Primăria Arad majorează impozitele pentru terenurile agricole nelucrate doi ani
LocalUltimele stiri 15 ianuarie 2021 admin 0
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru terenurile nelucrate timp de doi ani consecutiv, proprietarii și utilizatorii acestora datorează impozite majorate.
În acest sens, la nivelul Primăriei Municipiului Arad, s-a dispus constituirea unei comisii formată din funcționari din cadrul Serviciului Agricol, care, începând cu data de 01.05.2021, vor desfășura activități de verificare pe teren la persoanele care figurează declarate în registrul agricol și în baza de date fiscală cu teren agricol extravilan și intravilan .
Vă comunicăm că proprietarii și utilizatorii terenurilor agricole (persoane fizice sau juridice) sunt obligați să întrețină și să asigure cultivarea acestora, să efectueze lucrări specifice pentru îndepărtarea vegetației necultivate, să nu permită depozitarea deșeurilor, să asigure protecția solului și să nu pericliteze starea de sănătate a populației.
Nerespectarea prevederilor legale prezentate mai sus atrage majorarea impozitului pentru terenul agricol .
No comments so far.
Be first to leave comment below.