News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

„Oraşul ne-a ales pe noi în anul 2008 pentru că a văzut că muncim pentru comunitatea arădeană. Toate partidele din Arad au avut această şansă, anume de a face lucruri bune pentru arădeni. Atât PNL-ul domnului Galiş cât şi PSD-ul domnului Căprar au condus, la un moment dat, Primăria Arad, dar nu au realizat lucruri majore, ci dimpotrivă, au menţinut arădenii la mila Timişoarei. În acele perioade nu reuşeam să primim fonduri, nu ştiam să facem proiecte, am înstrăinat Aradul. Noi, actuala administraţie, am redat Aradul arădenilor, i-am readus demnitatea şi locul pe carre-l merită pe harta României şi Europei.

Punctual, Podul Traian are peste o sută de ani. Noi reuşim să-l modernizăm şi în cele din urmă să aibă rolul de a lega oamenii din Arad de cei din Aradul Nou, să redăm unitatea arădenilor. Noi construim pentru oameni, în timp ce domnul Galiş atacă lucrurile bune pentru a dezbina oameni. Poate va veni o zi în care domnul Galiş ne va spune ce a făcut el pentru oameni. Trebuie să-i mulţumesc pentru acest gen de atacuri, pentru că-mi dau prilejul să arăt clar câte lucruri bune s-au făcut pentru arădeni. Realizările din Arad sunt atacate de PNL, doar pentru un scop politic. Atât pot liberalii: să critice! Înţeleg criticile, atunci când acestea au o temelie, dar niciodată nu voi fi de acord cu criticile atunci când se urmăreşte un scop politic, în detrimentul dezvoltării comunităţii.”. (comunicat PDL, Gheorghe Falca)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *