Suporter Club UTA constată cu îngrijorare că din nou clubul fanion al Aradului a ajuns într-o situaţie deosebit de delicată, din cauza diletantismului care caracterizează fotbalul românesc începând de la cel mai înalt nivel, cât şi jocurilor de interese obscure care înconjoară echipa noastră de suflet.
Ne exprimăm stupoarea şi revolta faţă de neprofesionalismul şi duplicitatea Federaţiei Române de Fotbal în ceea ce priveşte felul în care a tratat cazul UTA. Am acceptat interdicţia de promovare dictată împotriva noastră ca o recunoaştere a faptului că prin schimbarea formei de organizare am dat dovadă de lipsă de fair play faţă de competiţie. Ultimatumul pentru plata unei datorii a fostei societăţi sub ameninţarea excluderii din competiţie este însă o decizie aberantă care vine să contrazică total prima hotarâre a FRF. Pentru că ori suntem o societate nouă şi drept consecinţă nu avem drept de promovare, ori suntem continuatorii vechii societăţi şi trebuie să plătim datoria acesteia dar atunci restricţia de promovare este nulă şi neavenită. Solicităm FRF să lămurească această situaţie înainte ca ea sa devină una greu de gestionat.
Pe de alta parte constatăm cu îngrijorare că UTA este prinsă la mijloc între actuala conducere, care lansează pe diverse canale informaţii cu privire la un grup de investitori italieni interesaţi să preia UTA şi un alt grup, condus de către domnii Zăhoi si Biriş, care au acţionat în instanţă clubul solicitând anularea constituirii UTA S.A., miza acestui război fiind pachetul de 51% din acţiunile UTA S.A. Pentru a lămuri acest conflict care nu poate duce la nimic bun, convocăm cele două părţi la o masă rotundă în data de marţi 12 aprilie, de la ora 14, la Old Lady’s Pub pe strada Poetului. Credem că doar prin dialogul între părţi aşezate la aceeaşi masă, cei implicaţi pot dovedi că sunt interesaţi în primul rând de binele UTA-ei şi de găsirea celor mai eficiente soluţii de depăşire a acestui moment. Adresăm de asemenea invitaţia de a participa la această masă rotundă şi reprezentanţilor autorităţilor locale pentru că UTA nu a fost şi nu trebuie să fie separată de preocupările conducătorilor oraşului şi judeţului. În spiritul transparenţei pe care l-am solicitat întotdeauna, întâlnirea va fi deschisă presei.
Dorim să ne păstram echidistanţa faţă de cele două grupuri şi ne asumăm rolul de mediatori pentru ca la iveală să iasă intenţiile şi soluţiile cele mai bune pentru binele UTA-ei, singurul scop pe care asociaţia noastră îl are încă de la înfiinţare. În cazul în care cei implicaţi nu înţeleg faptul că orice interese particulare sau de grup trebuie să se subordoneze intereselor clubului fanion al Aradului, ne rezervăm dreptul de a apela la toate mijloacele pe care le considerăm potrivite pentru a evita umilirea şi distrugerea numelui UTA!
Pentru noi doar UTA contează!
Suporter Club UTA, 10 aprilie 2011
No comments so far.
Be first to leave comment below.