News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Spitalul municipal a fost preluat de CJA

National 27 noiembrie 2010 admin 0

Consiliul Judeţean Arad a preluat managementul asistenţei medicale pentru următoarele unităţi sanitare publice cu paturi : Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad1 denumirea sa nemaiavând niciun fel de legătură cu aria geografică şi segmentul populaţiei căreia i se adresează.În urma acordului de principiu al Consiliul Local al municipiului Arad şi al Consiliului1 derulează programe naţionale de sănătate cu impact asupra tuturor bolnavilor din judeţ.Potrivit prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii1 fiind singurul furnizor de servicii medicale în specialităţile respective din judeţul Arad. Prin specificul secţiilor sale1 iar caracteristicile menţionate mai sus fac din Spitalul Clinic Municipal Arad un spital de interes judeţean1 în acest caz cetățeanul care are nevoie de servicii medicale cât și asigurarea – prin descentralizare – a resurselor financiare necesare. Sperăm ca Guvernul să ia cât mai repede act de votul nostru și1 în conformitate cu prevederile art. 22^1 din OUG nr.162/2008 *actualizată* se va iniţia prin hotărâre de Guvern transferul managementului asistenţei medicale acordate de către această unitate sanitară1 în măsură să asigure asistenţă medicală de specialitate s-a preluat de către Consiliul Judeţean Arad managementului asistenţei medicale acordate de Spitalul Clinic Municipal Arad.Pentru a avea o crest1 În vederea asigurării unor servicii medicale complete pentru locuitorii judeţului Arad1 pentru specialităţile unice1 președintele CJA.Spitalul Clinic Municipal Arad are secţii cu specialităţi care nu se regăsesc în structura organizatorică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad1 prin votul de astăzi al consilierilor dorim să artătăm că soluția unui act medical cât mai competetnt și competitiv este respectarea princilpiilor subsidiarității și descentralizării. Adică luarea dec1 respectiv al realizării unui spital cu o structură complexă de specialităţi medico-chirurgicale1 Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Dr. Salvador Vuia Arad1 Spitalul Clinic Municipal Arad1 Spitalul Clinic Municipal Arad acordă asistenţă medicală nu doar populaţiei municipiului Arad ci şi bolnavilor din tot judeţul . În conformitate cu prevederile HG nr.529/20101 Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş.De asemenea1 Spitalul de Psihiatrie Mocrea1 Spitalul Municipal acordă asistenţă medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează1 trebuie să avem o imagine de ansamblu a sistemului sanitar din județ. Cunoaștem problemele de fond ale sistemului sanitar la nivel național și1
Please follow and like us:
Pin Share

În vederea asigurării unor servicii medicale complete pentru locuitorii judeţului Arad, respectiv al realizării unui spital cu o structură complexă de specialităţi medico-chirurgicale, în măsură să asigure asistenţă medicală de specialitate s-a preluat de către Consiliul Judeţean Arad managementului asistenţei medicale acordate de Spitalul Clinic Municipal Arad.

Pentru a avea o crestere calitativă a actului medical, trebuie să avem o imagine de ansamblu a sistemului sanitar din județ. Cunoaștem problemele de fond ale sistemului sanitar la nivel național și, prin votul de astăzi al consilierilor dorim să artătăm că soluția unui act medical cât mai competetnt și competitiv este respectarea princilpiilor subsidiarității și descentralizării. Adică luarea deciziilor cât mai aproape de beneficiar, în acest caz cetățeanul care are nevoie de servicii medicale cât și asigurarea – prin descentralizare – a resurselor financiare necesare. Sperăm ca Guvernul să ia cât mai repede act de votul nostru și să ne atribuie managementul total al acestor 3 spitale, a declarat Nicolae Iotcu, presedintele CJA.

Spitalul Clinic Municipal Arad  are  secţii cu  specialităţi care nu se regăsesc în structura organizatorică a Spitalului  Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, fiind singurul furnizor de servicii medicale în specialităţile respective din judeţul Arad. Prin specificul secţiilor sale, Spitalul Clinic Municipal Arad acordă asistenţă medicală nu doar populaţiei municipiului Arad ci şi bolnavilor din tot judeţul . În conformitate cu prevederile HG nr.529/2010, Consiliul Judeţean Arad a preluat managementul asistenţei medicale pentru următoarele unităţi sanitare publice cu paturi : Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie  „Dr. Salvador Vuia” Arad,  Spitalul de Psihiatrie Mocrea,  Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş.

De asemenea, Spitalul Clinic Municipal Arad, pentru specialităţile unice, derulează programe naţionale de sănătate cu impact asupra tuturor bolnavilor din judeţ.

Potrivit prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Spitalul Municipal acordă asistenţă medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, iar caracteristicile menţionate mai sus fac din Spitalul Clinic Municipal Arad un spital de interes judeţean, denumirea sa nemaiavând niciun fel de legătură cu aria geografică şi segmentul populaţiei căreia i se adresează.

  În urma acordului de principiu al Consiliul Local al municipiului Arad şi al Consiliului Judeţean Arad pentru transferul managementului asistenţei medicale acordate de Spitalul Clinic Municipal Arad  la Consiliul Judeţean Arad ,  în conformitate cu prevederile art. 22^1 din OUG

nr.162/2008 *actualizată* se va iniţia prin hotărâre de Guvern transferul managementului asistenţei medicale acordate de către această unitate sanitară cu paturi.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *