News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Co-preşedintele USL Arad, Ioan Cristina, liderul Filialei Teritoriale PNL Arad, a luat act de răspunsul PDL Arad în ceea ce priveşte invitaţia de a participa la dezbaterile pe tema organizării unui referendum judeţean, în perspectiva reorganizării administrative a României. De remarcat, că PDL Arad a acceptat participarea la dezbatere, dar a sugerat ca la acestea să nu participe decât partidele parlamentare iar presa şi societatea civilă să nu aibă acces la discuţii. „Mă bucur că reprezentanţii PDL au înţeles importanţa unei asemenea dezbateri, dar nu putem accepta ca aceasta să se limiteze doar la partidele parlamentare din Arad. Fiind vorba de un interes major al întregului judeţ, din punctul meu de vedere, la dezbatere ar trebui să participe, în primul rând, partidele reprezentate în Consiliul Judeţean Arad. De asemenea, nu pot fi ignorate celelalte partide şi nici presa şi societatea civilă, aşa cum au cerut reprezentanţii PDL”, a declarat Ioan Cristina.
În opinia liderului PNL, o dezbatere de o asemenea importanţă nu trebuie transformată într-o negociere politică între partidele arădene cu reprezentare în Parlament, aşa cum a cerut PDL. „Dimpotrivă, având în vedere tema, care în final priveşte desfiinţarea sau menţinerea judeţului Arad, eu cred că trebuie să avem un cadrul al discuţiilor cât mai larg”, a conchis Ioan Cristina.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *