Prelungirea depunerii a proiectelor în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului
Curiozitati 5 octombrie 2010 admin 0
Prin dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 467/29.09.2010 se aprobă prelungirea cu zece zile a termenului limită de depunere a proiectelor din cadrul ,,Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate” până la data de 11 octombrie 2010, termenul limită iniţial fiind 1 octombrie 2010.
Programul are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului prin extinderea suprafeţei împădurite la nivel naţional, ameliorarea progresivă a capacităţii de producţie a terenurilor agricole degradate, menţinerea biodiversităţii şi dezvoltarea continuă a funcţiilor ecologice şi sociale ale pădurilor, prin finanţarea din Fondul pentru mediu.
Scopul şi obiectivele de aplicare a Programului impun coordonarea unitară a finanţării proiectelor aprobate. Coordonarea unitară se asigură la nivel teritorial prin inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare.
Programul poate fi derulat anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Finanţarea nerambursabilă, care se derulează prin intermediul coordonatorului, se acordă în proporţie de 100% din cheltuielile eligibile ale unui proiect, la care se poate adăuga eventuala contribuţie proprie.
Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 100 milioane lei, iar suma maximă ce poate fi aprobată pentru fiecare proiect nu poate depăşi 3,5 milioane lei.
În cadrul Programului, coordonatorii pot depune la AFM dosare de finanţare, pentru următoarele categorii de solicitanţi eligibili, care au în proprietate/administrare terenuri agricole degradate:
– unităţi administrativ-teritoriale
– asociaţii de proprietari de terenuri
– composesorate
– unităţi sau instituţii de învăţământ
– unităţi de cult
Solicitanţii eligibili, interesaţi să aplice în cadrul Programului, pot consulta ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 525/28.07.2010 şi disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).
No comments so far.
Be first to leave comment below.