Probleme mari în ceea ce priveşte deplasarea sindicaliştilor arădeni spre Bucureşti: 40 de persoane au fost date jos din mijloacele de transport marţi seara, în apropiere de Lipova, după ce şoferii microbuselor cu care se efectua deplasarea au fost chemaţi înapoi la sediu de patronul societăţii de transport. Conform lui Ilie Don, liderul de sindicat al filialei arădene a Cartel Alfa, patronul societăţii de transport i-ar fi spus doar că trebuie să înţeleagă situaţia. „Am fost daţi jos din microbuse şi chiar eu l-am sunat pe patron să-i cer explicaţii. Singura explicaţie pe care mi-a dat-o a fost aceea că eu trebuie să-l înţeleg pe el”, a declarat Ilie Don. Sindicaliştii spun că microbusele cu care se deplasau aparţin societăţii Horse Transport, din Curtici, şi pun gestul patronului pe seama presiunilor politice venite din partea reprezentanţilor Puterii. Ilie Don a precizat că sindicaliştii vor încerca să-şi continue drumul cu trenul sau cu alte mijloace de transport.
Acesta nu este singura piedică pusă sindicaliştilor în încercarea lor de a ajunge la Bucureşti. Liderul CNSLR Frăţia Arad, Petre Toma, a declarat marţi după-amiază că angajaţii Autorităţii Rutiere Române (ARR) vor încerca să blocheze în trafic, sub diferite pretexte, autobuzele care trebuie să-i ducă la mitingul de la Bucureşti pe sindicaliştii arădeni. „Se pare că în această după-masă şi noapte cei de la ARR vor face ore suplimentare”, a declarat Petre Toma.
UPDATE/Contactat de NEWS-AR, reprezentantul societăţii Horse Transport a declarat că a fost vorba despre o defecţiune tehnică şi că microbusele îşi continuă drumul spre Bucureşti. Afirmaţiile acestuia au fost contrazise însă de liderul de sindicat Ilie Don: „Sunt afirmaţii care ţin de domeniul mârlăniei. Nici vorbă să ne reluăm drumul, dar nici nu-i lăsăm să plece până nu vine aici patronul societăţii de transport”.
No comments so far.
Be first to leave comment below.