Sergiu Bîlcea: „Toate clădirile destinate educației trebuie renovate până în 2027!”
PoliticaUltimele stiri 3 februarie 2022 admin 0
Bugetul orientat spre investiții este o prioritate pentru echipa PNL din municipiul Arad.
„Am muncit în echipă pentru a avea un buget care să pregătească folosirea fondurilor europene, un buget care să aducă investiții în infrastructură, sănătate, educație. Am început săptămâna trecută să prezentăm prioritățile din sănătate, continuăm acum cu prioritățile din educație”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL
Municipiul Arad în conferința de presă la care a participat conferențiarul universitar Antonela Naaji și viceprimarul Lazăr Faur.
„În 2020, ne-am asumat ca în viitorul ciclu de finanțare europeană să muncim pentru ca toate clădirile destinate educației în Arad să fie renovate. Până în 2024 trebuie să accesăm finanțările și să pornim lucrările iar până în 2027 să avem unitățile de învățământ puse la punct. În ultimii ani, s-au făcut multe investiții în școli și grădinițe, începând cu renovarea Moise Nicoară, continuând cu școli de tradiție ca Liceul Economic dar și foarte multe grădinițe și școli. Acum avem în buget studii care ne permit să accesăm fondurile europene și alocri directe pentru investiții, există decizia de a aloca resurse, rămâne ca investițiile să fie conduse corect în teren de echipa administrativă și să ne bucurăm împreună, comunitatea din Arad, de condiții mai bune pentru educație, pentru copiii noștri”, a spus Sergiu Bîlcea.
Întrebat despre continuarea demersurilor pentru Cetatea Aradului, deputatul Bîlcea a spus că a continuat discuțiile cu reprezentanții Ministerului Apărării în comisia de specialitate din Camera Deputaților.
„Pentru a putea accesa fonduri europene, am transmis că dreptul de proprietate trebuie dat repede Aradului. Știu că se lucrează la un document, îl așteptăm, până atunci rămânem la discuția inițială: a alocat prin buget bani pentru reactualizarea documentație pentru unitatea militară dinGai, așteptăm să vedem ce înseamnă necesarul Armatei pentru o clădire modulară”, a spus Sergiu Bîlcea.
No comments so far.
Be first to leave comment below.