Situația financiară, starea de sănătate, dependența de ceilalți, sentimentul de inutilitate, singurătatea, precum și lipsa unui interlocutor sunt principalele probleme ale vârstnicilor din țara noastră, conform unui studiu național realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României.
Potrivit studiului, prezentat joi de fundație, în România aproximativ 1,5 milioane de vârstnici sunt afectați de singurătate într-o mai mare sau mai mică măsură.
Îmbătrânirea populației este un fenomen în creștere care afectează nu numai România, ci întreaga Europă. Conform Institutului Național de Statistică, 3.247.744 de persoane din populația totală a României au vârsta de peste 65 de ani. În plus, România se confruntă cu emigrarea tinerilor, maladiile moderne, insuficiența resurselor umane și financiare specializate, precum și lipsa unui sistem integrat de sprijin, toate acestea făcând ca mulți vârstnici să trăiască singuri, lipsiți de contact social, relevă cercetarea.
„Bătrânii au fost o preocupare constantă a familiei și a fundației încă din 1990, pentru că, chiar capul familiei noastre, majestățile lor sunt oameni în vârstă ajunși astăzi la peste nouă decenii de viață. Cum altfel să privească familia decât cu interes și cu iubire această vârstă din moment ce conducătorii familiei se află la senectute și sunt un model pentru întreaga societate prin demnitatea cu care duc în spate anii, nefiind nici ei lipsiți de sentimentul singurătății chiar dacă sunt înconjurați de dragostea a 22 de milioane de oameni și a unei familii care are grijă de ei. Singurătatea face parte din slăbiciunea vârstei (…) chiar și atunci când este mult zgomot în jurul lor”, a declarat principele Radu, prezent la eveniment.
Conform studiului, persoanele vârstnice asociază singurătatea cu lipsa celor dragi, cu situația de a locui singure, cu lipsa unui interlocutor sau cu lipsa unui ajutor practic. De asemenea, persoanele care locuiesc în mediul urban sunt semnificativ mai afectate de singurătate, acest sentiment devenind, la nivel național, mai apăsător cu cât se înaintează în vârstă.
Cu prilejul prezentării studiului, a fost lansată și Asociația „Niciodată singur — prietenii vârstnicilor”, care continuă acțiunile de voluntariat și sprijin în beneficiul vârstnicilor din România dezvoltate de Fundația Principesa Margareta a României începând din 2006, prin programul „Niciodată singur — voluntari aproape de vârstnici”.
Misiunea asociației este de a lupta la nivel național împotriva izolării sociale și a singurătății cu care se confruntă persoanele vârstnice, prin mobilizare voluntară și schimbarea percepției societății asupra vârstei a III-a, au arătat organizatorii.
Asociația preia modelul francez de intervenție „Les petit freres des Pauvres”, care are o experiență de 70 de ani în lucrul cu persoanele vârstnice, și va fi susținută în continuare de Fundația Principesa Margareta a României.
Sursa: agerpres.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.