SARBATOARE PENTRU CRESTINI ORTODOCSI. CE SFINTI SUNT POMENITI ASTAZI
CulturaNationalUltimele stiri 18 decembrie 2015 paula craciun 0
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este pomenit în calendarul creștin ortodox pe 18 decembrie.
Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament, scrie crestinortodox.ro. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.
Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet.
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
– Sfantului Mucenic Eviot;
– Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
– Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
– Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
– Sfintei Sofia;
– Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
– Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului
Sursa: antena3.ro
Foto: antena3.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.