News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share


În luna noiembrie 2011 Inspectoratul Școlar Județean Arad, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Arad, au realizat Sondajul opțiunilor şcolare ale elevilor claselor a VIII-a, acțiune derulată pe parcursul mai multor etape: consultarea directorilor unităților de învățământ pentru finalizarea chestionarului; finalizarea chestionarului și a centralizatorului și postarea acestora pe Forumul ISJ Arad; afişarea la loc vizibil în fiecare clasă a grupului ţintă, a chestionarului transmis, în vederea consultării acestuia de către elevii de clasa a VIII-a; sondarea propriu-zisă a acestora de către diriginţii claselor respective/consilierul școlar; centralizarea datelor la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ de către dirigintele clasei / consilierul școlar; centralizarea datelor pe fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică și transmiterea acestora către CJRAE Arad, centralizarea tuturor datelor și finalizarea raportului.
La sondajul privind opţiunile şcolare ale elevilor claselor a VIII-a, din 4084 elevi înscriși în clasa a VIII-a, un număr de 3476 elevi (85,11%) din segmentul grupului țintă au completat chestionarele, exprimându-și opțiunile pentru formele de învățământ, profilurile, specializările, domeniile și calificările pe care doresc să le urmeze în anul școlar 2012-2013, precizează d-na Mirela Aldescu, inspector școlar general.

Din populația investigată (3476 elevi din clasa a VIII-a), 1529 elevi (43,98%) și-au exprimat opțiunea pentru a continua studiile în Învățământul teoretic, iar dintre aceștia, menționăm cele mai multe preferințe pentru domenii și specializări:
– 245 elevi aleg Filologie (bilingv), lb. română –lb. engleză,
– 235 elevi optează pentru Filologie, lb. română,
– 223 elevi aleg matematică-informatică, lb. română,
– 155 elevi optează pentru Științe ale naturii, lb. română,
– 120 elevi preferă Matematică-informatică (intensiv), lb. engleză.

Dintre elevii care și-au exprimat opțiunea, 1488 elevi (42,80% din elevi chestionați) doresc să continue studiile în Învățământul tehnologic, iar dintre aceștia, menționăm cele mai multe preferințe pentru domenii și specializări:
– 337 elevi optează pentru tehnician în activități economice,
– 123 elevi aleg tehnician mecanic pentru întreținere și instalații
– 89 elevi optează pentru tehnician în turism.

Dintre elevii care și-au exprimat opțiunea, 450 elevi (12,94%) optează pentru Învățământul vocațional, iar dintre aceștia, menționăm cele mai multe preferințe pentru domenii și specializări:
– 103 elevi optează pentru instructor sportiv/fotbal,
– 59 elevi optează pentru tehnician în domeniul artistic,
– 46 elevi doresc să urmeze specializarea educator-învățătoare.

În primăvara anului 2012, vom repeta acest sondaj pentru a realiza o analiză comparativă a opțiunilor elevilor între cele 2 momente diferite ale investigației și pentru a putea monitoriza mai eficient gradul de stabilitate al orientării școlare pentru înscrierea în clasa a IX-a exprimate de către elevii claselor a VIII-a, precizează d-na Angela Plăcintar, director CJRAE Arad.

Acțiunea este deosebit de importantă întrucât este unul dintre factorii care va sta la baza fundamentării Planului de şcolarizare al I.S.J. Arad, pentru anul şcolar 2012-2013, a declarat d-na Mirela Aldescu, inspector școlar general.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *