La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară călătorind cu trenul internaţional Rapid „Dacia”, care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena, s-a prezentat o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Comparând fizionomia persoanei cu cea din fotografia aplicată în documentul de trecere a frontierei, prin metoda portretului vorbit, s-a stabilit faptul că documentul prezentat aparţine altei persoane.
În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este din Republica Moldova şi se numeşte Ion T., în vârstă de 25 ani. Acesta a declarat că a obţinut cartea de identitate de la un conaţional contra sumei de 2000 euro şi intenţiona să ajungă într-o ţară din vestul Europei, deoarece nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen.
Câteva ore mai târziu, la acelaşi Punct de Trecere a Frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat un bărbat care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate românească.
Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentul de identitate prezentat spre verificări nu conţine elementele de identitate specifice actului original, fiind fals.
Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta este din Republica Moldova şi se numeşte Vladimir B., în vârstă de 25 ani.
Tânărul a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din ţară l-a obţinut de la un conaţional, în Republica Moldova contra sumei de 1000 euro. Acesta dorea să ajungă în Italia şi a recurs la această metodă deoarece nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
No comments so far.
Be first to leave comment below.