News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Organizarea alegerilor din data de 9 decembrie  pentru Senat şi Camera Deputaţilor decurge conform graficului aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 890/2012. Astfel, marţi s-a finalizat delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare din judeţul Arad, numărul acestora fiind de 439. Din cele 439 de secţii, 115 vor fi deschise în municipiul Arad iar restul de 324 în celelalte localităţi din judeţul Arad. “Graficul organizării alegerilor din 9 decembrie a fost până acum respectat în totalitate. Delimitarea secţiilor de votare a fost realizată de primării, Instituţia Prefectului având doar rol de avizare. S-a înfiinţat câte o secţie de votare la maxim 2.000 de locuitori, acesta fiind motivul pentru care numărul secţiilor  este mai mare. Lista cu numărul şi adresele secţiilor de votare va putea fi consultată pe siteul Instituţiei Prefectului, acolo unde se găsesc şi alte informaţii referitoare la procesul de organizare a alegerilor”, a declarat Prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac. La alegerile locale din iunie au funcţionat 419 secţii de votare, iar la Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României au fost deschise 420 de secţii. Localităţile unde vor funcţiona mai multe secţii de votare faţă de Referendumul din  29 iulie sunt: Arad (5), Şiria, Secusigiu (câte două), Chişineu-Criş, Curtici, Pâncota, Macea, Şagu, Şimand, Socodor, Vinga,  Zăbrani şi Zădăreni (câte o secţie).

     În perioada următoare la Instituţia Prefectului continuă înscrierile pentru funcţiile de preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare. Termenele limită sunt: 17 octombrie – pentru persoanele fără studii juridice, respectiv 16 noiembrie – pentru persoanele care au studii juridice. În listele electorale permanente din judeţul Arad sunt înscrişi 394.183 alegători. Pe siteul Instituţiei Prefectului, www.prefecturaarad.ro,  sunt disponibile şi alte informaţii importante privind desfăşurarea alegerilor din 9 decembrie precum delimitarea colegiilor electorale sau numărul de alegători din fiecare colegiu.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *