ROMANIA PE FACEBOOK. CATE MILIOANE DE PERSOANE AU CONTURI PE RETEAUA DE SOCIALIZARE
NationalUltimele stiri 7 iulie 2016 paula craciun 0
Regiunea Muntenia se află în topul cu cei mai mulți utilizatori români de Facebook, respectiv 2,834 milioane de persoane, urmată la mare distanță de regiunea Transilvania, cu 1,401 milioane de utilizatori, și de regiunea Moldova, cu 965.560 de conturi, arată datele contorizate de portalul Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua de socializare.
La nivel regional, din totalul celor 8,5 milioane de utilizatori Facebook, 38,12 % dintre utilizatori care și-au setat orașul sunt localizați în Muntenia, 18,5% în Transilvania, 12,99% în Moldova și 8,36% în Oltenia.
De asemenea, la nivel național, statistica arată că 50,41% din totalul celor care au cont Facebook sunt femei, față de 49,59% bărbați. Totuși, pe regiuni aceste cifre variază, în Transilvania înregistrându-se cel mai mare procent de femei pe Facebook (51,1%) și cel mai mic al bărbaților (48,89%), iar în Oltenia cel mai mic procent al femeilor (46,6%), respectiv cel mai mare al bărbaților.
Sursa: antena3.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.