Prefectul PDL se pretează la un şantaj de doi bani
Politica 15 martie 2011 admin 0
Atitudinea prefectului Călin Bibarţ, relatată de www.vestic.ro şi confirmată de preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământul Arădean, Dănuţ Ienăşescu, este inacceptabilă. În loc să îşi respecte statutul de înalt funcţionar public şi să vegheze la respectarea legalităţii în actul administrativ, prefectul a confirmat că este un simplu agent al PDL. Într-o convorbire cu un profesor din Şimand, care i-a prezentat o plângere legitimă, prefectul i-a spus profesorului „mergeţi în privat, să vedeţi cum se câştigă pâinea acolo. Luaţi-l şi pe Ienăşescu”. În plus, i-a spus profesorului să accepte salariul (mai mic) plătit conform ordonanţei guvernamentale, dacă vrea să îşi primească banii.
Concret, profesorul din Şimand însoţit de liderul sindical a cerut în audienţă prefectului să intervină pentru respectarea regulilor elementare în statul de drept: salariile să fie plătite conform sentinţelor definitive, şi nu conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Boc. Inspectoratul Şcolar Judeţean a refuzat să preia şi să semneze ştatele de plată a profesorilor conform sentinţelor iar profesorii din mai multe şcoli sunt de câteva luni cu salariile neplătite. Prefectul Bibarţ s-a pretat la un şantaj ieftin, încercând să forţeze un dascăl disperat că a rămas fără bani să renunţe la un drept legitim, recunoscut de instanţe. Este o atitudine neprofesionistă şi nedemnă pentru un prefect. Călin Bibarţ confirmă definitiv ceea ce deja ştiam: este prefectul PDL, nu prefectul arădenilor. Este inacceptabil că în loc să vegheze la aplicarea legii, domnul Bibarţ îi protejează pe funcţionarii de la Inspectoratul Şcolar, care comit un abuz.
Prefectul Călin Bibarţ şi-a însuşit un limbaj politic, tipic PDL, care este incompatibil cu poziţia sa de înalt funcţionar public. Printr-o astfel de atitudine, Călin Bibarţ decredibilizează funcţia importantă pe care o ocupă. Asistăm la un joc de intimidare instrumentat de PDL prin funcţionarii publici. Ceea ce se întâmplă la Prefectură, la Inspectoratul Şcolar, la Agenţia de Protecţia mediului şi în alte astfel de instituţii arată că obiectivul înscris în Agenda Politică a Uniunii Social Liberale, de a deparazita instituţiile publice de agenţii PDL, este un obiectiv corect. Îi îndemnăm pe arădenii care sunt lezaţi în drepturile lor să nu se lase intimidaţi de această atitudine şi să îşi apere interesele prin mijloace legale. (comunicat PSD Arad)
No comments so far.
Be first to leave comment below.