News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Senatorul Mihai Fifor salută distingerea unor importante personalităţi arădene cu titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad” Senatorul Mihai Fifor salută distingerea unor importante personalităţi arădene cu titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”
Please follow and like us:
Pin Share

Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD salută iniţiativa Consiliului Local Municipal de a recompensa personalităţile arădene care au marcat în mod decisiv viaţa urbei, având o contribuţie însemnată în diverse domenii de activitate.Anul acesta în cadrul Zilelor Aradului vor fi acordate trei titluri de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, două titluri Pro Urbe şi opt titluri de excelenţă.

„Orice comunitate care se respectă trebuie să-şi onoreze valorile şi mă bucur că în această vară vom putea să ne arătăm în mod afectiv recunoştinţa faţă de trei dintre personalităţile marcante ale Aradului.Consilierii locali municipali PSD vor vota vineri fără niciun fel de reţinere proiectul de hotărâre care conferă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad”, doamnei prof.univ.dr Lizica Mihuţ personalitate universitară şi culturală proeminentă, marelui fotbalist şi antrenor Flavius Domide şi nu în ultimul rând pastorului Pavel Riviş Tipei, fost președinte, timp de 20 de ani, al Cultului Creștin Penticostal din România.Astfel, sunt răsplătite printr-un gest simbolic dar extrem de necesar, excelenţa universitară şi academică, performanţa sportivă dar şi devotamentul şi credinţa unui important lider spiritual şi religios.Sunt trei personalităţi care de-a lungul carierei au avut o contribuţie fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate.

Vom continua să sprijinim şi să girăm prin votul nostru, orice initiativă corectă în favoarea cetăţenilor, care duce la modernizarea oraşului, la europenizarea reală a comunităţii locale şi la creşterea nivelui cultural şi universitar al Aradului”, afirmă senatorul Mihai Fifor

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *