News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Primul ministru Emil Boc, marioneta lui Traian Băsescu, a declarat la întâlnirea cu delegaţia FMI că pregăteşte “un buget pentru vreme rea”. Asta înseamnă că pensionarii nu vor primi indexările prvăzute de lege iar bugetarii nu vor recupera nici în anul viitor tăierile salariale din 2010, deşi s-au făcut numeroase reduceri de personal şi s-a renunţat la al 13-lea salariu. În schimb, s-a lăsat o portiţă deschisă pentru anumite majorări de salarii şi pensii în a doua parte a anului viitor.

„Sunt convins că anul viitor cei de la PDL vor încerca să păcălească din nou românii cu câteva măsuri sociale pe ultima sută de metri. Pomenile electorale pe care le pregătesc amintesc de Nicolae Ceauşescu: dictatorul care cu câteva minute înainte de a fi izgonit, fără să îşi înţeleagă propriul popor, le-a propus românilor o mărire de salariu. Cred că astfel de stratageme îi jignesc profund pe românii care au avut mult de suferit în timpul guvernării PDL. Guvernarea portocalie demonstrează din nou că este insensibilă la problemele oamenilor obişnuiţi. Din păcate, îngheţarea salariilor şi a pensiilor în primele luni ale anului viitor vine într-un context dificil, în care s-a renunţat la suvenţionarea preţului căldurii şi a apei calde, preţul alimentelor creşte iar guvernarea nu dă speranţe că ştie ce trebuie făcut pentru redresarea economiei. Pedeliştii se fac că joacă rolul guvernului responsabil, când în realitate alimentează cu bani clientela lor politică” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Din păcate, parlamentarii PDL de Arad nu au curajul să le transmită guvernanţilor mesajul oamenilor din teritoriu. „Zilnic vedem în presă parlamentari ai PDL care lansează şi abordează false probleme, dar evită să se ocupe de problemele esenţiale ale ţării: economia, protecţia socială a celor care suferă. Mai mult, unii dintre ei prezintă periodic cifre prin care transmit populaţiei că suntem pe drumul cel bun, de parcă românii nu simt în bugetul familiei cât de bine ne merge. Oamenii înţeleg deja că nu vor putea avea încredere în aceşti parlamentari ai PDL în vara viitoare, când vor încerca să le cumpere bunăvoinţa. Vorbesc cu mulţi arădeni care ştiu deja că orice la va oferi anul viitor puterea portocalie va fi luat înapoi de zece ori dacă PDL va rămâne la guvernare” a spus Căprar.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *