News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Joi, 19 mai a.c., în jurul orei 22.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supraveghere Pecica în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, executând o misiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol, au prins în flagrant 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, care braconau pe Canalul Turnu cu trei plase de pescuit comercial de tip „setcă”.

În urma interceptării şi legitimării, jandarmii i-au identificat pe U. Ioan din Arad, R. Rudolf şi S. Ioan din Sederhart, jud. Arad. Aceştia au fost surprinşi de jandarmi într-o barcă pneumatică în timp ce întindeau plase de pescuit în Canalul Turnu.

Jandarmii au confiscat uneltele de pescuit şi le-au întocmit celor 3 bărbaţi actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial”.

Dosarele cu actele premergătoare începerii urmăririi penale vor fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *