Un şofer neatent a provocat un accident mortal pe Drumul Judeţean 709
Un şofer neatent a provocat un accident mortal pe Drumul Judeţean 709, care face legătura între localităţile Horia şi Şiria. Incidentul a avut loc, joi, în jurul orei 13.10 şi s-a soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 69 ani.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că şoferul unei autoutilitare, un tânăr de 24 de ani, care circula din direcţia Şiria către Arad, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de vehiculul care circula în faţa sa, a virat bruscstâng, intrând pe contrasens în coliziune frontală cu un autoturism marca Peugeot 106 condus regulamentar din sens opus de o femeie de 27 de ani.
În urma impactului a decedat pe loc Ileana I., de 69 ani, din Galşa, pasageră pe bancheta din dreapta faţă în autoturismul Peugeot, a fost accidentată grav Angelica Mariana N. şi accidentată usor Florica M., de 38 de ani, din Şiria, pasageră pe bancheta din dreapta faţă în autoutilitara Volkswagen.
Conform procedurii, conducătorul autoutilitarei Volkswagen a fost testat la faţa locului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările.
No comments so far.
Be first to leave comment below.