Poliția Locală Arad a identificat în cursul zilei de ieri, la orele amiezii, un număr de peste 15 persoane care practicau cerșetoria pe străzile din municipiu, apelând la mila trecătorilor. Acțiunea s-a desfășurat la orele amiezii în mai multe locații din oraș, cunoscute ca fiind preferate de cerșetori. O parte dintre aceștia erau însoțiți de copii minori. În urma identificărilor s-a constatat că unii au stabilit domiciliul în municipiu, iar ceilalți în alte localități din țară. Contravenienților li s-au întocmit procese verbale de contravenție , în valoare totală de 1100 de lei, conform Legii 61/1991, art.3, pct.3 – ”apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei”.
Astfel de acțiuni vor avea loc și în zilele următoare.
Polițiștii locali fac un apel arădenilor să nu ofere bani cerșetorilor, aceasta fiind cea mai bună metodă de a eradica, măcar în parte, fenomenul.
”Cu toții dorim să circulăm nestigheriți pe stradă, fără a fi incomodați de persoane care cersesc. Dacă acestora li se vor da bani, vor fi prezente în continuare în intersecții,in zona centrala și în alte locații din oras . Poliția Locală Arad are de altfel în desfășurare un proiect legat de combaterea acestui fenomen – ”SPUNE NU CERȘETORIEI”, proiect prin care se dorește tragerea unui semnal de alarmă privind sustinerea de catre contribuabili a cerșetorilor pe străzile din Arad ” declară Viorica Graur, director executiv al instituției.
No comments so far.
Be first to leave comment below.