“S-AU ENERVAT PENTRU CĂ NU A MAI CÂNTAT MUZICA”
Local 25 ianuarie 2011 admin 0
Duminică, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 05.30, dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat, pe numărul unic de urgenţă 112, de către administratorul unui local de pe B-dul Revoluţiei din Aard, cu privire la faptul că un tânăr şi o tânără au distrus mai multe bunuri din local.
În urma sesizării un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, prinzându-i în flagrant pe M. Marian de 25 de ani, din Arad şi pe B. Felicia de 28 de ani, din Nădab, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au spart mai multe scrumiere , ceşti de cafea şi carcasa unei combine frigorifice, pe motiv că formaţia de muzică populară a refuzat să mai cânte după ora închiderii. Valoarea prejudiciului produs de cei doi tineri este de 700 lei.
Administratorul localului a depus o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere”.
Jandarmii le-au întocmit celor două persoane actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de „distrugere” şi le-au sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cu câte o amendă în valoare de 800 lei.
Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.
Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale ( furturi, tâlhării, loviri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900.
No comments so far.
Be first to leave comment below.