News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Se permite din nou organizarea slujbelor religioase în bisericile din Arad Se permite din nou organizarea slujbelor religioase în bisericile din Arad
Please follow and like us:
Pin Share

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis, vineri, să permită din nou organizarea slujbelor religioase în biserici sau spaţii închise, dar cu respectarea distanţei fizice, iar la sărbători religioase pot participa doar persoanele din judeţ.
Conform noii hotărâri a CJSU Arad, care o modifică pe cea din 6 octombrie, „procesiunile/slujbele/serviciile religioase din spaţiile închise, indiferent de confesiune, se vor desfăşura numai cu respectarea regulilor de distanţare fizică (asigurarea unei suprafeţe de 4 mp/persoană), efectuarea triajului observaţional şi dezinfecţia mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult”.
„În condiţiile în care numărul participanţilor depăşeşte limita impusă de H.G. nr.782/2020, reprezentanţii lăcaşurilor de cult vor îndruma participanţii spre curţile lăcaşurilor de cult”, se mai arată în Hotărârea CJSU Arad.
Instituţia Prefectului Arad a precizat că organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Arad, fără pelerini din alte judeţe.
Celelalte măsuri adoptate anterior de CJSU rămân neschimbate, între care obligativitatea purtării măştii pe o rază de minimum 100 de metri faţă de toate instituţiile/unităţile de învăţământ. Totodată, în Lipova, Livada, Socodor şi Zimandu Nou, unde incidenţa a depăşit pragul de 1,5 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, rămân închise, cel puţin până în 14 octombrie, restaurantele, cafenelele şi barurile cu servire în interior.

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *