Pregătire în grupuri de câte patru: 25 de utişti în sprintul spre Liga 1!
SportSport Local 20 mai 2020 admin 0
UTA şi-a reluat încă de marţi antrenamentele la Motorul – bază sportivă trecută printr-un proces de dezinfecţie, după instalarea la Hotel Subcetate fiind programată prima şedinţă de pregătire după pauza forţată cauzată de pandemie. Gyuszi Balint apelează și la juniorii Vulturar, Pașcu şi Gavrilă, iar vestea bună este că toţi jucătorii au ieşit negativi la testul pentru COVID-19. Staff-ul tehnic al „Bătrânei Doamne” menţine lotul deplasat în Antalya, cu câteva excepții. Hrezdac s-a operat de ligamente și va reveni pe gazon de abia de la toamnă, în vreme ce Stancu s-a refăcut după ruptura musculară suferită în iarnă și este din nou la dispoziția antrenorilor.
Apoi, se știe că Bolboașă a ales să apere la Astra Giurgiu, iar concurența lui Iacob este acum Balauru, ultima oară la Buzău. Miercuri, joi și vineri, tot pe grupe de câte patru fotbalişti, utiștii vor face și vizitele medicale necesare după o pauză competițională. În aceste zile, antrenamentele vor începe la ora 14, iar sâmbătă și duminică sunt programate dimineață.
Lotul cantonat la Hotelul Subcetate
Iacob, Balauru, Opric – portari
A.Rus, Tomozei, Ilie, Crișan, Melinte, Roumpoulakou, Stancu, Pașcu – fundași
Moise, Ciucur, Isac, Ursu, Bustea, Miculescu, Oroian, Pușcaș, Vulturar, Gavrilă – mijlocași
Buhăcianu, C.Rus, Jebari, Al.Ioniță – atacanți.
foto: uta-arad.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.