foarte mulţi bani în Aeroportul Arad, care a devenit o gaură neagră, din punct de vedere financiar. Noua aerogară a costat două milioane de euro, iar alocările din buget au fost semnificative an de an. Numai în 2018, CJA va cheltui un milion de euro pentru susținerea unui aeroport care nu mai are nicio cursă regulată. La vremea inaugurării noului terminal pentru pasageri au fost promise curse către ţări din Occident, precum şi interne, dar de aceste promisiuni s-a ales praful. În februarie 2017, vicepreședintele Claudia Boghicevici anunţa cu mare tam-tam, că a contactat 400 de companii aeriene menite să opereze pe Aeroportul Arad. O acțiune cu final zero, care arată încă o dată amatorismul celor de la CJA. Anul trecut, au existat doar curse charter, două plecări pe săptămână spre Turcia şi doar pentru perioada verii, și acele curse fiind aduse de agenții de turism, conducerea CJA neavând nicio contribuție în această chestiune, deşi la vremea respecivă şefii judeţului s-au bătut cu pumnii în piept şi și-au arogat merite pentru „marea realizare”.

Observ că de un an, marii comunicatori de la CJA, dar şi alte persoane din PNL au devenit specialiști în aviație și, alături de șefii județului, se plimbă prin insule exotice, prin capitale europene, sub pretextul resuscitării Aeroportului Arad. Însă rezultatele se văd și sunt egale cu ZERO, la fel cum sunt și cunoștințele reprezentanților CJA în acest domeniu, care în loc să apeleze la specialiștii de la aeroport, fac pe marii cunoscători. Cel mai bine ar fi ca cei de la CJA să nu mai cheltuie aiurea banii arădenilor pe deplasări costisitoare, să nu-și mai facă vacanțe extravagante sub pretextul interesului pentru aeroport, ci să meargă doar până la Timişoara şi Oradea, pentru a vedea de ce acele două aeroporturi funcţionează și se dezvoltă de la an la an. Cu siguranță, dacă ar urma exemplul vecinilor noștri, nu ar mai fi nevoiți să cheltuie un milion de euro pe an, din banii arădenilor. Cam atât ne costă incompetența celor de la CJA, numai în problema aeroportului”, afirmă deputatul PSD Adrian Todor.

Read more
Adrian Todor : „Falcă doar mimează interesul pentru Cetatea Aradului ”

Deputatul PSD Arad Adrian Todor afirmă că primarul Gheorghe Falcă nu este interesat de preluarea Cetăţii Aradului de către municipalitate.

Parlamentarul social-democrat a avut o întâlnire cu directorul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), Andrei Ţurcanu, prezent zilele trecute la Arad, iar acesta din urmă a explicat că Primăria Arad nu a dorit să pună la dispoziţia ANL teren pentru locuinţe, motivând că nu există unul disponibil, deşi Primăria şi-a asumat prin protocolul cu Ministerul Apărării că va construi 250 de locuinţe pentru cadrele militare.

 

„Primarul Gheorghe Falcă doar mimează interesul pentru ca Cetatea Aradului să intre în circuitul civil. Se foloseşte de acest lucru doar în campaniile electorale, atunci când dă bine să abordezi subiecte de interes local. Apoi, le abandonează şi le scoate de la naftalină doar când îi folosesc în strategia politică. Administraţia Falcă s-a obligat, conform protocolului semnat cu Ministerul Apărării, ca militarii din Cetate să se relocheze la unitatea militară din Gai, care  ar trebui modernizată din fondurile administraţiei locale, dar şi să realizeze un număr de 250 de locuinţe pentru cadrele militare, prin ANL.  Agenţia a transmis Primăriei Arad o solicitare pentru atribuirea unui teren pe care ar urma să se construiască locuinţe. Administraţia condusă de Gheorghe Falcă a spus, însă, că nu există această posibilitate. Dacă administraţia locală a dat un asemenea răspuns solicitării ANL, mă întreb ce răspuns va da atunci când se va solicita teren pentru ridicarea locuinţelor destinate cadrelor militare şi de unde va găsi teren pentru a-şi respecta obligaţiile. Mai mult ca sigur acelaşi răspuns, întrucât interesul pentru introducerea Cetăţii în circuitul civil este doar mimat de Falcă şi PNL.

Administraţia liberală nu are de gând să îşi respecte partea de înţelegere, având în vedere că nici lucrările la unitatea din Gai nu au început. Gheorghe Falcă va ieşi în public şi va critica ministerul pentru că nu dă Cetatea Aradului, însă uită sau se face că uită atunci când vine vorba de obligaţiile pe care municipalitatea le are şi pe care nu le-a dus la îndeplinire. În mod normal, administraţia locală ar trebui să se achite de obligaţii şi să profite în mod inteligent de faptul că ministru al Apărării este chiar un senator de Arad”, a spus Adrian Todor, deputat PSD Arad.

Read more
Adrian Todor : „Falcă vrea să dea salubrizarea, fără licitație și la prețuri duble, firmei de casă a PNL“

Primarul Gheorghe Falcă încearcă să încredințeze salubrizarea și deszăpezirea Aradului, fără licitație, unei firme de casă a PNL.

După ce a mimat că vrea să organizeze o licitație pentru salubrizare, iar apoi din nou, de ochii lumii, a încercat să păcălească arădenii că va încredința acest serviciu Gospodăririi Comunale, acum primarul Falcă ne arată adevăratul său plan, încercând să forțeze prin Consiliul Local atribuirea acestui contract firmei RER Ecologic Service Oradea, o firmă de casă a PNL, care operează în mai multe municipii conduse de liberali, cum sunt Cluj-Napoca sau Oradea.

„Gheorghe Falcă a închis, astăzi, cercul unei afaceri care miroase urât a corupție și care a îngropat Aradul în gunoaie. De două luni suntem afectați de această afacere tipic pedelistă, prin care se încearcă sifonarea banului public, sub pretextul salubrizării Aradului. Două luni în care arădenii au de suferit din cauza gunoaielor pe care le întâlnesc la tot pasul. Abia acum, când Gheorghe Falcă pune pe masa consilierilor propunerea de a se încheia un contract fără licitație cu firma RER Ecologic Service Oradea, despre care presa a scris în nenumărate rânduri că aparține lui Cezar Preda, vedem de fapt ce s-a ascuns în spatele acestei afaceri. Practic, Falcă vrea să dea salubrizarea Aradului firmei de casă a PNL, fără licitație și la prețuri duble. Acesta a fost motivul pentru care nu a mai prelungit contractul cu firma care s-a ocupat până acum de salubrizare, fiind dați afară peste 100 de angajați arădeni. Tot din acest motiv, s-a făcut tot posibilul ca licitația pentru salubrizare să fie anulată și s-a reușit. Mai apoi, s-a mimat că acest serviciu va fi încredințat Gospodăririi Comunale, pentru ca acum să ni se spună ceea ce noi am afirmat timp de două luni: Gospodărirea Comunală nu are licență, dar nici personalul și utilajele necesare prestării unui astfel de serviciu.

Toate aceste acțiuni au avut ca singur scop final încredințarea serviciului de salubrizare către RER Ecologic Service Oradea, o firmă care nu a reușit să câștige licitația organizată de Primăria Arad, dar iată că i se dă pe tavă acest serviciu, la prețuri duble față de cele practicate de Gospodărirea Comunală. Întreaga mascaradă, ne arată că primarul Falcă a minnţit în această perioadă, cu un scop precis și extrem de profitabil, pentru clientela PNL.

Consilierii municipali PSD nu votează o astfel de afacere cu iz penal, cum e cea pe care o propune Gheorghe Falcă, fiindcă n-au fost trimiși de arădeni în CLM pentru a legitima ilegalitățile primarului, ci pentru a apăra interesele cetățenilor. Or, această afacere a salubrizării nu este altceva decât un jaf din bani publici, pentru a fi hrănită din nou clientela PNL, tot mai înfometată“, declară deputatul Adrian Todor.

Read more
Adrian Todor : „A venit momentul ca și la CET să plătim performanța și nu incompetența“

În urma scandalului generat de majorarea indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație de la CET Arad și CET Hidrocarburi, directorii celor două societăți au ieșit la atac, încercând să-i pună la punct pe cei care au îndrăznit să critice dezmățul pe bani publici, de la cele două centrale.

Deputatul PSD Adrian Todor solicită ca cei doi directori să-și facă publice salariile pe care le încasează lună de lună, precum și situația financiară a celor două CET-uri.

 „Observăm că cei doi directori de la CET și CET Hidrocarburi, în loc să se ocupe de buna administrare a celor două centrale, au devenit „agenți termici“ ai PNL și sunt îngrijorați de activitatea parlamentarilor de Arad. Cu un tupeu tipic foștilor pedeliști, cei doi directori solicită rapoarte de la parlamentari, în loc să-și pună cenușă în cap, pentru că fac risipă de bani publici și plătesc incompetența.

Ar fi momentul ca cei doi directori să-și publice salariile, pentru ca arădenii să vadă de ce sunt nevoiți să plătească un preț enorm la gigacalorie și de ce a fost nevoie anul trecut să dăm din banii arădenilor peste 60 de milioane CET-urilor, aduse în pragul falimentului de acești indivizi care și-au dat de multă vreme examenul incompetenței.

Domnii directori de la CET trebuie să explice arădenilor cine este vinovat de faptul că nu mai există licență de la ANRSC, cine este vinovat de datoriile acumulate lună de lună de cele două centrale, cine este vinovat că s-au pierdut banii europeni, destinați modernizării CET-ului, iar după ce explică toate aceste lucruri să spună și măsurile adoptate la nivelul celor două CET-uri, pentru ca situația să fie remediată. Cred că demisia celor doi ar fi o soluție elegantă, după nesimțirea de care au dat dovadă în problema legată de majorarea indemnizațiilor. A venit momentul ca și la CET să plătim performanța și nu incompetența, așa cum se întâmplă în prezent. Iar atunci când nu există performanță, când se acumulează datorii, când gigacaloria este la un nivel ridicat, iar arădenii plătesc sume imense, fiindcă cei de la CET produc în pierdere, prima măsură ar trebui să fie schimbarea managementului. Să primeze competența și nu clientelismul“, declară deputatul Adrian Todor.

 

Read more
Adrian Todor: “Deşi CET-ul e falimentar, vor să dea indemnizaţii de 4.000 de lei membrilor CA”

Deputatul PSD Adrian Todor se arată indignat de posibilitatea ca membrilor Consiliului de Administraţie al CET Hidrocarburi să le fie triplate indemnizaţiile de şedinţă, în condiţiile în care societatea merge în pierdere.

 

Sindicaliştii din cadrul CET Arad au tras un semnal de alarmă şi solicită sprijinul parlamentarilor arădeni pentru ca aceste sume exorbitante să nu ia drumul buzunarelor unor membri ai PNL Arad, puşi în acest CA.

“Am văzut apelul sindicatului Termoelectrica şi sunt de-a dreptul revoltat de situaţie. Societatea, subordonată administraţiei Falcă, merge pe pierdere, dar cu toate acestea se doreşte creşterea indemnizaţiei de şedinţă de la 1.200 de lei la 4.000 de lei. Persoanele care fac parte din Consiliul de Adminsitraţie sunt membri ai Partidului Naţional Liberal, iar prin această creştere nu se face altceva decât se sifonează banul public. Nu este normal ca o societate falimentară să arunce efectiv cu banii arădenilor. O asemenea situaţie trebuie stopată, întrucât nu este normal ca membrul unui CA să câştige sume exorbitante”, spune deputatul Adrian Todor.

De fapt, această creştere ar urma să fie aplicată după ce statutul societăţii se va schimba. Activitatea principală a CET este producerea de energie electrică şi se doreşte completarea activităţii cu “producerea de energie termică în cogenerare de înaltă eficienţă”. În acest fel se poate obţine această triplare a indemnizaţiei membrilor CA. Această situaţie este cu atât mai ciudată cu cât Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C. nu a mai acordat licenţa de furnizare şi distribuţie termică operatorului CET Hidrocarburi din anul 2014.

“Partidul Social Democrat a solicitat dublarea subvenţiei pentru gigacalorie, dar liberalii şi administraţia Falcă s-au opus. Au motivat că nu există această posibilitatrea, din motive financiare, iar acum vor să crească indemnizaţiile membrilor CA la suma de 4.000 de lei. Asistăm practic la un jaf din banul public săvârşit în interes de partid. Este o bătaie de joc la adresa arădenilor”, mai completează deputatul PSD Adrian Todor.

Read more
Adrian Todor: „Claudia Boghicevici l-a executat pe Florin Didilescu pentru a face loc mediocrităţilor din PNL”

Deputatul social-democrat arădean Adrian Todor critică eliminarea lui Florin Didilescu de către vicele CJA, Claudia Boghicevici, din fruntea Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”.

Parlamentarul arădean consideră mişelească evaluarea lui Florin Didilescu de către o comisie condusă de PNL-ista Claudia #Boghicevici.

„Este inadmisibil ca Florin Didilescu să fie executat într-un mod incalificabil de către o comisie subordonată politic. Nu poţi da afară pe motive puerile, un om care timp de 16 ani a condus destinele Bibliotecii Judeţene şi care a adunat doar cuvinte de laudă. Este absurd ca un profesor distins cu premii internaţionale cum este Florin Didilescu să fie evaluat şi luat la întrebări de un personaj pus politic în administraţia judeţeană. Cum, din punct de vedere profesional, lui Florin Didilescu nu i se putea reproşa nimic – acesta a fost criticat pentru lispa de comunicare (?) şi imaginea precară a instituţiei (?). Sunt două acuze inventate cu scopul de a lăsa liber scaunul de director al Bibliotecii Judeţene «A.D. Xenopol»”, consideră Adrian #Todor, deputat #PSD Arad.

Mai mult, Adrian Todor afirmă că locul lui Florin Didilescu va fi luat de un membru sau apropiat al PNL Arad.

„Florin Didilescu a fost, de fapt, eliminat pentru a face loc unui membru sau apropiat al PNL Arad. Aşa-zisa evaluare nu a avut nicio legătură cu activitatea laborioasă a lui Florin Didilescu, ci doar cu dorinţa de a elibera un post de director. Faptul că am, din păcate, dreptate se va vedea în perioada următoare, atunci când pe poziţia lăsată liberă de Florin Didilescu va fi impus un om de partid. Asemenea manevre sunt nişte lovituri date culturii arădene şi nu vor aduce niciun plus acestui segment. Spun acest lucru pentru că tocmai doamna Boghicevici şi colegii săi de partid se băteau cu cărămida în piept pentru cultura arădeană”, mai afirmă deputatul Adrian Todor.

 

Read more